Axinte10's Blog

Evenimentele recente din Turcia ar trebui sa pună toți judecătorii  pe gânduri!

Peste 1200 de judecători au fost suspendați din funcție, iar vreo 200 au fost arestați, la doar câteva ore după încercarea de lovitură de stat. Suspendarea judecătorilor s-a făcut de către Înaltul Consiliu al judecătorilor și procurorilor din Turcia, organism similar Consiliului Superior al Magistraturii din România.

Ambasadorul Turciei la București, într-un interviu, a declarat că vina lor este că ar fi membri ai FETO (organizația lui Fethullah Gulen),  “pentru ca nu stii niciodata ce pot face acesti oameni in institutiile in care sunt angajati; sunt foarte periculosi”.

A  mai declarat ambasadorul că organele de securitate, încă din 2014, ar fi identificat această organizație ca fiind  una “foarte periculoasă”, că din același an s-au început verificări, la nivelul fiecărei instituții, legate de apartenența la această organizație, iar în urmă cu trei luni Consiliul National de Securitate a declarat FETO grup terorist, exemplificând ca find faptă periculoasă săvârșită de această organizație “fraudarea concursurilor de angajare in institutiile de stat: au furat subiectele de examen si le-au dat rezolvarile membrilor FETO, asa ca au reusit sa populeze institutiile-cheie. Au facut-o trei ani consecutiv.”

Această declarație arată foarte clar că, pe baza unei liste întocmite de serviciile de informații, încă din 2014, fără să existe nicio dovadă că ar fi participat în vreun fel la tentativa de lovitură de stat, peste 2700 de judecători au fost suspendați din funcție, ori chiar arestați, “pentru că nu știi niciodată ce vor face acești oameni în instituțiile în care sunt angajați”.

Și pentru acest motiv, cu încălcarea garanțiilor legale referitoare la independența judecătorilor,  care probabil există și în Turcia, pentru ca este țară candidată la aderarea la UE, Înaltul Consiliu al Judecătorilor și Procurorilor a hotărât suspendarea din funcție a judecătorilor aflați pe lista serviciului de securitate turc, ori chiar au dat aviz pentru arestare.

Iată cum un întreg sistem de justiție poate fi zguduit din temelii, cum independența judecătorilor este considerată un pericol pentru că serviciile de securitate nu știu ce hotărâri vor pronunța, iar organismul chemat să garanteze această independență îi suspendă din funcție.

În prag de alegeri pentru Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorii  români cred că trebuie să cântărească bine pe cine vor trimite ca reprezentanți în această instituție, întrucât actualul CSM va lăsa deja o moștenire periculoasă:  neclarificarea  situației “acoperiților” și a “câmpului tactic” din  Justiție, precum și  consilierii de etică.

 I.             Consideraţii introductive

Profund dezamăgită de prestaţia individuală, dar şi colectivă, a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, care în curând îşi vor încheia mandatul, prestaţie pe care am criticat-o, inclusiv prin postări publice, consider că, prin experienţa profesională şi de viaţă pe care o am, prin abilitatea de a identifica problemele  şi puterea de a spune lucrurilor pe nume, pot contribui la schimbări majore în funcţionarea acestei instituţii.

 II.             Principalele obiective urmărite în cazul alegerii ca membru CSM

1.     Calitatea actului de justiţie, obiectiv prioritar al noului Consiliu Superior al Magistraturii

Din păcate, actualul Consiliu Superior al Magistraturii nu a făcut mai nimic pentru creşterea calităţii actului de justiţie. Dimpotrivă, urmărind doar cantitatea şi scurtarea duratei procedurilor, a fost introdus un program de măsurare pur cantitativă a eficienţei, aplicaţia  statisEcris, doar pentru instanţele judecătoreşti, nu şi pentru parchete,  iar în ultimii 2-3 ani a avut loc o  prigoană a judecătorilor, exercitată prin Inspecţia judiciară, în ce priveşte redactarea în termen a hotărârilor judecătoreşti, fără a se lua în considerare  situaţia actuală din instanţele judecătoreşti, pe care Consiliul Superior al Magistraturii ori nu a cunoscut-o, ori a ignorat-o.

