Axinte10's Blog

         O știre de presă titrează că, potrivit unui sondaj de opinie realizat de Comisia europeană in perioada 21-31 mai 2016,  increderea românilor in Justitie si sistemul judiciar a scăzut cu 13 % față de anul 2015, mai precis, aproximativ  60%  dintre intervievați  au declarat că au tendința de a nu avea incredere in Justiția din Romania.

                Explicațiile acestei scăderi, în contextul special din România,  în care, potrivit altor sondaje de opinie interne, DNA-ul pare să se bucure de o încredere foarte mare, este cel puțin ciudată.

         Cu toate acestea, fără să punem  la îndoială veridicitatea informației și nici  seriozitatea realizării Eurobarometrului,  cred ca am putea, obiectiv privind rezultatul, să identificăm cel puțin câteva cauze.

1. Campania mediatică agresivă practicată de D.N.A.

         În condițiile în care presa este anunțată despre dosarele de urmărire penală instrumentate de DNA, suspectii sunt reținuți și prezentați judecătorului cu propunere de arestare preventivă,  după ce sunt plimbați în catușe în fața camerelor de luat vederi ale televiziunilor, iar uneori propunerile sunt respinse fără a se lua față de suspect nici o altă măsură preventivă, ori după o perioadă de arestare preventivă nu se mai întamplă nimic în dosarul prezentat cu mare pompă, ori prejudiciul,  inițial prezentat în comunicatul de presă, este in mod drastic diminuat în rechizitoriu  sau persoane arestate preventiv sunt ulterior achitate definitiv, in mod  firesc cetățenii  vor declara că mai degrabă  nu au încredere in justiție și sistemul judiciar.

        Dacă DNA ar urmări în principal strângerea probelor  necesare pentru aflarea adevarului în dosarele pe care le instrumentează și  respectarea drepturilor procesuale ale persoanelor cercetate, în loc să urmărească inocularea în opinia publică a ideii că persoanele cercetate  sunt vinovate, inainte de se fi pronunțat împotriva acestora o hotărâre definitivă de condamnare,   o eventuala achitare nu ar mai fi atat de pregnant considerată ca un eșec al DNA sau  ca o eroare a instanțelor.

2. Lipsa de voință a CSM de a sesiza Inspecția judiciară cu verificarea cazurilor prezentate in media drept încălcări flagrante ale normelor de procedură, în special cele referitoare la dreptul părților la apărare sau de nerespectare a  interdicțiilor și incompatibilităților, precum si incapacitatea acestuia de a sancționa aceste încălcări.

        Actualul Consiliu Superior al Magistraturii nu a fost preocupat de un act judiciar de calitate, fie el realizat de procurori, fie de judecători, ci  doar de limitarea dreptului de exprimare al politicienilor și  de „apărarea reputației  și independenței sistemului judiciar”, demers fără absolut niciun rezultat practic, din moment ce încrederea cetățenilor in justiție si sistemul judiciar a scăzut atât de mult.

3. Dubla măsură a Ministrului justiției, Raluca Prună, în ce privește numirile la vârful DNA și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, confirmată, în mod regretabil,  ca fiind corectă  de Consiliul Superior al Magistraturii.

        Consider că reinvestirea “automată” la șefia DNA a doamnei procuror Laura Codruța Kovesi, în condițiile în care aceasta a mai deținut anterior și două mandate de procuror general al PICCJ, fără a da posibilitate și altor procurori să-și depună candidatura, a adus deservicii majore atât în interiorul siistemului, dar și în ce privește încrederea publicului în procurori. Dacă în România există doar un singur procuror suficient de profesionist care să poată fi numit într-o funcție de conducere, atunci cum poate cetățeanul de rând să mai aibă încredere că dosarul de urmărire penală, în care figurează ca parte, va fi soluționat cu profesionalism de un alt procuror.

        Așa se  explică și de ce aproape toată lumea, nemulțumită de vreun funcționar  sau de vreo instituție a statului, declară vehement că va face plângere la DNA, ca și când nu ar mai exista și alte căi legale sau  alte structuri de parchet în România.

4. Numirea la Curtea Constituțională a fostei Președinte a ICCJ consider că a contribuit de asemenea, într-o anumită măsură, la scăderea încrederii în justiție.

