Curtea de Apel Suceava, după 3 amânări de pronunțare, la data de 15 iulie 2026 a respins, ca inadmisibilă, acțiunea prin care am cerut desecretizarea stenogramei ședinței CSAT din 28 noiembrie 2024, care a făcut obiectul dosarului nr. 516/39/2025.

Puteți citi sentința aici.

Ieri, 28 iulie 2026 am trimis prin registratura rejust cererea de recurs împotriva sentinței, care se va judeca de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Vă las la jos cererea de recurs.

Recurs

Dosar nr. 516/39/2025

Domnule Președinte,

Subsemnata Axinte Lăcrămioara, CNP , domiciliat în ,  cu adresa de poștă electronică, la care solicit să fiu citată, potrivit art. 154 alin. 6 Cod de procedură civilă, în calitate de reclamant,

în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8, pct.6 și pct. 5 Cod de procedură civilă, formulez,  în contradictoriu cu  pârâtul Consiliul Suprem de Apărare a Țării cu sediul în mun. București, Palatul Cotroceni | Bulevardul Geniului nr. 1-3,  cu adresa de poștă electronica csat@presidency.ro, prezenta cerere de

R E C U R S

împotriva sentinței civile nr. 148 din 15 iulie 2026, pronunțată de Curtea de Apel Suceava – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 516/39/2025, prin care solicit, în temeiul art. 497 Cod de procedură civilă,  casarea cu trimitere, întrucât prima instanță, în mod greșit, cu aplicarea greșită a normelor de drept material și fără o analiză reală a motivelor și argumentelor din cererea introductivă, răspunsul la întâmpinare  și cererea modificatoare, nu a intrat în cercetarea fondului, pentru următoarele

M O T I V E :

1. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă – Hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material

1. Instanța a respins în mod greșit excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al pârâtului CSAT.

Instanța a respins în mod greșit excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al pârâtului CSAT. pentru persoana care a semnat întâmpinarea în numele pârâtului-intimat, interpretând în mod eronat că Legea nr. 47/1994 privind serviciile din subordinea Președintelui  și Regulamentul de organizare și funcționare a administrației prezidențiale, acest ultim act nefiind publicat în Monitorul Oficial al României,  ar cuprinde norme speciale de reprezentare, care ar avea prioritate în fața normelor generale din Codul de procedură civilă.

            Textul art. 1 din Legea 47/1994 pe care îl citez aici:

  “(1) Pentru exercitarea de către Președintele României a prerogativelor care îi sunt stabilite prin Constituția României și alte legi se organizează și funcționează Administrația prezidențială, instituție publică cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul București, Palatul Cotroceni.

  (2) În sensul prezentei legi, prin Administrația prezidențială se înțelege serviciile publice aflate la dispoziția Președintelui României, pentru îndeplinirea atribuțiilor sale.”, nu cuprinde nicio regulă privind  reprezentarea Președintelui României, în calitate de Președinte al CSAT, ci creează cadrul general al serviciilor care îl ajută pe Președintele României pentru îndeplinirea atribuțiilor Constituționale.

Așadar, Legea nr. 47/1994 privind serviciile publice din subordinea Președintelui cuprinde norme cu caracter general, nicidecum nu sunt norme speciale, care ar avea prioritate față de normele “generale” ale Codului de procedură civilă.

În ce privește Regulamentul de Organizare și funcționare a administrației prezidențiale, document depus la dosar de pârât, Curtea de Apel Suceava citează din acest document doar alin. 1 al art. 18, ignorând complet alin. (2) al art. 18, care este în deplină concordanță cu dispozițiile Codului de procedură civilă, respectiv: “Împuternicirea consilierului juridic delegat să reprezinte interesele Consiliului Suprem de Apărare a Țării în fața instanțelor de judecată și/sau altor structuri cu activitate jurisdicțională este semnată de ordonatorul principal de credite al Administrației Prezidențiale și Secretarul Consiliului Suprem de Apărare a Țării.”.

Așadar, Curtea de Apel, prin respingerea excepției pe care eu am invocat-o prin răspunsul la întâmpinare, pur și simplu a nesocotit atât dispozițiile Codului de procedură civilă, dar chiar și reglementarea proprie a Administrației Prezidențiale, care obliga ca întâmpinarea să fie semnată de consilierul juridic al Administrației prezidențiale, la care să se alăture împuternicirea semnată atât de ordonatorul principal de credite, respectiv dna consilier prezidențial Miu Andreea-Mihaela, dar și de către domnul Cârstea Sorin, Secretarul CSAT.