Astfel, nu s-a  luat în considerare că rolul instanţelor judecătoreşti a crescut exponenţial în cei 6 ani de mandat, iar odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă judecătorul s-a transformat într-un registrator, verificând tone de documente depuse de părţi, taxe de timbru, proceduri de comunicare, verificare ce îi fragmentează şi scurtează în mod drastic timpul pe care îl poate aloca pregătirii şedinţei de judecată, studiului profesional individual şi redactării hotărârilor judecătoreşti,  obligând judecătorii să stea voluntar peste programul normal de lucru, fără a putea beneficia de plata orelor suplimentare, ori de timp liber corespunzător.

O premisă necesară pentru hotărâri judecătoreşti temeinice şi legale, cu consecinţa implicită a reducerii situaţiilor de practică judiciară neunitară, este aceea a creşterii duratei de timp pe care o poate aloca judecătorul studiului dosarului înainte de şedinţa de judecată, studiului profesional individual, care implică consultarea doctrinei şi practicii judiciare, dar şi cel în cadrul întâlnirilor profesionale periodice,  precum şi a timpului necesar redactării hotărârilor judecătoreşti în cauzele complexe.

Această premisă s-ar putea realiza prin:

a)                 modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, în sensul că grefierii să preia atribuţiile judecătorilor din etapa scrisă, premergătoare fixării primului termen de judecată, cu excepţia verificării regularităţii actului de sesizare şi fixarea primului termen de judecată, care vor rămâne atributul exclusiv al judecătorului;

b)                 modificarea Codului de procedură civilă (CSM-ul urmând să solicite Ministerului Justiţiei să elaboreze un proiect de lege de modificare), în sensul introducerii formularelor standardizate pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia: cererilor de valoare redusă, ordonanţă de plată, evacuare (potrivit Titlului XI din Codul de procedură civilă), încuviinţare executare silită, hotărârile date în baza recunoaşterii pretenţiilor (art. 436 Cod de procedură civilă), respingerea cererilor ca tardive, anulate, inadmisibile, prescrise  or alte asemenea, după modelul cererilor de emitere a somaţiei europene de plată (Regulamentul CE nr. 1896/2006). Aceste formulare ar putea fi completate la rubricile privind: denumirea părţilor, domiciliul sau sediul, data înregistrării, data dosarului prin preluarea automată a datelor din sistemul informatic ECRIS (prin utilizarea unui program creat de informaticieni), iar motivarea în fapt şi în drept să fie redusă la bifarea unor căsuţe din formularul standardizat;

c)                  suplimentarea numărului de grefieri cu studii superioare/absolvenţi de SNG, care să redacteze (parţial)  hotărârile judecătoreşti, până la motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Este nejustificat, pe de o parte, ca judecătorul să piardă o mare parte din timpul de lucru exercitând acte tipice de registratură, pentru care nu este necesară o specializare juridică superioară, iar, pe de altă parte, grefieri cu studii superioare juridice  să fie folosiţi pe post de  dactilografi sau operatori de calculator, cum este situaţia actuală din instanţele judecătoreşti, timpul alocat de grefieri introducerii diverselor date în sistemul Ecris fiind mult mai mare decât acela în care îndeplinesc atribuţii specifice funcţiei de grefier.

În ce priveşte indicatorii de performanţă  calculaţi de aplicaţia statisEcris, aceştia sunt doar indicatori cantitativi, măsoară doar numărul de dosare soluţionate, documente finale închise, hotărâri redactate per unitate de timp, una dintre anomalii fiind aceea că rata de soluţionare apare ca având un grad de eficienţă satisfăcător deşi numărul dosarelor soluţionate  într-un interval de timp este mai mare decât stocul iniţial, ca şi când ar fi vreodată posibil ca dosarele să fie soluţionate instantaneu.

