Axinte10's Blog

Atât  prezumția de nevinovăție cât și dreptul de a fi ales sunt consacrate in  Constituția României in Titlul II Capitolul II Drepturile şi libertăţile fundamentale.

Astfel  art. 23, cu titlul marginal  Libertatea individuala, in alin. 11 prevede că: “Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată.”

Totodata, art. 37, cu titlul marginal  Dreptul de a fi ales prevede că:

            “ (1) Au dreptul de a fi aleşi cetăţenii cu drept de vot care îndeplinesc condiţiile prevăzute în articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3).

(2) Candidaţii trebuie să fi împlinit, până în ziua alegerilor inclusiv, vârsta de cel puţin 23 de ani pentru a fi aleşi în Camera Deputaţilor sau în organele administraţiei publice locale, vârsta de cel puţin 33 de ani pentru a fi aleşi în Senat şi vârsta de cel puţin 35 de ani pentru a fi aleşi în funcţia de Preşedinte al României”.

Dacă observăm  ordinea in care legiuitorul Constituțional a ințeles să așeze drepturile și libertățile fundamentale în Capitolul special destinat acestora, putem constata  că dreptul la viață și integritate fizică și psihică este primul drept reglementat (în art. 22), iar  libertatea individuală este reglementă a doua (in art. 23), astfel incât am putea concluziona că libertatea individuală poate fi considerată cea mai importantă libertate consacrată constituțional.

Legiuitorul Constituțional a reglementat și situația în care unele drepturi sau libertăți pot fi restrânse.

Astfel, ultimul articol din Capitolul II, art. 53, cu titlul marginal Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, prevede urmatoarele:

“ (1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.”

Interzicerea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice este prevăzută in Codul penal, ca pedeapsă accesorie sau complementară, partea generala a codului  reglementând atât aplicarea acestor pedepse cât și executarea acestora.

Astfel, potrivit art. 65 alin. 3 din Codul penal,  pedeapsa accesorie a dreptului de a fi ales in autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată, iar art. 68 alin. 1 referitor la pedeapsa complementară prevede că:  “Executarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi începe: a) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare la pedeapsa amenzii; b) de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare prin care s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere; c) după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate.”

Prin urmare, orice persoană, căreia nu i s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau orice alte funcții publice, are dreptul de a-și depune candidatura pentru o funcție publică aleasă. Împrejurarea că ar fi subiectul unui dosar de urmarire penală sau al unei judecăți penale in curs, nu poate constitui un impediment legal în depunerea candidaturii,  întrucât candidatului trebuie să i se respecte atât prezumția de nevinovăție cât și dreptul de a fi ales.

Art. 8 din Codul de procedură penală din 2010, cu titlul marginal Caracterul echitabil şi termenul rezonabil al procesului penal, prevede că: “Organele judiciare au obligaţia de a desfăşura urmărirea penală şi judecata cu respectarea garanţiilor procesuale şi a drepturilor părţilor şi ale subiecţilor procesuali, astfel încât să fie constatate la timp şi în mod complet faptele care constituie infracţiuni, nicio persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil.”

În Codul de procedură penală anterior, din 1968, constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituiau infracţiuni, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, reprezenta chiar scopul procesului penal.

Urmărind  însă ştirile din presa scrisă ori din cea televizată  şi comunicatele oficiale ale instituţiilor judiciare, se constată că sunt aduse în actualitate fapte petrecute în urmă cu mai bine de 10 ani în urmă, ceea ce ne poate duce cu gândul că doamna Ministru Prună, când a vorbit de criză, cu referire la Ministerul pe care îl conduce, probabil că a spus un adevăr.

Numai că această criză poate că nu se referă la insuficienţa fondurilor băneşti, ci la  ineficienţa unor instituţii, realitate care este mascată printr-o expunere mediatică excesivă, cu folosirea unor formule bombastice de genul “activitate absolut impresionantă”.

După cum s-a mai întâmplat deja, pentru a nu interveni termenul de prescripţie a tragerii la răspundere penală, probabil că, dacă se va dispune trimiterea în judecată,  asupra  judecătorilor cărora li se vor repartiza aceste cauze conducătorii instituţiei cu activitate absolut impresionantă vor face presiuni publice directe pentru urgentarea pronunţării unei soluţii.

Presiunile însă nu vor fi luate în seamă de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru că acesta este foarte sensibil la aşa – zise presiuni din partea mass media sau ale politicienilor, dar are o toleranţă foarte mare la presiunile directe făcute de  parchete.