Deși art. 151 alin. 1 și 2  din Codul de procedură civilă stabilește foarte clar condițiile pe care trebuie să le îndeplinească atunci când cererea este făcută prin reprezentant, respectiv avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii, iar reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale, pârâtul Consiliul Suprem de Apărare al Țării a depus o întâmpinare semnată de o persoană care nu a depus dovada calității de reprezentant al pârâtului, respectiv consilierul prezidențial Miu Andreea –  Mihaela.

Dna Miu Andreea – Mihaela nu este nici reprezentant legal al pârâtului CSAT, nici consilier juridic, nici avocat.  Pârâtul are un președinte, respectiv Președintele României, domnul Dan Nicușor – Daniel, care ar fi trebuit să semneze personal întâmpinarea depusă pentru pârât, sau întâmpinarea putea fie semnată de un consilier juridic care trebuia să atașeze împuternicirea.

Art. 84 alin. 1 și 3 din Codul de procedură civilă este foarte clar în acest sens: reprezentarea convențională a persoanelor juridice, dar și a entităților fără personalitate juridică, se poate face numai prin consilier juridic sau avocat.

2. Greșita calificare a primului capăt al cererii ca fiind o simplă acțiune în constatarea unui fapt.

Instanța a calificat capătul principal nr. 1 ca inadmisibil, reținând că am urmărit  constatarea unui fapt, iar nu existența sau inexistența unui drept, deși  din cererea modificatoare rezultă foarte clar că solicitarea de constatare era legată direct de regimul juridic al stenogramei și al înregistrării pe bandă magnetică, respectiv de inexistența, la data contestației administrative, a încadrării lor legale în categoria informațiilor clasificate ca secrete de stat, în sensul art. 15 lit. d) și art. 17 din Legea nr. 182/2002.

Capătul principal nr. 1 din cererea modificată nu se referă la  o simplă împrejurare factuală izolată, ci ea vizează  dezlegarea unui raport juridic de drept administrativ născut din refuzul autorității de a da curs contestației formulate în temeiul art. 20 din Legea nr. 182/2002.

În această logică, capătul de cerere are caracterul unei cereri de constatare a nelegalității premiselor juridice ale refuzului administrativ, fiind conex cu obligația solicitată de declasificare/publicare și nu autonom în sens pur constatator.

Întreaga argumentație din cererea modificatoare vizează tocmai răsturnarea justificării refuzului pârâtului  de declasificare a stenogramei ședinței din 28 noiembrie 2024, aceea a situației juridice, nu faptice, a stenogramei ședinței, de informație clasificată ca secret de stat.

În plus, în contenciosul administrativ, instanța trebuie să dea calificare juridică exactă  cererii după cauza ei juridică reală, nu exclusiv după formula literală utilizată de parte.

Pentru a refuza să judece pe fond această cauză, Curtea de Apel Suceava a ales cea mai restrictivă interpretare posibilă, fără să verifice dacă acest capăt putea fi absorbit în controlul legalității refuzului de soluționare favorabilă a contestației.

Constatarea caracterului secret de stat a unei informații, în speța de față stenograma ședinței CSAT din 28.noiembrie 2024, nu este constatarea unui fapt, ci constatarea caracterului nejustificat al refuzului desecretizării și publicării stenogramei.

Capătul 3 de cerere a fost formulat expres „în subsidiar” față de capătul 1, ceea ce relevă că cele două capete nu erau independente, ci reprezentau o structură logică unitară — mai întâi stabilirea regimului juridic corect aplicabil (capăt 1), iar, în cazul respingerii, cererea de desecretizare propriu-zisă (capăt 3). Această structură ar fi fost lipsită de sens dacă primul capăt ar fi vizat, așa cum a reținut instanța, doar constatarea unei stări de fapt izolate.

Chiar admițând că formularea inițială a capătului 1 s-ar putea interpreta ca vizând un fapt, instanța ar fi putut, în temeiul rolului activ (art. 22 C.pr.civ.), să clarifice obiectul cererii înainte de a o respinge definitiv ca inadmisibilă, mai ales în condițiile în care capătul avea o evidentă finalitate juridică, iar nu doar informativă.