Prin introducerea acestei aplicaţii, Consiliul Superior al Magistraturii, în componenţa actuală, a dovedit că este interesat doar de cantitate, de raportări de tip stahanovist, deşi instanţele de judecată nu sunt  linii de fabricaţie automatizate, iar judecătorii nu sunt supraveghetorii unor benzi automate ce transportă dosare, între momentul înregistrării cererii şi până la comunicarea hotărârii.

Interesant este că, deşi judecătorii sunt independenţi, iar procurorii sunt supuşi controlului ierarhic superior, această aplicaţie a fost introdusă doar la instanţele judecătoreşti, ca un “important instrument managerial la dispoziţia conducătorilor de instanţe”, aşa cum se arată în Hotărârea Secţiei pentru judecători nr. 1134 din 21.10.2014.

Consiliul Superior al Magistraturii, în cei 6 ani de mandat, a pierdut contactul cu realitatea, ignorând că fiecare dosar poartă în el o problemă, o suferinţă, o durere, un destin, care nu poate fi rezolvat de un judecător, care primeşte spre soluţionare alte sute sau mii de dosare, cât ai bate din palme.

Justiţia contra-cronometru este o monstruozitate, Constituţia României şi Convenţia europeană a drepturilor omului prevede că  părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor    într-un termen rezonabil, iar rezonabil nu înseamnă rapid, termenul rezonabil raportându-se, aşa cum rezultă şi din jurisprudenţa CEDO, la trei factori pricipali: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi comportamentul autorităţii.

2.     O Justiţie discretă, în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sunt respectate

În ultimii ani ai mandatului actualului CSM, Justiţia a devenit exhibiţionistă, pe ecranul televizoarelor defilând, zi de zi, persoane încătuşate, persoane cercetate penal (ori chiar martori, cu singura “vină” că au fost chemaţi la un anumit Parchet)  au fost supuse judecăţii anticipate a publicului, mai înainte chiar de  a ajunge în faţa unui judecător.

Judecătorii aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii au permis ca un procuror şef al unei direcţii specializate a Parchetului să critice hotărâri judecătoreşti definitive, să-şi expună părerea asupra unor cauze aflate pe rolul instanţelor, să facă presiuni publice directe  asupra judecătorilor ori presiuni indirecte, prin sesizarea Inspecţiei judiciare, pentru ca şi alţi judecători să ia aminte la ce li se poate întâmpla.

Toate aceste manifestări au condus la percepţia eronată atât în societatea românească, dar şi în rândul oficialităţilor străine, că procurorii sunt mai presus decât judecătorii, că Justiţia ar fi înfăptuită de procurori şi nu de instanţele de judecată.

Consider că este absolut necesar şi urgent ca justiţia televizată şi publicitatea arogantă să înceteze, întrucât acest lucru afectează în mod grav dreptul persoanelor la un proces echitabil, iar orice presiune directă şi indirectă asupra judecătorilor, venită chiar din interiorul sistemului, trebuie prompt sancţionată.

3.     Eliminarea inechităţilor în ce priveşte salarizarea

Actualul Consiliu Superior al Magistraturii nu a întreprins absolut nici un demers pentru eliminarea inechităţilor salariale din sistem, atât cele dintre judecătorii  cu acelaşi  grad profesional, aflaţi în aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în magistratură, care nu primesc aceleaşi indemnizaţii, cât şi cele dintre judecători şi procurori.

Este absolut inacceptabil ca judecători cu acelaşi grad profesional, având aceeaşi vechime în muncă şi în magistratură să primească venituri salariale diferite, ori ca judecătorii, care înfăptuiesc  Justiţia prin intermediul instanţelor judecătoreşti, să aibă o salarizare  inferioară procurorilor ale căror acte sunt verificate de judecători.

Pentru eliminarea acestor inechităţi este necesar să se solicite Ministerului Justiţiei să propună Guvernului României elaborarea unui proiect de lege sau a unei ordonanţe de urgenţă.

