Ieri guvernul demis Bolojan a dat publicității un comunicat de presă privind stadiul implementării programului SAFE.

Acest program pune la dispoziția României 16,68 miliarde euro, iar comunicarea oficială a Guvernului arată că o parte importantă din această sumă a fost deja direcționată către contracte de infrastructură duală, echipamente militare și capacități cu utilizare duală. Din informațiile publice prezentate, nu rezultă o încălcare evidentă a legislației achizițiilor publice, dar rezultă clar existența unor contracte cu risc juridic mai mare, în special acolo unde vorbim despre achiziții singulare, furnizori unici și condiții industriale foarte specifice.

Miza reală a programului

Potrivit comunicatului, România folosește 4,2 miliarde euro pentru infrastructură duală, respectiv pentru capetele de autostradă A7 și A8, iar restul de 12,48 miliarde euro este alocat în principal achizițiilor de echipamente militare și dual-use. Această distribuție arată că SAFE nu este prezentat doar ca un instrument de înzestrare militară, ci și ca un mecanism de dezvoltare a infrastructurii și industriei locale, ceea ce schimbă semnificativ miza juridică și economică a programului.

În comunicat apare constant ideea localizării producției în România, fie integral, fie parțial, pentru vehicule blindate, nave, muniție, drone, radare, echipamente cibernetice sau servicii de mentenanță. Din punct de vedere politic și strategic, această abordare este ușor de apărat; din punct de vedere juridic, ea trebuie însă susținută prin justificări stricte, pentru că o condiție de localizare poate deveni problematică dacă restrânge competiția mai mult decât este necesar.

Contractele care par mai bine protejate juridic

Cele mai solide par achizițiile realizate în cooperare cu alte state sau prin mecanisme comune. Comunicarea oficială include aici sistemele MANPAD MISTRAL, achiziția planificată a elicopterelor H225M și a radarelor Gap Filler în cooperare cu Franța, dar și sisteme ce urmează să fie contractate prin agenții internaționale sau programe europene de achiziții comune, precum NSPA, NCIA sau European Sky Shield Initiative.

În astfel de cazuri, riscul juridic este mai mic deoarece procedura nu mai depinde exclusiv de o decizie națională izolată, ci se sprijină pe un cadru de cooperare deja acceptat la nivel european sau aliat. Asta nu înseamnă că aceste contracte devin automat intangibile, dar înseamnă că au, de regulă, o apărare procedurală mai puternică decât achizițiile pur naționale, mai ales atunci când includ și acorduri de transfer de tehnologie sau producție locală.

Zona sensibilă: achizițiile singulare mari

Acolo unde apar cele mai multe întrebări este zona contractelor mari, semnate înainte de 30 mai 2026 ca achiziții singulare. Aici intră, potrivit textului, contractul pentru 298 de mașini de luptă ale infanteriei cu Rheinmetall Automecanica, contractul pentru patru nave cu NVL, contractele pentru sisteme antiaeriene și muniție de 35 mm cu entități din grupul Rheinmetall, precum și mai multe contracte dual-use din zona aviatică, cibernetică și de comunicații.

Din perspectiva legalității, simplul fapt că un contract este strategic nu este suficient. Pentru fiecare dintre aceste achiziții trebuie să existe o justificare clară privind procedura folosită, motivele pentru care concurența a fost limitată, felul în care au fost stabilite specificațiile tehnice și modul în care a fost verificat prețul în raport cu piața. Dacă aceste elemente există în dosarele de atribuire, contractele pot fi apărate; dacă lipsesc, tocmai aceste achiziții mari devin cele mai expuse criticilor.

De ce localizarea producției este și atu, și risc

Unul dintre cele mai vizibile elemente din comunicat este accentul pus pe producția în România. La vehiculele de luptă, la muniția AHEAD, la nave, la drone, la radare sau la anumite echipamente cibernetice, autoritățile descriu localizarea producției ori a integrării industriale drept un obiectiv central al planului SAFE.

Această opțiune poate fi justificată prin securitatea aprovizionării, autonomia industrială și interesul strategic național. În același timp, tocmai aici apare linia fină dintre o condiție legitimă și o restricție excesivă: dacă localizarea este folosită fără o fundamentare solidă, ea poate fi interpretată ca un filtru care reduce artificial numărul competitorilor și vulnerabilizează procedura.

Contractele digitale și cibernetice merită o atenție specială

În lista prezentată apar și contracte care nu țin de înzestrarea clasică, dar care au o încărcătură juridică aparte: centre de date mobile și centre de operațiuni de securitate cibernetică atribuite Logic Computer, o platformă integrată de tip LLM pentru securitate cibernetică atribuită Digi România, platforme de comunicații atribuite unei asocieri de companii românești și un laborator mobil TEMPEST atribuit Bluespace Technology.

Aceste proiecte sunt sensibile deoarece în zona digitală și cyber specificațiile tehnice pot fi formulate atât de îngust încât competiția reală devine greu de verificat din exterior. Cu alte cuvinte, aici problema nu este neapărat lipsa relevanței strategice, ci dificultatea de a demonstra ulterior că procedura a rămas deschisă, proporțională și nediscriminatorie.

Ce spun contractele nesemnate

Interesant este că tocmai contractele nesemnate nu indică automat o problemă de legalitate. Comunicarea guvernamentală spune explicit că programul pentru 139 de transportoare blindate Piranha 5 și cel pentru 1.115 platforme auto multifuncționale nu au fost încheiate pentru că furnizorii au cerut sume semnificativ mai mari decât cele acceptate de autoritățile române, iar programul privind armamentul individual și muniția aferentă a rămas blocat în proceduri tehnice nefinalizate.

Aceste situații pot fi citite și într-o cheie pozitivă: statul nu a semnat contracte în condiții pe care le-a considerat nefavorabile sau insuficient pregătite. Din punct de vedere juridic, o achiziție nereușită nu este sinonimă cu o achiziție ilegală; uneori, dimpotrivă, ea arată că autoritatea a preferat să oprească procesul în loc să împingă înainte o atribuire vulnerabilă.

Ce se poate spune, realist, despre legalitatea contractelor de achiziție în cadrul programului SAFE

Pe baza comunicatului, nu se poate afirma că România a încălcat flagrant legislația achizițiilor publice în implementarea SAFE. Se poate spune însă că tabloul este inegal: contractele în cooperare internațională par mai bine protejate, în timp ce achizițiile singulare mari, mai ales cele cu producție localizată și furnizori puțini, sunt cele care ar trebui examinate cel mai atent de juriști, auditori și eventuale organisme de control.

Adevărata probă de legalitate nu stă în comunicatul politic, ci în documentele de atribuire: note justificative, caiete de sarcini, rapoarte de evaluare, fundamentarea prețului, justificarea derogărilor și argumentele pentru condițiile de localizare industrială. Fără aceste documente, orice concluzie rămâne doar preliminară; cu ele, se poate vedea dacă SAFE este doar o accelerare strategică a achizițiilor sau și un model corect juridic.