         Această numire a fost  percepută ca o recompensă   pentru declarația publică prin care asigura procurorii DNA că este partenerul lor de nădejde, cel puțin nepotrivită pentru orice judecător care trebuie să fie imparțial, dar și pentru declarațiile prin care și-a exprimat, adesea, părerea despre inițiativele legislative ale Guvernului sau proiectele de legi inițiate de Parlament, deși un judecător în funcție este chemat să aplice legea, atribuția de legiferare aparținând unei alte puteri în stat, sau cele referitoare la  decizia cetatenilor de a vota la alegerile locale primari care au dosare penale .

5. Condamnarea definitivă a unor judecatori pentru luare de mită, confirmându-se astfel părerea că, uneori, Justitia, în loc să fie independentă și imparțială, este “cointeresată”, consider că a contribuit de asemenea la scăderea increderii.

6. Urmărirea penală a procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, arestarea preventivă și trimiterea în judecată a procurorului șef DIICOT, arestarea preventivă a unui procuror din DNA care a instrumentat în trecut un dosar prezentat, atât de media dar și de DNA, ca un mare success al luptei împotriva corupției, cred că au fost în măsură să zdruncine serios încrederea în sistemul de justiție românesc, deși ar fi putut să reprezinte și un semnal că sistemul începe să se curețe din interior.

7. Existența unor disfuncționalități între poliția judiciară specializată în combaterea criminalității organizate și procurorii din structura DIICOT, nerezolvată prompt și optim de fosta conducere (cazul Traian Berbeceanu), ar putea fi o altă cauză.

8. Confirmarea de către Curtea Constituțională că supravegherea tehnică a unei persoane de către alte organe specializate ale statului, înafară de procurori, organe de cercetare penală sau lucrători specializați din cadrul poliției, încalcă prevederile constituționale referitoare la statul de drept.

9. Dezamăgirea justițiabililor, dar și a avocaților, că intrarea in vigoare a noilor coduri nu a schimbat aproape nimic in “mersul justitiei”: luni in șir de asteptare până la fixarea primului de termen de judecată, listele de ședințe cu zeci de dosare și cateva ore de așteptare până la strigarea cauzei, uneori câteva luni până la   comunicarea hotărârii (în materie civilă) sau o mulțime de articole neconstituționale (în materie penală).

        Fostul ministru al Justitiei Cătălin Predoiu a prezentat noul Cod de procedură civilă  ca o “oportunitate pentru accelerarea judecatilor, simplificarea procedurilor, unificarea jurisprudentei si reducerea costurilor proceselor, pentru justitiabili si pentru stat “, dar absolut niciunul dintre aceste deziderate nu a fost realizat.

        Cel puțin în ce privește costurile pentru stat, acestea cred că au crescut considerabil prin introducerea etapei scrise, prealabile fixării primului termen de judecată, dar și prin comunicarea hotărârilor definitive.

        În ce privește cercetarea procesului civil în camera de consiliu, aplicarea acestor noi dispoziții a fost prorogată succesiv, astfel încât, nici la 3 ani de la intrarea în vigoare a Noului cod de procedură civilă,  nu se aplică și nu au nici o șansă de aplicare nici în viitorul apropiat, din lipsa infrastructurii necesare.

        Numărul ridicat de cauze pe care le are de soluționat un judecător face imposibilă și citarea părților la o anumită oră, ori soluționarea cauzelor într-o perioadă de timp mai scurtă sau respectarea termenelor de redactare a hotărârilor.

        De asemenea, deși în noul Cod de procedură penală s-a introdus, cu valoare de principiu,  separarea funcțiilor judiciare, din cauza numărului mic de judecători, funcțiile judiciare sunt exercitate de un singur judecător, care, într-o cauză îndeplinește funcția de judecător de drepturi și libertăți, într-altă cauză este judecător de cameră preliminară, iar în altele este  judecătorul fondului.

        Prin urmare, lipsa specializării judecătorilor pentru o anumită funcție judiciară este de natură să afecteze calitatea hotărârilor penale, expunând părțile unui risc de eroare judiciară, cu consecința firească a scăderii încrederii în Justiție.