Or, respingând ca inadmisibil acest capăt de cerere, Curtea de Apel nu a mai analizat argumentele juridice pentru care caracterul secret al ședințelor CSAT nu transferă automat caracterul secret tuturor actelor întocmite în timpul ședinței, iar secret nu este sinonim cu secret de stat, așa cum a încercat pârâtul să sugereze.

Așadar, este absolut fals că stenograma ședinței CSAT din 28 noiembrie 2024 și înregistrarea pe bandă magnetică a acesteia ar fi “secrete” prin lege.

Este adevărat că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 415/2002  privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării prevede că ședințele CSAT au caracter secret,  dar legea nu prevede că au caracter de secret de stat, ceea ce înseamnă că înțelesul cuvântului “secret” este unul din vorbirea obișnuită, adică nu se dă publicității, nu se face public, nu se desfășoară în public.

De altfel, nici în răspunsul pe care l-am primit, Administrația Prezidențială nu a făcut afirmația că ședințele Consiliului Suprem de Apărare a Țării ar avea caracter de secret de stat, ci a reprodus textul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea CSAT: “ședințele Consiliului au caracter secret” și “Legiuitorul însuși a statuat, imperativ, că au caracter secret.” Mai adaugă în finalul răspunsului : “Norma este clară și nu lasă loc de interpretări.“

Chiar dacă înțelesul  art. 7 alin. (1) nu ar fi clar, acesta este clarificat citind  art. 12 alin. (1)  din Legea nr. 415/2002 privind organizarea și funcționarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării,  care prevede că numai hotărârilor secrete de stat li se aplică dispozițiile legii privind protecția informațiilor clasificate, și citez aici: “(1) Hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Ţării se semnează de preşedintele acestuia şi se comunica autorităţilor administraţiei publice şi instituţiilor publice la care se referă, integral sau în extras, cu excepţia celor pentru care se hotărăşte altfel. Hotărârile care au caracter de secret de stat se comunică cu respectarea prevederilor legale privind protecţia informaţiilor clasificate.”

Din interpretarea art. 7 alin. 1 și art. 12 alin. 1 rezultă fără niciun dubiu că ședințele CSAT au caracter secret, adică nu sunt publice, nu are acces publicul la aceste ședințe, dar pentru orice document sau informație prezentată în cadrul ședinței și care se încadrează în categoria informațiilor secrete de stat, clasificarea ca secrete de stat și atribuirea unui nivel de secretizare, în funcție de importanța valorilor protejate, se face în condițiile reglementate strict de art. 15 lit. d) și f) și art. 17 și 19 din Legea nr. 182/2002.

Legea nr. 182/2002 privind informațiile clasificate în art. art. 16 prevede că ”Protecția informațiilor secrete de stat este o obligație ce revine persoanelor autorizate care le emit, le gestionează sau care intră în posesia acestora.”, iar art. 23 prevede la alin. 1 că : “Documentele care cuprind informații de stat vor purta pe fiecare pagină nivelul de secretizare, precum și mențiunea “personal”, când sunt destinate  unor persoane determinate.”.

Pârâtul Consiliul Suprem de Apărare a Țării trebuia să facă întâi dovada că stenograma ședinței CSAT din 28 noiembrie 2024 și înregistrarea pe bandă magnetică a ședinței au fost clasificate ca secrete de stat și li s-a atribuit un nivel de secretizare, pentru a justifica formal refuzul desecretizării.

Evident pentru că această dovadă nu s-a făcut, Curtea de
Apel Suceava ar fi trebuit să admită acțiunea mea și să oblige pârâtul la publicarea stenogramei și a fișierului înregistrării magnetice.

Dacă pârâtul ar fi făcut această dovadă, Curtea de Apel Suceava ar fi trebuit să examineze motivele pentru care am solicitat declasificarea.

Or, pur și simplu printr-o interpretare greșită a normelor de drept material, Curtea de Apel Suceava a refuzat să examineze pe fond cererea mea.

