Propunerea legislativă susținută de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) urmărește să rezerve avocaților redactarea contractelor pentru care legea cere forma scrisă sub semnătură privată, pentru validitate sau pentru probă. Analizată separat, modificarea poate părea o măsură de protecție juridică. Citită însă împreună cu articolul 25 din Legea nr. 51/1995, care incriminează exercitarea fără drept a activităților specifice profesiei de avocat, propunerea dobândește o semnificație mult mai amplă. Ea ridică problema delimitării dintre libertatea persoanei de a-și întocmi propriile contracte și exercitarea fără drept a unei profesii.
1. Libertatea contractuală, un principiu construit în secole
Libertatea contractuală este expresia autonomiei de voință în dreptul privat. Ea presupune că persoanele pot decide dacă încheie un contract, cu cine contractează și ce obligații își asumă, în limitele stabilite de lege.
Principiul are o istorie îndelungată.
În dreptul roman, nu orice acord de voințe producea obligații juridice. Unele contracte necesitau formalități, în timp ce altele, precum vânzarea, locațiunea, societatea și mandatul, se formau prin simplul consimțământ al părților.
Evoluția dreptului medieval, influența dreptului canonic și dezvoltarea comerțului au consolidat treptat regula pacta sunt servanda, potrivit căreia convențiile trebuie respectate.
În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, doctrina dreptului natural, reprezentată inclusiv de Hugo Grotius și Samuel Pufendorf, a contribuit la dezvoltarea concepției potrivit căreia voința individuală poate constitui fundamentul obligațiilor juridice.
Codul civil francez din 1804 a consacrat, prin articolul 1134, forța obligatorie a convențiilor legal încheiate. Contractul devenea legea părților, în condițiile stabilite de ordinea juridică.
Această concepție a influențat decisiv Codul civil român din 1864. Articolul 969 prevedea:
„Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.”
Consensualismul a devenit regula generală a formării contractelor, în timp ce formalitățile au rămas excepții stabilite de lege.
Reforma dreptului francez al obligațiilor din 2016 a consacrat expres, în articolul 1102 din Codul civil, libertatea de a contracta sau de a nu contracta, de a alege cocontractantul și de a determina conținutul și forma contractului.
Codul civil român actual continuă această tradiție.
Articolul 1169 prevede:
„Părțile sunt libere să încheie orice contracte și să determine conținutul acestora, în limitele impuse de lege, de ordinea publică și de bunele moravuri.”
La rândul său, articolul 1178 consacră regula consensualismului: contractul se încheie prin simplul acord de voințe, dacă legea nu impune o formalitate pentru încheierea sa valabilă.
Aceste dispoziții exprimă o concepție juridică în care persoana are, ca regulă, libertatea de a-și organiza raporturile contractuale.
Intervenția obligatorie a unui profesionist poate fi prevăzută de lege, dar trebuie justificată prin natura actului și prin interesele care necesită protecție.
2. Ce modificări propune UNBR?
Propunerea legislativă B563/2026, înregistrată la Senat în octombrie 2026, urmărește modificarea și completarea Legii nr. 51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, precum și completarea Codului civil.
La 20 octombrie 2026, proiectul se află în procedură legislativă și nu constituie drept în vigoare.
Pentru analiza libertății contractuale sunt relevante trei intervenții legislative.
Modificarea articolului 3 alin. (1) lit. c).
Proiectul include expres printre activitățile avocatului redactarea actelor juridice și a contractelor, inclusiv a celor pentru care legea prevede forma scrisă sub semnătură privată ad validitatem sau ad probationem.
Această atribuție există deja, în esență, în Legea nr. 51/1995. Noutatea constă în formularea explicită a categoriilor de contracte vizate și în corelarea acestei dispoziții cu modificările propuse pentru Codul civil.
Modificarea articolului 3 alin. (2).
Textul propus prevede:
„Activitățile prevăzute la alin. (1) se exercită numai de avocat, cu excepția celor care sunt stabilite în mod expres prin lege și în competența altor profesii juridice.”
Față de actuala formulare, care permite excepțiile atunci când legea prevede altfel, proiectul restrânge exprimarea excepției la competențele atribuite expres altor profesii juridice.
Diferența este relevantă. Nu orice persoană autorizată de lege să desfășoare o activitate juridică aparține unei profesii juridice reglementate.
Completarea articolului 1241 din Codul civil
Proiectul introduce regula potrivit căreia, atunci când legea cere forma scrisă sub semnătură privată pentru validitatea sau dovedirea contractului, înscrisul constatator se întocmește de avocat, dacă legea nu prevede altfel.
Aceasta este intervenția care transformă atribuția profesională într-o obligație ce privește direct părțile contractante.