        În concluzie, scăderea încrederii cetățenilor români în Justiția și sistemului judiciar din România consider că are cauze multiple, cele mai multe ținând de chiar interiorul sistemului.

1. Pentru ce fel de „vânat” se folosește arma AK?
2. Legea română permite ca o persoană fizică să dețină o asemenea armă?
3. Domnul H.D. face parte dintr-un grup de divertisment?
4. Odată cu publicarea pe Sky news a reportajului cu pricina, unui serviciu important din România i s-au tăiat comunicațiie?

Am fost intrebată care este explicația contradicției dintre două instituții importante din România, în ce privește credibilitatea acordată declarațiilor unei persoane.

Am spus că nu pot da eu raspunsul la această întrebare, dar cred că pot totuși să  încerc să ofer o posibilă explicație.

Când ți s-a prezentat, printr-o publicitate agresivă a dosarelor de urmărire penală, că profesorii, medicii, judecătorii, avocații,  șefii de instituții importante, miniștrii, primarii, consilierii județeni or locali, parlamentarii, polițiștii, profesorii universitari, oamenii de afaceri sunt personaje negative, extrem de periculoase, căci cum altfel ar fi din moment ce se cere arestarea lor preventivă, chiar și pentru fapte petrecute în urmă cu un deceniu,  este firesc ca și tu, cetățeanul Iohannis, să nu mai poți înțelege corect care sunt personajele pozitive.

Dacă este de rușine să fii profesor, medic, judecător, avocat, șef de instituție bugetară, ministru, primar, consilier județean, parlamentar, polițist, om de afaceri, pentru că, nu-i așa,  te afli de partea greșită a baricadei, te afli în tabăra băieților răi, din start, fără nici un drept de apel, atunci cred că se ridică o altă întrebare: cine va duce România mai departe, în ce fel de țară vor trăi copiii noștri?

Un „nene”, care mi s-a adresat intr-un mesaj cu „tanti”, imi cere sa fac dovada ca parchetul ar cere arestarea preventiva doar pe baza unui denunt facut de o persoana condamnata definitiv.

In primul rand, eu nu am afirmat acest lucru, am pus o intrebare referitoare la declaratia Presedintelui Romaniei, conform careia o persoana cercetata penal nu ar avea credibilitate.

In al doilea rand, daca urmare a unui denunt facut de o persoana condamnata penal se constituie un dosar penal, in care se administreaza probe si, pe baza acestora, se solicita arestarea preventiva a unei persoane fara antecedente penale, inseamna ca parchetul a dat credibilitate denuntului si a cercetat realitatea faptelor denuntate.

Cred insa ca, in loc sa mi se ceara mie dovezi despre realitatea informatiilor de presa, mai degraba „nenea” ar trebui sa fie interesat daca este real ce se sugereaza in articolul de mai jos, prin afirmatia:”Cand ajungi dupa gratii, de exemplu, diferenta dintre regimul inchis si cel semideschis este nepretuita.”

A sugera intr-un articol de presa ca o persoana, condamnata la inchisoare cu executare in regim de detentie, ar obtine avantaje in ce priveste regimul de executare al pedepsei daca face denunturi, mi se pare grav si ar trebui clarificat imediat de institutiile implicate.

http://m.ziare.com/bogdan-olteanu/sov-intareste-statul-ce-golanasi-isi-mai-fac-bagajul-1430881-font1

Poate Franța a dezamăgit multă lume, prin sentimentul de neputință în fața  atacurilor teroriste, dar, deși este încă sub stare de urgență declarată, judecătorii dovedesc că drepturile tuturor persoanelor ce se află pe teritoriul ei, indiferent dacă sunt proprii cetățeni ori străini, sunt respectate.

http://www.hotnews.ro/stiri-international-21207751-franta-refugiatul-afgan-banuit-planuit-atac-terorist-paris-eliberat-identitatea-lui-fost-dezvaluita.htm

Prin urmare, judecătorii francezi au hotărât că, fără probe, nu poate fi menținută în arest  nici măcar persoana suspectată de terorism.

Refugiatului afgan nu i-a fost dezvăluită identitatea nici de către poliție, nici de către procuror. Pentru că dezvăluirea identității nu numai că ar fi fost o nesocotire a prezumției de nevinovăție, dar ar fi expus persoana unor eventuale acte de violență, în contextul complicat al momentului.