Consider, de asemenea, că este  absolut nedrept dar şi  nelegal,  ca judecătorii şi grefierii să lucreze peste timpul normal de lucru, fără a li se plăti orele suplimentare, pentru că timp liber corespunzător nu se poate acorda în nici o instanţă, datorita subdimensionări schemelor de personal şi specificul activităţii.

Totodată, este regretabil că pentru personalul din instanţe nu există un sistem de acordare a biletelor de tratament şi odihnă în staţiuni balneoclimaterice, la preţuri accesibile. Contractarea unor asemenea bilete centralizat, ar putea reduce costurile şi personalul ar putea să-şi refacă forţele şi sănătatea afectată de condiţiile suprasolicitante de lucru.

4.     Actualizarea schemelor de personal ale instanţelor

În mod nejustificat, ca şi când ar fi fost total rupt de realitate, actualul Consiliu Superior al Magistraturii nu a avut nici o preocupare pentru adaptarea  schemelor de personal la modificările activităţii instanţelor de judecată, modificări determinate de intrarea în vigoare a noilor coduri de procedură, precum şi de implementarea dosarului electronic.

Astfel, procedura prealabilă fixării primului termen de judecată, comunicarea hotărârilor civile definitive şi scanarea tuturor documentelor depuse de părţi au bulversat în mod real activitatea administrativă a instanţelor de judecată, judecătorii şi grefierii transformându-se în registratori şi operatori de calculator, timpul de lucru a fost fragmentat în mod dramatic, zilnic judecătorii şi grefierii având dosare de verificat.

Numărul insuficient de judecători şi grefieri, ce determină ca într-o şedinţă de judecată să fie programate zeci de dosare, face imposibilă citarea părţilor la o anume oră, împrejurare  care nemulţumeşte atât părţile din dosare, dar şi avocaţii, şi va face imposibilă aplicarea dispoziţiilor din Noul Cod de procedură civilă privind cercetarea procesului în camera de consiliu, prorogată  deocamdată până la 1 ianuarie 2017.

5.     Trecerea bugetului instanţelor în administrarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Acesta a fost principalul obiectiv al Proiectului meu de candidatură pentru alegerile CSM din 2010, obiectiv care este la fel de actual şi astăzi.

Din păcate, în cei 6 ani de mandat, actualul Consiliu Superior al Magistraturii nu a reuşit să înlăture anomalia din sistemul instituţiilor judiciare din România, aceea ca bugetul procurorilor, care se află sub autoritatea Ministrului Justiţiei, să aibă ca ordonator principal de credite procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ, iar bugetul judecătorilor, care sunt independenţi, să aibă ca ordonator de credite pe Ministrul Justiţiei.

Atenţi mai degrabă la discursurile oamenilor politici şi mai puţin la necesităţile sistemului, ba chiar manifestând opoziţie la desemnarea unui judecător pentru funcţia de Ministru al Justiţiei, membrii actualului Consiliu Superior al Magistraturii au ratat şansa de a întreprinde un act concret în asigurarea independenţei Justiţiei, pentru ca  o dispoziţie legală care ar fi trebuit să se aplice de mai mult 8 ani, aceea din art.  136 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, să poată fi totuşi aplicată (- (“Începând cu data de 1 ianuarie 2008, atribuţiile Ministerului Justiţiei referitoare la gestionarea bugetului curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor vor fi preluate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.”- forma iniţială din Legea modificată prin Legea 247/2005).

6.     Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să aibă relaţii instituţionale adecvate cu Parlamentul  şi Guvernul României, ca o exprimare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în Stat

Din păcate, actualul Consiliu Superior al Magistraturii nu a promovat relaţii instituţionale adecvate cu celelalte două puteri, rodul acestei inadecvări fiind: menţinerea inechităţilor salariale în interiorul sistemului, deşi acestea au fost reparate pentru alte categorii de bugetari, îngheţarea salariilor din sistem la nivelul celor din 2009, adică de dinaintea actualului Consiliu, deşi importante categorii de bugetari au obţinut creşteri salariale, prestarea de ore suplimentare neplătite, atât de judecători, cât şi de grefieri, scheme de personal nemodificate de dinainte de 2010, deşi pentru o anumită structură de parchet s-au făcut majorări semnificative, cu toate că răspunderea finală aparţine judecătorului.