Pentru magistrați, fie ei  judecători sau procurori, adevărul despre faptele și împrejurările cauzei reprezintă obligație legală, fiind prevăzută expres atât în Codul de procedură civilă cât și în Codul de procedură penală.

Astfel,  art. 22 din Codul de procedură civilă, cu titlul marginal: “Rolul judecătorului în aflarea adevărului” prevede următoarele:

(1) Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precumşi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc”

Totodată,  art. 5 din Codul de procedură penală, cu titlul marginal  „Aflarea adevărului” prevede următoarele:

„(1) Organele judiciare au obligaţia de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precumşi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.

(2) Organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credinţă a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancţionează conform dispoziţiilor prezentului cod.”

Care este răspunsul cu valoare de adevăr la întrebarea:

            “Poate confisca, dacă e cazul, DNA bani obținuți ilegal?„

Răspunsul cu valoare de adevăr este: “Nu! Confiscarea o poate dispune doar instanța de judecată.”

            Dovada adevărului afirmației, că doar instanța de judecată poate dispune confiscarea, o reprezintă chiar textele din Codul de procedură penală:

„Art. 574 – Executarea confiscării speciale şi a confiscării extinse

            Măsura de siguranţă a confiscării speciale sau a confiscării extinse, luată prin hotărârea instanţei de judecată, se execută după cum urmează: a) lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit legii; b) dacă lucrurile confiscate se află în păstrarea organelor de poliţie sau a altor instituţii, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organului la care se află. După primirea copiei de pe dispozitiv, lucrurile confiscate se predau organelor în drept a le prelua sau valorifica potrivit dispoziţiilor legii; c) atunci când confiscarea priveşte sume de bani ce nu au fost consemnate la unităţi bancare, judecătorul delegat cu executarea trimite o copie de pe dispozitivul hotărârii organelor fiscale, în vederea executării confiscării potrivit dispoziţiilor privind creanţele bugetare; d) când s-a dispus distrugerea lucrurilor confiscate, aceasta se face în prezenţa judecătorului delegat cu executarea, întocmindu-se proces-verbal care se depune la dosarul cauzei.”

Afirmații cu valoare de adevăr sunt și următoarele:

Procurorul este obligat să strângă probele necesare pentru identificarea bunurilor şi valorilor supuse confiscării speciale şi confiscării extinse, potrivit Codului penal (art. 306 alin. 7 Cod de procedură penală) și poate doar să indisponibilizeze unele bunuri mobile sau imobile ale suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate, prin instituirea unui sechestru asupra acestora , așa cum prevede art. 249 din Codul de procedură penală:

“Art. 249 – Condiţiile generale de luare a măsurilor asigurătorii

            (1) *) Procurorul, în cursul urmăririi penale, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată, din oficiu sau la cererea procurorului, în procedura de cameră preliminară ori în cursul judecăţii, poate lua măsuri asigurătorii, prin ordonanţă sau, după caz, prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori a reparării pagubei produse prin infracţiune.

            (2) Măsurile asigurătorii constau în indisponibilizarea unor bunuri mobile sau imobile, prin instituirea unui sechestru asupra acestora.       

             (3) Măsurile asigurătorii pentru garantarea executării pedepsei amenzii se pot lua numai asupra bunurilor suspectului sau inculpatului.  

             (4) Măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate.”

Eu cred că, în aparițiile publice, un magistrat în funcție trebuie să dea dovadă de rigurozitate, iar  răspunsurile la întrebări precise trebuie  să fie conforme cu legea pe care este chemat să o aplice, pentru a nu induce în rândul publicului ideea că  ar fi adevărată afirmația că Justiția în România este înfăptuită de procurori.

În România Justiția este înfăptuită de instanțele de judecată, adică de judecători, așa cum prevede chiar Constituția României, în art. 126 alin. 1:  “Justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.”, iar Ministerul Public, care îşi exercită atribuţiile prin procurori constituiţi în parchete, reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor (Art. 131 din Constituția României, cu titlul marginal – Rolul Ministerului Public).