Tocmai pentru a clarifica situația juridică a stenogramei ședinței CSAT din 28 noiembrie 2024 și a înregistrării ședinței, am cerut Curții de Apel Suceava proba cu relații de la Guvernul României și Oficiul Registrului Național de Informații Clasificate, dar instanța a respins cererea mea,  sub motivul că probele cerute nu ar fi fost utile cauzei, deși încă nu se pronunțase asupra excepțiilor, așa cum rezultă din încheierea de ședință din 6 mai 2026.

3. Curtea de Apel Suceava a interpret greșit condiția interesului legitim privat și a aplicat extensiv art. 8 alin. (1^1) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința recurată, Curtea de Apel Suceava a reținut că reclamanta nu a justificat un interes legitim privat concret, întrucât eventuala desecretizare a stenogramei nu ar mai putea influența direct Hotărârea CCR nr. 32/2024, iar dreptul de a vota ar fi fost satisfăcut prin organizarea unui nou proces electoral.

    Această argumentare reduce interesul legitim privat exclusiv la obținerea unui efect reparator imediat asupra procesului electoral deja anulat și ignoră interesul de a obține controlul judecătoresc al unui refuz administrativ pretins vătămător.

    Vătămarea pe care eu am invocat-o una consumată și individualizată,   anularea unui vot deja exprimat, numărat și validat prin Hotărârea CCR nr. 31/202, iar nu o vătămare abstractă a dreptului de vot privit generic, în perspectivă viitoare. Faptul că am putut vota din nou în anul 2025 nu are aptitudinea de a repara această vătămare specifică și trecută: votul meu  din 24.11.2024, exprimat pentru un candidat anume, nu a mai fost și nu va mai putea fi vreodată luat în calcul în vreun rezultat electoral.

    Interesul legitim privat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004 ca posibilitatea de a pretinde o anumită conduită „în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor și previzibil, prefigurat”, își găsește temei autonom în dreptul conferit de art. 20 din Legea nr. 182/2002 „oricărei persoane fizice sau juridice române” de a contesta clasificarea unei informații. Acesta este un drept subiectiv individual, recunoscut de legea specială oricărei persoane, independent de existența vreunei legături cu un anumit scrutin, însă  analiza instanței, centrată exclusiv pe raportul cu rezultatul electoral, a ignorat acest temei distinct.

    Chiar dacă s-ar accepta calificarea instanței (interesul meu fiind legat, în esență, de procesul electoral), art. 8 alin. (11) din Legea nr. 554/2004 nu exclude invocarea interesului public, ci doar condiționează invocarea sa de existența, în prealabil, a unei vătămări private proprii,  condiție pe care o îndeplinesc, prin chiar anularea votului meu. concret exprimat în data de 24 noiembrie 2024.

Atât prin  cererea introductivă, dar și prin  răspunsul la întâmpinare am invocat un interes personal, determinat și actual, derivat din afectarea propriului vot exprimat în primul tur al alegerilor prezidențiale din turul I din 24 noiembrie 2024, și din imposibilitatea  de a vota în turul al doilea, care urma să aibă loc în 8 decembrie 2024, precum și din necesitatea de a cunoaște dacă secretizarea a fost folosită pentru a ascunde o încălcare a legii și o restrângere nelegală a exercițiului unor drepturi.

    Într-o contestație întemeiată pe art. 20 din Legea nr. 182/2002, așa cum a fost întemeiată contestația mea, interesul privat nu se confundă cu obținerea automată a reconfigurării rezultatului electoral, ci privește accesul la un remediu jurisdicțional efectiv împotriva unei clasificări ori a unui refuz de declasificare considerate nelegale.

    Interesul meu este unul personal. Sunt cetățean roman cu drept de vot și am votat în turul I al alegerilor prezidențiale din data de 24 noiembrie 2024, iar votul meu valabil exprimat, contabilizat în rezultatele validate de Curtea Constituțională prin Hotărârea nr. 31/02.12.2024, a fost anulat ca urmare a celor discutate în ședința CSAT din 28 noiembrie 2024. 

    Mai mult decât atât am fost împiedicată să votez în turul al II-lea din 8 decembrie 2024, desi eram înscrisă în lista electorală permanentă și nu îmi era interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de vot.

    Prin urmare, am dreptul să aflu ce s-a discutat în ședința CSAT din 28 noiembrie 2024, întrucât Președintele României de la acea vreme, Klaus Werner Iohannis, a recunoscut, în declarația de presă din 6 decembrie 2024,  că la baza anulării alegerilor prin Hotărârea CCR nr. 32/06.12.2024, s-a aflat această ședință a CSAT, așa cum am arătat în răspunsul la întâmpinare.