Rolul Consiliului Superior al Magistraturii nu este acela de a reacţiona la orice declaraţie politică a vreunui ministru sau parlamentar, ori de a se opune vehement unor propuneri legislative, întrucât dreptul la liberă exprimare este recunoscut oricărui cetăţean al României, iar atribuţia de legiferare este atributul exclusiv al Parlamentului României, singurul în măsură să aprecieze asupra oportunităţii unui proiect de lege.

Consiliul Superior al Magistraturii ar fi trebuit să se preocupe în principal de situaţia instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor, să analizeze care este cauza pentru care în principal judecătorii sunt sancţionaţi disciplinar pentru întârzieri repetate în efectuarea lucrărilor, nu şi procurorii, dacă nu cumva este vorba de cauze obiective, mai degrabă, decât  de ordin personal şi să sancţioneze presiunile făcute asupra judecătorilor din chiar interiorul sistemului.

 III.             Consideraţii finale

Dincolo de aceste obiective şi altele care ar putea fi incluse pe agenda viitorului Consiliu Superior al Magistraturii, pe care sper să le pot comunica, dar şi afla în cadrul întâlnirilor cu colegii judecători de la tribunale, va rămâne în sarcina fiecăruia dintre judecătorii instanţelor să aleagă omul potrivit pentru a îndeplini cu rigoare şi bună credinţă atribuţiile  prevăzute de lege.

Consiliul Superior al Magistraturii demonstreaza, inca o data, ca manifesta o sensibilitate foarte mare la declaratiile publice ale membrilor celorlalte puteri si este absolut insensibil la nemultumirile si solicitarile exprese ale judecatorilor si procurorilor, ai caror reprezentanti sunt.

Astfel, ieri presedintele CSM a sesizat Inspectia judiciara referitor la  declaratiile publice ale presedintelui Senatului, desi judecatorii si procurorii au adresat in ultimii doi ani mai multe solicitari CSM, toate lasate fara nici un raspuns.

Cum doamna Procuror sef apare cu declaratii publice   mai frecvent decat purtatorul de cuvant al institutiei, riscul de a mai face si greseli cred ca este direct proportional cu numarul aparitiilor!

Atât  prezumția de nevinovăție cât și dreptul de a fi ales sunt consacrate in  Constituția României in Titlul II Capitolul II Drepturile şi libertăţile fundamentale.

Astfel  art. 23, cu titlul marginal  Libertatea individuala, in alin. 11 prevede că: “Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.”

Totodata, art. 37, cu titlul marginal  Dreptul de a fi ales prevede că:

            “ (1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).

(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României”.

Dacă observăm  ordinea in care legiuitorul Constituțional a ințeles să așeze drepturile și libertățile fundamentale în Capitolul special destinat acestora, putem constata  că dreptul la viață și integritate fizică și psihică este primul drept reglementat (în art. 22), iar  libertatea individuală este reglementă a doua (in art. 23), astfel incât am putea concluziona că libertatea individuală poate fi considerată cea mai importantă libertate consacrată constituțional.

Legiuitorul Constituțional a reglementat și situația în care unele drepturi sau libertăți pot fi restrânse.

Astfel, ultimul articol din Capitolul II, art. 53, cu titlul marginal Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevede urmatoarele:

“ (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice este prevăzută in Codul penal, ca pedeapsă accesorie sau complementară, partea generala a codului  reglementând atât aplicarea acestor pedepse cât și executarea acestora.

Astfel, potrivit art. 65 alin. 3 din Codul penal,  pedeapsa accesorie a dreptului de a fi ales in autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, iar art. 68 alin. 1 referitor la pedeapsa complementară prevede că:  “Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe: a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii; b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; c) după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.”