Pentru cine este mai vechi in sistem si a prins numirea Monicai Macovei la conducerea Ministerului Justitiei, reamintesc ca pagina principala a site-ului institutiei te intampina cu sloganul „Justitia in folosul cetatenilor!”. Am comentat atunci ca sloganul mi se pare absolut aiurea, intrucat justitia nu poate fi niciodata in folosul tuturor cetatenilor, pentru ca nu se poate spune ca a fost de folos celor care pierd un proces civil sau inculpatilor care”primesc” o condamnare. Iata ca dupa 11 ani, un alt Ministru al Justitiei, Raluca Pruna, afirma ca discutia despre drepturi este un lux teoretic. http://www.dcnews.ro/raluca-pruna-discutia-despre-drepturi-e-un-lux-teoretic_499905.html Doamna Ministru, desi are doar cateva luni de cand a fost investita, a uitat deja ca a jurat cu mana pe Biblie, in fata Presedintelui Romaniei, ca va  apara drepturile si libertatile fundamentale ale cetatenilor. „Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!” Au trecut cateva zile de la momentul la care a facut  afirmatia cu pricina, dar doamna Ministru tace malc, nu retracteaza cele spuse, ceea ce poate inseamna ca nu e nicio scapare, aceasta este parerea domniei sale. Pentru ca este inacceptabil ca Ministrul Justitiei sa considere ca drepturile fundamentale nu trebuie respectate, ci sunt simple teorii, cred ca este absolut necesar sa demisioneze! Ce legitimitate are un ministru, pentru care respectarea Constitutiei e un moft, sa propuna Presedintelui Romaniei numirea Procurorului General al Parchetului de pe langa ICCJ sau Procurorul Sef al DNA? http://www.just.ro/comunicat-de-presa-referitor-la-candidaturile-depuse-pentru-ocuparea-functiei-de-procuror-general-al-parchetului-de-pe-langa-inalta-curte-de-casatie-si-justitie/

Un site anunta o stire de breaking news!

http://www.stiripesurse.ro/exclusiv-ani-judecatorul-camelia-bogdan-nu-a-fost-in-incompatibilitate_983681.html

Din pacate documentul „bomba” nu clarifica nimic.

Informatia despre participarea ca lector la un seminar, pe o tema data, nu ne spune absolut nimic referitor la o situatie de incompatibilitate.

Este legal sa participi ca lector la seminariile organizate de Institutul National al Magistraturii.

Raspunsul dat de ANI nu clarifica daca institutia a fost informata cine este organizatorul seminarului si mai ales daca, in solicitarea anticipata a unui punct de vedere oficial, a fost specificata imprejurarea ca pentru serviciile de lectorat se vor incasa sume de bani consistente (10.000 lei, pentru 2 saptamani, e mult mai mult decat indemnizatia de magistrat pentru aceeasi perioada), sume care vor fi platite de un SRL.

Cand am timp, ma uit la un post TV: C&I si am observat, lucru pe care il stiam deja, ca, in SUA, nici macar in cazurile de omor multiplu, procurorul nu cere arestarea preventiva a suspectului pe suspiciuni rezonabile, ci doar atunci cand are probe care „leaga” suspectul de crime.  Nu se  cere arestarea preventiva si apoi, cateva luni bune, se chinuie sa stranga probe in acuzare. De ce la noi, in unele parchete, mai ales in DNA, regula este sa se ceara arestarea preventiva, inculpatul este tinut in arest preventiv, in penitenciar, alaturi de condamnatii definitiv, timp in care procurorii  aduna probe?  Si sa nu-mi spuneti ca infractiunile de coruptie sunt mai grave decat infractiunile contra vietii!

Nu cumva judecatorii se vor simti  constransi sa dea o solutie de condamnare, pentru a justifica arestarea preventiva si gandindu-se ca Statul va putea fi obligat la despagubiri?

Inculpatul, arestat preventiv in aceste conditii, beneficiaza in mod real de un proces echitabil?

Si daca judecatorii sunt cu adevarat impartiali si dispun achitarea, este firesc ca procurorii sa nu respecte hotararea definitiva si sa incerce schimbarea solutiei, prin sesizarea Inspectiei judiciare impotriva judecatorilor sau promovarea unei cai extraordinare de atac, pe motiv de recuzare, cand motivul de recuzare trebuia invocat de partea vatamata majora?

Este normal ca un judecator, membru CSM, care trebuie sa apere independenta justitiei, sa declare public ca o persoana achitata, prin hotarare definitiva, nu este nevinovata si ca trebuie sa se verifice cum de s-a ajuns la o asemenea solutie?

Este normal ca, in Raportul de bilant anual al unui parchet (DNA), sa fie criticate hotararile definitive de achitare, folosindu-se termeni ca: hotarare nelegala, interpretare gresita a probelor administrate?

Este normal ca CSM-ul sa nu aiba nici o reactie fata de aceste critici? Procurorii nu trebuie sa respecte hotararile judecatoresti definitive, ei sunt mai presus de lege?

Este normal ca Presedintele ICCJ, care judeca in materie penala, sa nu demisioneze din functie, cand o persoana arestata preventiv, judecata in urma unei plangeri penale formulata de judecatorul suprem, a fost achitata in mod definitiv?