    Am mai arătat în răspunsul la întâmpinare că, din declarația de presă din 6 decembrie 2024,  a fostului Președinte  Klaus Iohannis eu am înțeles că în acea ședință CSAT s-a hotărât ca alegerile prezidențiale din 2024 să fie anulate, dar și strategia prin care acest lucru să se întâmple, respectiv: solicitarea sprijinului unor organizații neguvernamentale, declasificarea cu încălcarea legii a unor documente întocmite de serviciile de informații, publicarea acestor documente declasificate ilegal pe site-ul administrației prezidențiale, solicitarea sprijinului Școlii Naționale de Studii Publice și Administrative ca să ceară Curții Constituționale anularea alegerilor și în sfârșit anularea alegerilor de către Curtea Constituțională.

    Întrucât această strategie a fost stabilită în cadrul CSAT, ședința din 28 noiembrie 2024 având  cu unic scop anularea votului meu valabil exprimat, dar și a celorlalte peste 9 milioane de voturi exprimate de cetățenii români care au votat în turul I al alegerilor prezidențiale, precum și împiedicarea mea și a tuturor cetățenilor înscriși în listele electorale permanente să votăm în turul al II-lea unul dintre cei doi candidați care s-au clasat pe primele locuri, clasificarea ca secretă a stenogramei ședinței CSAT este ilegală, potrivit art. 24 alin. 5 din Legea nr. 182/2002.

Instanța a tratat interesul privat ca inexistent doar pentru că desecretizarea nu ar schimba hotărârea CCR, însă acesta este un criteriu prea îngust.

     Interesul poate exista și când demersul urmărește constatarea nelegalității conduitei administrative, transparența asupra unei ingerințe  în drepturi fundamentale și crearea premiselor pentru alte demersuri judiciare ori nejudiciare, chiar dacă nu conduce singur la înlăturarea hotărârii CCR, așa cum este cazul contestației mele, respinse în mod nelegal, de Curtea de Apel Suceava.

    4.  Curtea de Apel Suceava a interpretat greșit raportul dintre Legea nr. 415/2002 și Legea nr. 182/2002.

    Un pilon central al sentinței recurate  este ideea că art. 7 alin. (1) din Legea nr. 415/2002 conferă direct, prin efectul legii, caracter secret ședințelor CSAT, astfel încât nu ar exista o operațiune distinctă de clasificare și, prin urmare, nici posibilitatea unei contestații în sensul art. 20 din Legea nr. 182/2002.

     Însă prin cererea modificatoare am argumentat exact teza contrară: „secret” din art. 7 alin. (1) nu echivalează automat cu „secret de stat”, iar includerea într-o clasă și într-un nivel de secretizare trebuie analizată prin filtrul art. 15, 17, 18, 19 și 24 din Legea nr. 182/2002.

    Așa cum am arătat în cererea modificatoare, pârâtului i se aplică dispozițiile  Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, fiind chiar autoritatea care asigură coordonarea la nivel național a tuturor programelor de protecție a informațiilor clasificate, potrivit art. 14, iar Președintele României și membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării se află între împuterniciții să atribuie unul din nivelurile de secretizare a informațiilor  cu prilejul elaborării lor, așa cum prevede expres art. 19 din aceeași lege.

    În al doilea rând, nu toate documentele  Consiliului Suprem de Apărare a Țării sunt secrete de stat, prin urmare nici stenogramele ședințelor CSAT sau înregistrărilor pe bandă magnetică a acestor ședințe  nu sunt clasificate de lege  ca secrete de stat, ci această clasă de secretizare și nivelul de secretizare trebuie atribuite potrivit Legii nr. 182/2002,  iar acest lucru rezultă din chiar  dispozițiile  Legii nr. 415/2002  privind organizarea și funcționarea CSAT.

    Astfel, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 415/2002, cu modificările și completările ulterioare   prevede că:

    “(1)   Hotărârile Consiliului Suprem de Apărare a Țării se semnează de președintele acestuia și se comunica autorităților administrației publice și instituțiilor publice la care se referă, integral sau în extras, cu excepția celor pentru care se hotărăște altfel. Hotărârile care au caracter de secret de stat se comunică cu respectarea prevederilor legale privind protecția informațiilor clasificate.”