Judecătorul trebuie să-și asume independența în orice situație. Hotărârea pe care o pronunță nu trebuie să fie influențată nici de considerente etnice ori religioase, nici de păreri preconcepute existente în societate, nici de așteptările publicului de a se face dreptate.

Hotărârea judecătorească trebuie să se bazeze doar pe probe și pe lege.

Evenimentele recente din Turcia ar trebui sa pună toți judecătorii  pe gânduri!

Peste 1200 de judecători au fost suspendați din funcție, iar vreo 200 au fost arestați, la doar câteva ore după încercarea de lovitură de stat. Suspendarea judecătorilor s-a făcut de către Înaltul Consiliu al judecătorilor și procurorilor din Turcia, organism similar Consiliului Superior al Magistraturii din România.

Ambasadorul Turciei la București, într-un interviu, a declarat că vina lor este că ar fi membri ai FETO (organizația lui Fethullah Gulen),  “pentru ca nu stii niciodata ce pot face acesti oameni in institutiile in care sunt angajati; sunt foarte periculosi”.

A  mai declarat ambasadorul că organele de securitate, încă din 2014, ar fi identificat această organizație ca fiind  una “foarte periculoasă”, că din același an s-au început verificări, la nivelul fiecărei instituții, legate de apartenența la această organizație, iar în urmă cu trei luni Consiliul National de Securitate a declarat FETO grup terorist, exemplificând ca find faptă periculoasă săvârșită de această organizație “fraudarea concursurilor de angajare in institutiile de stat: au furat subiectele de examen si le-au dat rezolvarile membrilor FETO, asa ca au reusit sa populeze institutiile-cheie. Au facut-o trei ani consecutiv.”

Această declarație arată foarte clar că, pe baza unei liste întocmite de serviciile de informații, încă din 2014, fără să existe nicio dovadă că ar fi participat în vreun fel la tentativa de lovitură de stat, peste 2700 de judecători au fost suspendați din funcție, ori chiar arestați, “pentru că nu știi niciodată ce vor face acești oameni în instituțiile în care sunt angajați”.

Și pentru acest motiv, cu încălcarea garanțiilor legale referitoare la independența judecătorilor,  care probabil există și în Turcia, pentru ca este țară candidată la aderarea la UE, Înaltul Consiliu al Judecătorilor și Procurorilor a hotărât suspendarea din funcție a judecătorilor aflați pe lista serviciului de securitate turc, ori chiar au dat aviz pentru arestare.

Iată cum un întreg sistem de justiție poate fi zguduit din temelii, cum independența judecătorilor este considerată un pericol pentru că serviciile de securitate nu știu ce hotărâri vor pronunța, iar organismul chemat să garanteze această independență îi suspendă din funcție.

În prag de alegeri pentru Consiliul Superior al Magistraturii, judecătorii  români cred că trebuie să cântărească bine pe cine vor trimite ca reprezentanți în această instituție, întrucât actualul CSM va lăsa deja o moștenire periculoasă:  neclarificarea  situației “acoperiților” și a “câmpului tactic” din  Justiție, precum și  consilierii de etică.

 I.             Consideraţii introductive

Profund dezamăgită de prestaţia individuală, dar şi colectivă, a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, care în curând îşi vor încheia mandatul, prestaţie pe care am criticat-o, inclusiv prin postări publice, consider că, prin experienţa profesională şi de viaţă pe care o am, prin abilitatea de a identifica problemele  şi puterea de a spune lucrurilor pe nume, pot contribui la schimbări majore în funcţionarea acestei instituţii.

 II.             Principalele obiective urmărite în cazul alegerii ca membru CSM

1.     Calitatea actului de justiţie, obiectiv prioritar al noului Consiliu Superior al Magistraturii

Din păcate, actualul Consiliu Superior al Magistraturii nu a făcut mai nimic pentru creşterea calităţii actului de justiţie. Dimpotrivă, urmărind doar cantitatea şi scurtarea duratei procedurilor, a fost introdus un program de măsurare pur cantitativă a eficienţei, aplicaţia  statisEcris, doar pentru instanţele judecătoreşti, nu şi pentru parchete,  iar în ultimii 2-3 ani a avut loc o  prigoană a judecătorilor, exercitată prin Inspecţia judiciară, în ce priveşte redactarea în termen a hotărârilor judecătoreşti, fără a se lua în considerare  situaţia actuală din instanţele judecătoreşti, pe care Consiliul Superior al Magistraturii ori nu a cunoscut-o, ori a ignorat-o.