Proiectul prevede și că nerespectarea cerinței de redactare de către avocat nu atrage nulitatea contractului decât atunci când legea stabilește expres această sancțiune.
Dar absența nulității nu rezolvă problema consecințelor juridice ale redactării unui contract de către o persoană care nu este avocat.
Pentru a le înțelege, trebuie examinat articolul 25 din Legea nr. 51/1995.
3. Articolul 25 din Legea nr. 51/1995: legătura dintre competența profesională și răspunderea penală
În forma actuală, articolul 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 prevede:
„Exercitarea, fără drept, a oricărei activități specifice profesiei de avocat constituie infracțiune și se pedepsește potrivit legii penale.”
Alineatul (3) incriminează exercitarea activităților specifice profesiei în cadrul unor entități care nu fac parte din formele de organizare profesională recunoscute de lege.
Alineatul (4) stabilește nulitatea actelor specifice profesiei de avocat efectuate în mod public de o persoană care nu a dobândit legal calitatea de avocat.
Aceste dispoziții trebuie interpretate împreună cu articolul 3, care enumeră activitățile profesiei de avocat.
Rezultă următorul mecanism normativ:
- Articolul 3 alin. (1) identifică activitățile profesiei.
- Articolul 3 alin. (2) stabilește regula rezervării lor avocaților, cu excepțiile legale.
- Articolul 25 alin. (2) incriminează exercitarea fără drept a activităților specifice profesiei.
În consecință, extinderea sau redefinirea activităților rezervate prin articolul 3 poate influența și domeniul de aplicare al incriminării prevăzute de articolul 25.
Aceasta este consecința juridică pe care analiza izolată a modificării Codului civil riscă să o omită.
Articolul 25 nu este modificat expres prin proiectul analizat. Totuși, domeniul său de aplicare poate fi influențat indirect prin modificarea normelor care definesc activitățile rezervate profesiei.
Există însă o limită esențială: simpla includere a unei activități în enumerarea articolului 3 nu înseamnă că orice persoană care realizează material un act asemănător săvârșește automat o infracțiune.
Trebuie verificat dacă activitatea concretă reprezintă exercitarea fără drept a unei activități profesionale rezervate și dacă sunt întrunite toate condițiile răspunderii penale.
Această distincție este decisivă pentru interpretarea proiectului.
4. Ce înseamnă, în dreptul penal, exercitarea fără drept a unei activități specifice profesiei de avocat?
Articolul 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 trebuie interpretat în corelație cu articolul 348 din Codul penal, care reglementează exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
Articolul 348 prevede:
„Exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activități pentru care legea cere autorizație ori exercitarea acestora în alte condiții decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârșirea unor astfel de fapte se sancționează potrivit legii penale, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.”
În cazul profesiei de avocat, Legea nr. 51/1995 constituie legea specială care stabilește activitățile rezervate și incriminează exercitarea lor fără drept.
Curtea Constituțională a examinat raportul dintre aceste dispoziții în Decizia nr. 648 din 19 octombrie 2021, reținând caracterul special al normelor de incriminare din Legea nr. 51/1995 în raport cu articolul 348 din Codul penal.
Pentru existența infracțiunii nu este suficient să se constate că o persoană a redactat un document juridic.
Trebuie stabilit că activitatea desfășurată intră în sfera activităților profesionale rezervate, că persoana nu avea dreptul să o exercite și că sunt întrunite celelalte elemente constitutive ale infracțiunii, inclusiv vinovăția cerută de lege.
Această interpretare este impusă de principiul legalității incriminării, consacrat de articolul 23 alin. (12) din Constituție și de articolul 1 din Codul penal.
Legea penală trebuie să permită persoanei să prevadă, într-o măsură rezonabilă, care conduită este interzisă și poate atrage răspunderea penală.
În acest context, modificările propuse pentru articolul 3 din Legea nr. 51/1995 ridică o problemă de previzibilitate.
Dacă redactarea contractelor pentru care legea cere forma scrisă devine o activitate rezervată expres avocaților, trebuie precizat când redactarea unui asemenea contract de către o persoană fără această calitate reprezintă exercitarea fără drept a profesiei.
Simpla enumerare a activității nu oferă un răspuns suficient.
5. Poate o persoană să răspundă penal pentru redactarea propriului contract?
Aceasta este prima distincție care trebuie făcută.
Să presupunem că două persoane fizice încheie un contract pentru care legea impune forma scrisă. Ele stabilesc clauzele, redactează documentul și îl semnează, fără să solicite serviciile unui avocat.
Într-o asemenea situație, părțile își exercită propriile drepturi civile.