    Așadar, dacă art. 12 alin. (1) din  Legea nr. 415/2002 privind organizarea și  funcționarea CSAT prevede că numai hotărârile care au caracter de secret de stat se comunică cu respectarea prevederilor legale privind protecția informațiilor clasificate, rezultă, per a contrario, că hotărârilor CSAT care nu au caracter de secret de stat nu li se aplică aceste dispoziții și deci că, această autoritate, în speță pârâtul CSAT, poate adopta și hotărâri care nu au caracter de secret de stat, hotărâri cărora nu li se aplică dispozițiile speciale ale Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

    Pe site-ul autorității pârâte există o secțiune: Hotarari emise de CSAT:  https://csat.presidency.ro/ro/hotarari-emise-de-csat , în care sunt publicate 3 hotărâri CSAT, https://csat.presidency.ro/files/documente/Hotararea_CSAT_73_(2012).pdf

Dă clic pentru a accesa hotarare_strategie_privatizare_CFR_M_14391ro.pdf

Dă clic pentru a accesa Ghid_SNApT_2015-2019_CSAT_14425ro.pdf

Pe aceste hotărâri nu se face mențiunea că ar fi declasificate, așadar aceste hotărâri nu sunt secrete de stat.

    Dacă ar fi real  ceea ce susține pârâtul că, prin efectul legii, toate ședințele CSAT ar fi secrete de stat și implicit toate documentele rezultate ca urmare a acestor ședințe iar desecretizarea ar fi o încălcare a legii, atunci cum poate justifica pârâtul publicarea acestor hotărâri pe pagina de internet a autorității pârâte?

    În al treilea rând:  Condițiile în care o informație beneficiază de protecția juridică a informațiilor clasificate rezultă din dispozițiile Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, la care face trimitere și art. 12 alin. 1 din Legea nr. 415/2002,  care se aplică și pârâtului, așa cum am arătat mai sus. Calificarea  unei stenograme a CSAT ca informație clasificată și încadrarea în clasa  de secretizare secret de stat nu se poate face fără o analiză concretă, intrând în această categorie doar informațiilor a căror  divulgare ar prejudicia securitatea națională și apărarea țării.

Concluzia Curții de Apel Suceava  că simpla mențiune „ședințele Consiliului Suprem de Apărare a Țării au caracter secret” exclude automat orice control al legalității,  asupra modului în care autoritatea a înțeles să aplice acest regim secretizării stenogramei și înregistrării,  este o concluzie greșită, rezultând dintr-o interpretare greșită a legii. Tocmai această relație dintre legea specială de organizare a CSAT și legea-cadru în materia informațiilor clasificate reprezenta chestiunea litigioasă care trebuia dezlegată pe fond, nu expediată prin inadmisibilitate.

    5. Aplicarea greșită a art. 20 din Legea nr. 182/2002.

    Curtea de Apel  Suceava a reținut că art. 20 din Legea nr. 182/2002, adică dreptul oricărei persoane fizice sau juridice române de a putea poate face contestație la autoritățile care au clasificat informația respectivă, împotriva clasificării informațiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum și împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare, nu este incident deoarece ar lipsi o operațiune de clasificare și titularul acesteia, caracterul secret rezultând direct din lege.

    Însă chiar demersul administrativ pe care l-am făcut dar  și răspunsul negativ al pârâtului se întemeiau pe ideea că autoritatea opune un anumit regim juridic al secretizării și refuză declasificarea/comunicarea tocmai în considerarea acelui regim.

    Interpretarea art. 20 din Legea nr. 182//2002 trebuie să fie una utilă, efectivă,  în sensul de a permite  controlul judecătoresc nu doar atunci când există o rezoluție formală de clasificare individualizată, ci și atunci când autoritatea refuză accesul ori declasificarea invocând regimul informațiilor clasificate și caracterul secret al informației. Altfel, o categorie întreagă de documente ar deveni imună oricărui control judecătoresc, deși legea specială oferă expres calea contestației.

II. Motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1  pct.6 – hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei

1. Sentința cuprinde motive contradictorii

Instanța a concluzionat că, nefiind identificabil un interes privat suficient și nefiind posibilă cenzurarea caracterului secret al ședinței, acțiunea este inadmisibilă.