Astfel, nu s-a  luat în considerare că rolul instanţelor judecătoreşti a crescut exponenţial în cei 6 ani de mandat, iar odată cu intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură civilă judecătorul s-a transformat într-un registrator, verificând tone de documente depuse de părţi, taxe de timbru, proceduri de comunicare, verificare ce îi fragmentează şi scurtează în mod drastic timpul pe care îl poate aloca pregătirii şedinţei de judecată, studiului profesional individual şi redactării hotărârilor judecătoreşti,  obligând judecătorii să stea voluntar peste programul normal de lucru, fără a putea beneficia de plata orelor suplimentare, ori de timp liber corespunzător.

O premisă necesară pentru hotărâri judecătoreşti temeinice şi legale, cu consecinţa implicită a reducerii situaţiilor de practică judiciară neunitară, este aceea a creşterii duratei de timp pe care o poate aloca judecătorul studiului dosarului înainte de şedinţa de judecată, studiului profesional individual, care implică consultarea doctrinei şi practicii judiciare, dar şi cel în cadrul întâlnirilor profesionale periodice,  precum şi a timpului necesar redactării hotărârilor judecătoreşti în cauzele complexe.

Această premisă s-ar putea realiza prin:

a)                 modificarea Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, în sensul că grefierii să preia atribuţiile judecătorilor din etapa scrisă, premergătoare fixării primului termen de judecată, cu excepţia verificării regularităţii actului de sesizare şi fixarea primului termen de judecată, care vor rămâne atributul exclusiv al judecătorului;

b)                 modificarea Codului de procedură civilă (CSM-ul urmând să solicite Ministerului Justiţiei să elaboreze un proiect de lege de modificare), în sensul introducerii formularelor standardizate pentru hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia: cererilor de valoare redusă, ordonanţă de plată, evacuare (potrivit Titlului XI din Codul de procedură civilă), încuviinţare executare silită, hotărârile date în baza recunoaşterii pretenţiilor (art. 436 Cod de procedură civilă), respingerea cererilor ca tardive, anulate, inadmisibile, prescrise  or alte asemenea, după modelul cererilor de emitere a somaţiei europene de plată (Regulamentul CE nr. 1896/2006). Aceste formulare ar putea fi completate la rubricile privind: denumirea părţilor, domiciliul sau sediul, data înregistrării, data dosarului prin preluarea automată a datelor din sistemul informatic ECRIS (prin utilizarea unui program creat de informaticieni), iar motivarea în fapt şi în drept să fie redusă la bifarea unor căsuţe din formularul standardizat;

c)                  suplimentarea numărului de grefieri cu studii superioare/absolvenţi de SNG, care să redacteze (parţial)  hotărârile judecătoreşti, până la motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Este nejustificat, pe de o parte, ca judecătorul să piardă o mare parte din timpul de lucru exercitând acte tipice de registratură, pentru care nu este necesară o specializare juridică superioară, iar, pe de altă parte, grefieri cu studii superioare juridice  să fie folosiţi pe post de  dactilografi sau operatori de calculator, cum este situaţia actuală din instanţele judecătoreşti, timpul alocat de grefieri introducerii diverselor date în sistemul Ecris fiind mult mai mare decât acela în care îndeplinesc atribuţii specifice funcţiei de grefier.

În ce priveşte indicatorii de performanţă  calculaţi de aplicaţia statisEcris, aceştia sunt doar indicatori cantitativi, măsoară doar numărul de dosare soluţionate, documente finale închise, hotărâri redactate per unitate de timp, una dintre anomalii fiind aceea că rata de soluţionare apare ca având un grad de eficienţă satisfăcător deşi numărul dosarelor soluţionate  într-un interval de timp este mai mare decât stocul iniţial, ca şi când ar fi vreodată posibil ca dosarele să fie soluţionate instantaneu.