Este normal ca noi, judecatorii, sa asistam pasiv la toate aceste derapaje si lipsa de moralitate?

Incotro se indreapta Justitia din Romania?

Este strigator la cer! O institutie a Statului Roman, prevazuta de insasi Constitutia Romaniei, refuza sa-si indeplineasca atributiile!

         Atributia principala a acestei institutii este aceea de a garanta independenta justitiei, text expres prevazut in art.133 alin.1  din Constitutie.      Numirea unui judecator (in prezent demisionar) in functia de ministru al  justitiei, este impiedicata de chiar Consiliul Superior al Magistraturii de peste 15 zile.

         Initial, pe 6 august 2012, Sectia pentru judecatori a respins ca inadmisibila cererea  doamnei judecator Pivniceru de detasare din functia de membru CSM la Guvernul Romaniei, in mod nelegal, cu incalcarea art. 38 alin.3 din Regulamentul de Organizare si functionare al CSM, aprobat prin Hotararea Plenului nr. 326 din 24 august 2005.

         Ulterior, pe data de 8 august 2012, doamna judecator si-a dat demisia din functia de membru CSM, pentru a putea fi discutata cererea de detasare de la ICCJ la Guvernul Romaniei.

         In aceeasi zi, CSM-ul publica  un comunicat potrivit caruia doamna judecator Pivniceru nu poate fi numita in functia de ministru al Justitiei, pana ce Plenul nu ia act de demisia din cadrul CSM si ca sedinta nu poate avea loc decat in saptamana 20-24 august.

         Pana in saptamana 20-24 august,  pe site-ul institutiei s-au publicat numeroase comunicate, in care s-a vorbit de “pozitia CSM”, ceea ce inseamna ca membrii CSM au comunicat cumva intre ei, stabilind „o pozitie” a institutiei.

         Plenul CSM nu a fost convocat nici de catre presedintele ori vicepresedintele CSM si nici de majoritatea membrilor, acestia neconsiderand necesara ocuparea fotoliului de ministru al justitiei de o persoana cu puteri depline, Regulamentul de functionare permitand, potrivit art. 13 alin.1,  convocarea Plenului si a Sectiilor, „ori de cate  ori este necesar”.

         Vineri, 17 august. CSM-ul a transmis presei, ca luni, 20 august, nu va avea loc nici o sedinta, sedinta Plenului fiind fixata pentru miercuri, 22 august 2012, ora 10.

Vazand refuzul CSM de a lua act de demisia din CSM, doamna judecator a depus, luni, 20 august 2012,  o cerere de demisie din magistratura.

Un nou comunicat, a informat opinia publica  ca, ”pentru a fi efectivă şi pentru a produce efecte juridice, respectiv pentru ca persoana aflată într-o atare situaţie să nu mai aibă calitatea de magistrat, trebuie ca cererea de demisie să fie prezentată Plenului CSM, reunit în şedinţă. Ulterior, hotărârea Plenului se transmite Preşedintelui României în vederea emiterii decretului de eliberare din funcţie, decret ce se publică în Monitorul Oficial.

Data eliberării din funcţia de magistrat este data publicării decretului în Monitorul Oficial.”    

         Astazi, 22 august 2012, ziua asteptata de tot sistemul judiciar dar si de intreaga societate romneasca, si nu cred ca exagerez deloc, dat fiind interesul presei pentru acest subiect,  patru dintre membrii CSM, trei  procurori si un judecator, membri alesi de Adunarile Generale ale judecatorilor si procurorilor, au refuzat sa se prezinte in Plenul CSM, astfel incat  cvorumul  de 15 prezenti, prevazut de lege, nu a putut fi intrunit.

         Conducerea CSM, atat de viguroasa in comunicate, se declara depasita de situatie si amana sedinta pentru maine, ori vineri, ori cine stie cand, desi acolo, la sediul CSM au fost astazi prezenti judecatori si procurori, din toata tara, care urmau sa sustina interviuri pentru promovarea la ICCJ. Nu a contat, pentru cei patru membri CSM absenti, nici macar acest lucru.

         Membrilor CSM li s-au pus la dispozitie, din bani publici, masini si soferi la scara, locuinte de serviciu, laptopuri si telefoane, ca unor demnitari, statut pe care legea il confera.

         Solicit ca presedinta CSM sa convoace imediat o videoconferinta cu membrii CSM, oriunde or fi in lumea asta, neputand fi considerate motive obiective pentru absenta decat cele medicale grave, cum ar fi starea comatoasa, ori decesul, si nu sunt cinica deloc.