Prin urmare, orice persoană, căreia nu i s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau orice alte funcții publice, are dreptul de a-și depune candidatura pentru o funcție publică aleasă. Împrejurarea că ar fi subiectul unui dosar de urmarire penală sau al unei judecăți penale in curs, nu poate constitui un impediment legal în depunerea candidaturii,  întrucât candidatului trebuie să i se respecte atât prezumția de nevinovăție cât și dreptul de a fi ales.

Art. 8 din Codul de procedură penală din 2010, cu titlul marginal Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal, prevede că: “Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.”

În Codul de procedură penală anterior, din 1968, constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituiau infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, reprezenta chiar scopul procesului penal.

Urmărind  însă ştirile din presa scrisă ori din cea televizată  şi comunicatele oficiale ale instituţiilor judiciare, se constată că sunt aduse în actualitate fapte petrecute în urmă cu mai bine de 10 ani în urmă, ceea ce ne poate duce cu gândul că doamna Ministru Prună, când a vorbit de criză, cu referire la Ministerul pe care îl conduce, probabil că a spus un adevăr.

Numai că această criză poate că nu se referă la insuficienţa fondurilor băneşti, ci la  ineficienţa unor instituţii, realitate care este mascată printr-o expunere mediatică excesivă, cu folosirea unor formule bombastice de genul “activitate absolut impresionantă”.

După cum s-a mai întâmplat deja, pentru a nu interveni termenul de prescripţie a tragerii la răspundere penală, probabil că, dacă se va dispune trimiterea în judecată,  asupra  judecătorilor cărora li se vor repartiza aceste cauze conducătorii instituţiei cu activitate absolut impresionantă vor face presiuni publice directe pentru urgentarea pronunţării unei soluţii.

Presiunile însă nu vor fi luate în seamă de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru că acesta este foarte sensibil la aşa – zise presiuni din partea mass media sau ale politicienilor, dar are o toleranţă foarte mare la presiunile directe făcute de  parchete.

Pentru magistrați, fie ei  judecători sau procurori, adevărul despre faptele și împrejurările cauzei reprezintă obligație legală, fiind prevăzută expres atât în Codul de procedură civilă cât și în Codul de procedură penală.

Astfel,  art. 22 din Codul de procedură civilă, cu titlul marginal: “Rolul judecătorului în aflarea adevărului” prevede următoarele:

(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precumşi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc”

Totodată,  art. 5 din Codul de procedură penală, cu titlul marginal  „Aflarea adevărului” prevede următoarele:

„(1) Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precumşi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.

(2) Organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credinţă a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancţionează conform dispoziţiilor prezentului cod.”

Care este răspunsul cu valoare de adevăr la întrebarea:

            “Poate confisca, dacă e cazul, DNA bani obținuți ilegal?„

Răspunsul cu valoare de adevăr este: “Nu! Confiscarea o poate dispune doar instanța de judecată.”

            Dovada adevărului afirmației, că doar instanța de judecată poate dispune confiscarea, o reprezintă chiar textele din Codul de procedură penală:

„Art. 574 – Executarea confiscării speciale şi a confiscării extinse

            Măsura de siguranţă a confiscării speciale sau a confiscării extinse, luată prin hotărârea instanţei de judecată, se execută după cum urmează: a) lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit legii; b) dacă lucrurile confiscate se află în păstrarea organelor de poliţie sau a altor instituţii, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organului la care se află. După primirea copiei de pe dispozitiv, lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispoziţiilor legii; c) atunci când confiscarea priveşte sume de bani ce nu au fost consemnate la unităţi bancare, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organelor fiscale, în vederea executării confiscării potrivit dispoziţiilor privind creanţele bugetare; d) când s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezenţa judecătorului delegat cu executarea, întocmindu-se proces-verbal care se depune la dosarul cauzei.”