Prin introducerea acestei aplicaţii, Consiliul Superior al Magistraturii, în componenţa actuală, a dovedit că este interesat doar de cantitate, de raportări de tip stahanovist, deşi instanţele de judecată nu sunt  linii de fabricaţie automatizate, iar judecătorii nu sunt supraveghetorii unor benzi automate ce transportă dosare, între momentul înregistrării cererii şi până la comunicarea hotărârii.

Interesant este că, deşi judecătorii sunt independenţi, iar procurorii sunt supuşi controlului ierarhic superior, această aplicaţie a fost introdusă doar la instanţele judecătoreşti, ca un “important instrument managerial la dispoziţia conducătorilor de instanţe”, aşa cum se arată în Hotărârea Secţiei pentru judecători nr. 1134 din 21.10.2014.

Consiliul Superior al Magistraturii, în cei 6 ani de mandat, a pierdut contactul cu realitatea, ignorând că fiecare dosar poartă în el o problemă, o suferinţă, o durere, un destin, care nu poate fi rezolvat de un judecător, care primeşte spre soluţionare alte sute sau mii de dosare, cât ai bate din palme.

Justiţia contra-cronometru este o monstruozitate, Constituţia României şi Convenţia europeană a drepturilor omului prevede că  părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor    într-un termen rezonabil, iar rezonabil nu înseamnă rapid, termenul rezonabil raportându-se, aşa cum rezultă şi din jurisprudenţa CEDO, la trei factori pricipali: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi comportamentul autorităţii.

2.     O Justiţie discretă, în care drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor sunt respectate

În ultimii ani ai mandatului actualului CSM, Justiţia a devenit exhibiţionistă, pe ecranul televizoarelor defilând, zi de zi, persoane încătuşate, persoane cercetate penal (ori chiar martori, cu singura “vină” că au fost chemaţi la un anumit Parchet)  au fost supuse judecăţii anticipate a publicului, mai înainte chiar de  a ajunge în faţa unui judecător.

Judecătorii aleşi în Consiliul Superior al Magistraturii au permis ca un procuror şef al unei direcţii specializate a Parchetului să critice hotărâri judecătoreşti definitive, să-şi expună părerea asupra unor cauze aflate pe rolul instanţelor, să facă presiuni publice directe  asupra judecătorilor ori presiuni indirecte, prin sesizarea Inspecţiei judiciare, pentru ca şi alţi judecători să ia aminte la ce li se poate întâmpla.

Toate aceste manifestări au condus la percepţia eronată atât în societatea românească, dar şi în rândul oficialităţilor străine, că procurorii sunt mai presus decât judecătorii, că Justiţia ar fi înfăptuită de procurori şi nu de instanţele de judecată.

Consider că este absolut necesar şi urgent ca justiţia televizată şi publicitatea arogantă să înceteze, întrucât acest lucru afectează în mod grav dreptul persoanelor la un proces echitabil, iar orice presiune directă şi indirectă asupra judecătorilor, venită chiar din interiorul sistemului, trebuie prompt sancţionată.

3.     Eliminarea inechităţilor în ce priveşte salarizarea

Actualul Consiliu Superior al Magistraturii nu a întreprins absolut nici un demers pentru eliminarea inechităţilor salariale din sistem, atât cele dintre judecătorii  cu acelaşi  grad profesional, aflaţi în aceeaşi tranşă de vechime în muncă şi în magistratură, care nu primesc aceleaşi indemnizaţii, cât şi cele dintre judecători şi procurori.

Este absolut inacceptabil ca judecători cu acelaşi grad profesional, având aceeaşi vechime în muncă şi în magistratură să primească venituri salariale diferite, ori ca judecătorii, care înfăptuiesc  Justiţia prin intermediul instanţelor judecătoreşti, să aibă o salarizare  inferioară procurorilor ale căror acte sunt verificate de judecători.

Pentru eliminarea acestor inechităţi este necesar să se solicite Ministerului Justiţiei să propună Guvernului României elaborarea unui proiect de lege sau a unei ordonanţe de urgenţă.