Totuși, multe dintre argumentele folosite de instanță țin în realitate de fondul raportului juridic, mai exact:

• dacă stenograma este sau nu susceptibilă de declasificare;
•  dacă există sau nu o clasificare în sens tehnic;
•  dacă art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 se aplică sau nu;
•  dacă documentul produce efecte juridice;
•  dacă actul ar putea fi cenzurat jurisdicțional.

Instanța a soluționat pe calea excepției chestiuni care reclamau administrarea și evaluarea fondului juridic al litigiului.

 Dacă legea permite formularea unei contestații împotriva clasificării, duratei clasificării sau modului de atribuire a nivelului de secretizare, iar această contestație „va fi soluționată în condițiile legii contenciosului administrativ”, atunci premisa legală este tocmai existența unui control judecătoresc, nu eliminarea lui ab initio prin calificarea cererii ca inadmisibilă.

Curtea de Apel Suceava, cu toate că a respins acțiunea pe excepție, în motivare a analizat și fondul cauzei, reținând argumentele pârâtului că: în “mod correct a subliniat pârâtul că acest caracter secret  fiind imprimat prin dispoziția legală amintită (art. 7 alin. 1 din Legea nr. 415/2002), nu se impune o procedură distinctă prin care stenogramele și înregistrările ședințelor Consiliului Suprem de Apărare a Țării să fie clasificate”, fără să analizeze argumentele juridice contrare pe care le-am expus atât în cererea introductivă, dar mai ales în cererea modificatoare, și pe care le-am reluat în prezenta cerere de recurs la pct. I. 2.

2. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază

a) Sentința nu răspunde argumentelor din cererea introductivă privind diferența dintre caracterul “secret” al ședințelor CSAT și regimul juridic al informațiilor “secrete de stat”, condițiilor art. 15 și 17 din Legea nr. 182/2002, necesitatea încadrării reale a unei informații în domeniul securității naționale, îmbrățișând teza pârâtului, toate documentele rezultate din ședințele CSAT ar fi, ope legis, exceptate de la orice control. Sentința nu răspunde în mod efectiv tuturor acestor argumente, ci optează pentru o soluție globală, predominant formală, bazată pe prevalența absolută a art. 7 alin. (1) din Legea nr. 415/2002.

    Curtea de Apel Suceava încalcă exigențele privind motivarea hotărârii, întrucât instanța nu explică suficient de ce dispozițiile Legii nr. 182/2002, ar deveni inoperante în cazul stenogramei și înregistrării desi ele sunt  norma specială în materia clasificării, la care face trimitere și art. 12 alin. 1 din Legea 415/2002 privind organizarea și funcționarea CSAT, iar Președintele României și membrii CSAT sunt enumerați între persoanele împuternicite să acorde un nivel de secretizare a informațiilor clasificate, iar pârâtul CSAT este chiar  instituția care  asigura coordonarea la nivel național a tuturor programelor de protecție a informațiilor clasificate, potrivit art. 14 din legea 182/2002.

    b) De asemenea, Curtea de Apel Suceava, în hotărârea recurată  nu a analizat  distinct cererea referitoare la înregistrarea pe suport magnetic, deși aceasta figura expres în cererea modificatoare și presupunea o examinare proprie a naturii juridice și a regimului ei.

    c) Curtea de Apel nu a analizat efectiv  argumentul întemeiat pe art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002, text care prevede că: “Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcărilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informațiile de interes public, restrângerii ilegale a exercițiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime.”

    Am susținut constant că secretizarea a fost folosită pentru ascunderea unor posibile încălcări ale legii și pentru restrângerea nelegală a exercițiului drepturilor electorale și am  invocat interdicția de la art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002.

Astfel, am arătat atât în cererea introductivă, dar și în cererea modificatoare,  din chiar comunicatele de presă din 27 noiembrie 2024, privind convocarea ședinței CSAT, și din 28 noiembrie 2024, de după ședința CSAT, dar și din declarația de presă a fostului Președinte Klaus Iohannis, ținută în seara zilei de 6 decembrie 2024, rezultă clar, așa cum se anunțase din 27 noiembrie 2024, că în ședința CSAT din 28 noiembrie 2024 nu a fost discutată nicio informație care poate fi încadrată la secrete de stat, potrivit art. 17 din Legea nr. 182/2002, ci s-a discutat și analizat rezultatul alegerilor turului I al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie și modul cum s-a desfășurat campania electorală, deși pârâtul nu a avut nicio atribuție legală în alegerile prezidențiale.        