Afirmații cu valoare de adevăr sunt și următoarele:

Procurorul este obligat să strângă probele necesare pentru identificarea bunurilor şi valorilor supuse confiscării speciale şi confiscării extinse, potrivit Codului penal (art. 306 alin. 7 Cod de procedură penală) și poate doar să indisponibilizeze unele bunuri mobile sau imobile ale suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate, prin instituirea unui sechestru asupra acestora , așa cum prevede art. 249 din Codul de procedură penală:

“Art. 249 – Condiţiile generale de luare a măsurilor asigurătorii

            (1) *) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

            (2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.       

             (3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.  

             (4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.”

Eu cred că, în aparițiile publice, un magistrat în funcție trebuie să dea dovadă de rigurozitate, iar  răspunsurile la întrebări precise trebuie  să fie conforme cu legea pe care este chemat să o aplice, pentru a nu induce în rândul publicului ideea că  ar fi adevărată afirmația că Justiția în România este înfăptuită de procurori.

În România Justiția este înfăptuită de instanțele de judecată, adică de judecători, așa cum prevede chiar Constituția României, în art. 126 alin. 1:  “Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.”, iar Ministerul Public, care îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor (Art. 131 din Constituția României, cu titlul marginal – Rolul Ministerului Public).

Pentru cine este mai vechi in sistem si a prins numirea Monicai Macovei la conducerea Ministerului Justitiei, reamintesc ca pagina principala a site-ului institutiei te intampina cu sloganul „Justitia in folosul cetatenilor!”. Am comentat atunci ca sloganul mi se pare absolut aiurea, intrucat justitia nu poate fi niciodata in folosul tuturor cetatenilor, pentru ca nu se poate spune ca a fost de folos celor care pierd un proces civil sau inculpatilor care”primesc” o condamnare. Iata ca dupa 11 ani, un alt Ministru al Justitiei, Raluca Pruna, afirma ca discutia despre drepturi este un lux teoretic. http://www.dcnews.ro/raluca-pruna-discutia-despre-drepturi-e-un-lux-teoretic_499905.html Doamna Ministru, desi are doar cateva luni de cand a fost investita, a uitat deja ca a jurat cu mana pe Biblie, in fata Presedintelui Romaniei, ca va  apara drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor. „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Au trecut cateva zile de la momentul la care a facut  afirmatia cu pricina, dar doamna Ministru tace malc, nu retracteaza cele spuse, ceea ce poate inseamna ca nu e nicio scapare, aceasta este parerea domniei sale. Pentru ca este inacceptabil ca Ministrul Justitiei sa considere ca drepturile fundamentale nu trebuie respectate, ci sunt simple teorii, cred ca este absolut necesar sa demisioneze! Ce legitimitate are un ministru, pentru care respectarea Constitutiei e un moft, sa propuna Presedintelui Romaniei numirea Procurorului General al Parchetului de pe langa ICCJ sau Procurorul Sef al DNA? http://www.just.ro/comunicat-de-presa-referitor-la-candidaturile-depuse-pentru-ocuparea-functiei-de-procuror-general-al-parchetului-de-pe-langa-inalta-curte-de-casatie-si-justitie/

Un site anunta o stire de breaking news!

http://www.stiripesurse.ro/exclusiv-ani-judecatorul-camelia-bogdan-nu-a-fost-in-incompatibilitate_983681.html

Din pacate documentul „bomba” nu clarifica nimic.

Informatia despre participarea ca lector la un seminar, pe o tema data, nu ne spune absolut nimic referitor la o situatie de incompatibilitate.

Este legal sa participi ca lector la seminariile organizate de Institutul National al Magistraturii.

Raspunsul dat de ANI nu clarifica daca institutia a fost informata cine este organizatorul seminarului si mai ales daca, in solicitarea anticipata a unui punct de vedere oficial, a fost specificata imprejurarea ca pentru serviciile de lectorat se vor incasa sume de bani consistente (10.000 lei, pentru 2 saptamani, e mult mai mult decat indemnizatia de magistrat pentru aceeasi perioada), sume care vor fi platite de un SRL.