Consider, de asemenea, că este  absolut nedrept dar şi  nelegal,  ca judecătorii şi grefierii să lucreze peste timpul normal de lucru, fără a li se plăti orele suplimentare, pentru că timp liber corespunzător nu se poate acorda în nici o instanţă, datorita subdimensionări schemelor de personal şi specificul activităţii.

Totodată, este regretabil că pentru personalul din instanţe nu există un sistem de acordare a biletelor de tratament şi odihnă în staţiuni balneoclimaterice, la preţuri accesibile. Contractarea unor asemenea bilete centralizat, ar putea reduce costurile şi personalul ar putea să-şi refacă forţele şi sănătatea afectată de condiţiile suprasolicitante de lucru.

4.     Actualizarea schemelor de personal ale instanţelor

În mod nejustificat, ca şi când ar fi fost total rupt de realitate, actualul Consiliu Superior al Magistraturii nu a avut nici o preocupare pentru adaptarea  schemelor de personal la modificările activităţii instanţelor de judecată, modificări determinate de intrarea în vigoare a noilor coduri de procedură, precum şi de implementarea dosarului electronic.

Astfel, procedura prealabilă fixării primului termen de judecată, comunicarea hotărârilor civile definitive şi scanarea tuturor documentelor depuse de părţi au bulversat în mod real activitatea administrativă a instanţelor de judecată, judecătorii şi grefierii transformându-se în registratori şi operatori de calculator, timpul de lucru a fost fragmentat în mod dramatic, zilnic judecătorii şi grefierii având dosare de verificat.

Numărul insuficient de judecători şi grefieri, ce determină ca într-o şedinţă de judecată să fie programate zeci de dosare, face imposibilă citarea părţilor la o anume oră, împrejurare  care nemulţumeşte atât părţile din dosare, dar şi avocaţii, şi va face imposibilă aplicarea dispoziţiilor din Noul Cod de procedură civilă privind cercetarea procesului în camera de consiliu, prorogată  deocamdată până la 1 ianuarie 2017.

5.     Trecerea bugetului instanţelor în administrarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Acesta a fost principalul obiectiv al Proiectului meu de candidatură pentru alegerile CSM din 2010, obiectiv care este la fel de actual şi astăzi.

Din păcate, în cei 6 ani de mandat, actualul Consiliu Superior al Magistraturii nu a reuşit să înlăture anomalia din sistemul instituţiilor judiciare din România, aceea ca bugetul procurorilor, care se află sub autoritatea Ministrului Justiţiei, să aibă ca ordonator principal de credite procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ, iar bugetul judecătorilor, care sunt independenţi, să aibă ca ordonator de credite pe Ministrul Justiţiei.

Atenţi mai degrabă la discursurile oamenilor politici şi mai puţin la necesităţile sistemului, ba chiar manifestând opoziţie la desemnarea unui judecător pentru funcţia de Ministru al Justiţiei, membrii actualului Consiliu Superior al Magistraturii au ratat şansa de a întreprinde un act concret în asigurarea independenţei Justiţiei, pentru ca  o dispoziţie legală care ar fi trebuit să se aplice de mai mult 8 ani, aceea din art.  136 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, să poată fi totuşi aplicată (- (“Începând cu data de 1 ianuarie 2008, atribuţiile Ministerului Justiţiei referitoare la gestionarea bugetului curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor vor fi preluate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.”- forma iniţială din Legea modificată prin Legea 247/2005).

6.     Consiliul Superior al Magistraturii trebuie să aibă relaţii instituţionale adecvate cu Parlamentul  şi Guvernul României, ca o exprimare a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în Stat

Din păcate, actualul Consiliu Superior al Magistraturii nu a promovat relaţii instituţionale adecvate cu celelalte două puteri, rodul acestei inadecvări fiind: menţinerea inechităţilor salariale în interiorul sistemului, deşi acestea au fost reparate pentru alte categorii de bugetari, îngheţarea salariilor din sistem la nivelul celor din 2009, adică de dinaintea actualului Consiliu, deşi importante categorii de bugetari au obţinut creşteri salariale, prestarea de ore suplimentare neplătite, atât de judecători, cât şi de grefieri, scheme de personal nemodificate de dinainte de 2010, deşi pentru o anumită structură de parchet s-au făcut majorări semnificative, cu toate că răspunderea finală aparţine judecătorului.