Totodată, există suspiciunea rezonabilă, întărită de chiar cronologia evenimentelor, expusă de Președintele Iohannis în conferința de presă din 6 decembrie 2024, care parcă ar fi vrut să sublinieze rolul decisiv pe care l-a avut în anularea alegerilor, că în cadrul acestei ședințe a CSAT s-a hotărât că alegerile prezidențiale desfășurate în 24 noiembrie 2024 trebuie anulate, precum și pașii care trebuie urmați pentru obținerea acestui rezultat dorit de membrii CSAT, astfel încât, pentru acoperirea încălcării legii de către membrii CSAT, și pentru a nu se afla că membrii CSAT au hotărât restrângerea ilegală a dreptului de vot cetățenilor români, dar și dreptului de a fi ales al celor doi candidați care ajunseseră în turul al II- lea al alegerilor prezidențiale, s-a hotărât, cu încălcarea dispozițiilor art. 15 lit.d), art.17 și art. 24 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, secretizarea stenogramei ședinței CSAT  din 28 noiembrie 2024 și a înregistrării pe bandă magnetică a ședinței.

Curtea de Apel Suceava a refuzat  aplicarea art. 20 și art. 24 alin. (5) din Legea 182/2002 printr-un raționament absolut formal, afirmând că nu există o operațiune anume de clasificare de documente.

Acest raționament golește de conținut art. 24 alin. (5) exact în ipoteza în care eu am  susținut că secretizarea este folosită abuziv. Dacă autoritatea poate evita orice control susținând că secretul decurge direct din lege, fără nicio verificare a naturii concrete a informațiilor și a scopului menținerii secretizării, interdicția legală privind ascunderea încălcărilor legii devine iluzorie.

III. Motivul de recurs prev. de art. 488 pct. 5 și/sau 6.

    Curtea de Apel Suceava a respins ca inadmisibile,  „în cascadă” , capetele de cerere  2 și 4, cu introducerea unui motiv nou, care a nu a fost pus în discuția contradictorie a părților.

  Instanța a respins capetele 2 și 4 „ca o consecință firească” a inadmisibilității capetelor 1 și 3, dar a adăugat un motiv suplimentar autonom — lipsa dovedirii unei proceduri prealabile distincte pentru aceste capete, fără să observe că, în speță,  cererea de publicare (capetele 2 și 4) este, prin natura sa, accesorie și subsecventă cererii de desecretizare (capetele 1, respectiv 3), iar procedura prealabilă parcursă cu privire la desecretizare (contestația din 25.09.2025)  poate fi considerată ca acoperind implicit și cererea de publicare, lipsită de o existență de sine stătătoare, independentă de soarta desecretizării;

    Acest motiv suplimentar (lipsa unei proceduri prealabile distincte pentru capetele 2 și 4) nu a fost pus în dezbaterea contradictorie a părților pe parcursul procesului, ci apare pentru prima dată în considerentele hotărârii, astfel încât a fost încălcat principiul contradictorialității, respectiv art. 14 alin. (6) C.pr.civ.

    Pentru aceste motive, solicit admiterea recursului meu așa cum a fost formulat și casarea sentinței nr. 148 din 15 iulie 2026, pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 516/39/2025 și trimiterea cauzei spre judecare Curții de Apel Suceava, pentru a se pronunța pe fondul cauzei, după administrarea probei cu relațiile pe care le-am solicitat de la Guvernul României și Oficiul Registrului Național al Informaților Secrete de Stat (ORNISS) și examinarea tuturor argumentelor de fapt și de drept din cererea mea, așa cum a fost modificată, prin cererea din 16.02.2026.

În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod de procedură civilă, solicit judecata în lipsă.

În temeiul art. 154 alin. 6 Cod de procedură civilă solicit ca procedura de citare și de comunicare a tuturor actelor de procedură să fie îndeplinită față de mine prin poșta electronică, la adresa de email ……

Data                                                                    Semnătura

28.07.2026                                                                  

Domnului Președinte al Secției de Contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Suceava