Rolul Consiliului Superior al Magistraturii nu este acela de a reacţiona la orice declaraţie politică a vreunui ministru sau parlamentar, ori de a se opune vehement unor propuneri legislative, întrucât dreptul la liberă exprimare este recunoscut oricărui cetăţean al României, iar atribuţia de legiferare este atributul exclusiv al Parlamentului României, singurul în măsură să aprecieze asupra oportunităţii unui proiect de lege.

Consiliul Superior al Magistraturii ar fi trebuit să se preocupe în principal de situaţia instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor, să analizeze care este cauza pentru care în principal judecătorii sunt sancţionaţi disciplinar pentru întârzieri repetate în efectuarea lucrărilor, nu şi procurorii, dacă nu cumva este vorba de cauze obiective, mai degrabă, decât  de ordin personal şi să sancţioneze presiunile făcute asupra judecătorilor din chiar interiorul sistemului.

 III.             Consideraţii finale

Dincolo de aceste obiective şi altele care ar putea fi incluse pe agenda viitorului Consiliu Superior al Magistraturii, pe care sper să le pot comunica, dar şi afla în cadrul întâlnirilor cu colegii judecători de la tribunale, va rămâne în sarcina fiecăruia dintre judecătorii instanţelor să aleagă omul potrivit pentru a îndeplini cu rigoare şi bună credinţă atribuţiile  prevăzute de lege.

Consiliul Superior al Magistraturii demonstreaza, inca o data, ca manifesta o sensibilitate foarte mare la declaratiile publice ale membrilor celorlalte puteri si este absolut insensibil la nemultumirile si solicitarile exprese ale judecatorilor si procurorilor, ai caror reprezentanti sunt.

Astfel, ieri presedintele CSM a sesizat Inspectia judiciara referitor la  declaratiile publice ale presedintelui Senatului, desi judecatorii si procurorii au adresat in ultimii doi ani mai multe solicitari CSM, toate lasate fara nici un raspuns.

Cum doamna Procuror sef apare cu declaratii publice   mai frecvent decat purtatorul de cuvant al institutiei, riscul de a mai face si greseli cred ca este direct proportional cu numarul aparitiilor!

Atât  prezumția de nevinovăție cât și dreptul de a fi ales sunt consacrate in  Constituția României in Titlul II Capitolul II Drepturile şi libertăţile fundamentale.

Astfel  art. 23, cu titlul marginal  Libertatea individuala, in alin. 11 prevede că: “Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.”

Totodata, art. 37, cu titlul marginal  Dreptul de a fi ales prevede că:

            “ (1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).

(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României”.

Dacă observăm  ordinea in care legiuitorul Constituțional a ințeles să așeze drepturile și libertățile fundamentale în Capitolul special destinat acestora, putem constata  că dreptul la viață și integritate fizică și psihică este primul drept reglementat (în art. 22), iar  libertatea individuală este reglementă a doua (in art. 23), astfel incât am putea concluziona că libertatea individuală poate fi considerată cea mai importantă libertate consacrată constituțional.

Legiuitorul Constituțional a reglementat și situația în care unele drepturi sau libertăți pot fi restrânse.

Astfel, ultimul articol din Capitolul II, art. 53, cu titlul marginal Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevede urmatoarele:

“ (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice este prevăzută in Codul penal, ca pedeapsă accesorie sau complementară, partea generala a codului  reglementând atât aplicarea acestor pedepse cât și executarea acestora.

Astfel, potrivit art. 65 alin. 3 din Codul penal,  pedeapsa accesorie a dreptului de a fi ales in autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, iar art. 68 alin. 1 referitor la pedeapsa complementară prevede că:  “Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe: a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii; b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; c) după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.”

Prin urmare, orice persoană, căreia nu i s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau orice alte funcții publice, are dreptul de a-și depune candidatura pentru o funcție publică aleasă. Împrejurarea că ar fi subiectul unui dosar de urmarire penală sau al unei judecăți penale in curs, nu poate constitui un impediment legal în depunerea candidaturii,  întrucât candidatului trebuie să i se respecte atât prezumția de nevinovăție cât și dreptul de a fi ales.