Ele nu prestează servicii juridice pentru alte persoane și nu exercită o profesie.
Redactarea propriului contract nu poate fi asimilată, numai pe baza identității materiale a operațiunii, exercitării fără drept a profesiei de avocat.
Această concluzie rezultă din necesitatea de a distinge între exercitarea unui drept subiectiv civil și desfășurarea unei activități profesionale rezervate prin lege.
Totuși, noua formulare propusă pentru articolul 1241 din Codul civil nu prevede expres această distincție.
Textul afirmă că înscrisul constatator se întocmește de avocat, dacă legea nu prevede altfel.
Prin urmare, apare o contradicție între caracterul general al obligației civile și necesitatea unei interpretări restrictive a normei penale.
În opinia mea, această contradicție ar trebui eliminată în procesul legislativ printr-o dispoziție expresă care să garanteze dreptul părților de a-și redacta propriile acte juridice, atunci când legea nu impune în mod justificat intervenția unui profesionist.
În lipsa acestei precizări, riscul principal este apariția unor interpretări administrative și judiciare divergente. Nu rezultă însă că simpla redactare a propriului contract ar constitui automat infracțiune.
6. Ce se întâmplă când un contract este redactat pentru o altă persoană?
Problema devine mai complicată atunci când înscrisul este întocmit de un terț.
Trebuie diferențiate mai multe situații.
Un membru al familiei redactează gratuit un contract
Să presupunem că o persoană îl ajută pe fratele său să redacteze un contract pentru care legea cere forma scrisă.
Ajutorul este ocazional, gratuit și nu presupune oferirea unor servicii juridice către public.
Această situație este diferită de desfășurarea organizată a unei activități profesionale.
Nu se poate deduce automat existența infracțiunii din simplul fapt că documentul a fost redactat de o persoană care nu este avocat.
Totuși, proiectul nu delimitează expres redactarea ocazională de prestarea profesională a serviciului.
O persoană redactează contracte contra cost pentru clienți
Să presupunem că o persoană oferă publicului, în mod repetat și contra cost, servicii de redactare a contractelor pentru care legea cere forma scrisă.
În această ipoteză, activitatea prezintă caracteristicile unei prestații profesionale pentru terți.
Dacă redactarea contractelor respective ar fi rezervată prin lege avocaților, iar persoana nu ar beneficia de o altă autorizare legală, s-ar putea pune problema aplicării articolului 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, în corelație cu articolul 348 din Codul penal.
Nu caracterul remunerat este singurul criteriu determinant. Trebuie analizate natura activității, modul de exercitare, existența unui drept legal de a o presta și celelalte condiții ale incriminării.
Dar această ipoteză arată că modificarea articolului 3 poate produce efecte în domeniul penal.
Un consilier juridic redactează contractele angajatorului
O altă situație privește consilierii juridici care redactează contracte în exercitarea atribuțiilor profesionale, în condițiile Legii nr. 514/2003.
Asemenea activități beneficiază de un temei legal distinct.
Problema este că noua formulare propusă pentru articolul 3 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 utilizează sintagma „alte profesii juridice”.
Aceasta impune examinarea atentă a raportului dintre legea profesiei de avocat și legislația care reglementează atribuțiile consilierilor juridici.
O interpretare sistematică trebuie să evite transformarea în activități ilicite a unor atribuții conferite expres prin alte legi.
Legiuitorul ar trebui să prevadă o normă de corelare care să elimine orice îndoială asupra menținerii competențelor profesionale deja recunoscute.
7. Problema nulității: articolul 25 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 și modificarea Codului civil
Proiectul ridică o dificultate suplimentară prin raportul dintre două dispoziții referitoare la nulitate.
Articolul 25 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 prevede:
„Actele specifice profesiei de avocat, efectuate în mod public de o persoană care nu a dobândit calitatea de avocat în condițiile prezentei legi, sunt nule.”
În schimb, proiectul propune completarea articolului 1242 din Codul civil cu regula potrivit căreia nerespectarea obligației de redactare de către avocat nu atrage nulitatea contractului, dacă legea nu prevede expres această sancțiune.
Cele două dispoziții au obiecte care nu se suprapun în mod necesar.
Prima privește actele specifice profesiei efectuate în condițiile descrise de legea specială. A doua privește validitatea contractului pentru care nu a fost respectată cerința de redactare de către avocat.
Totuși, suprapunerea poate apărea în situațiile în care un contract este redactat pentru terți de o persoană care desfășoară public activități rezervate avocaților.
Ar putea fi invocată nulitatea actului profesional în temeiul articolului 25 alin. (4), chiar dacă noul articol 1242 din Codul civil exclude, ca regulă, nulitatea contractului pentru nerespectarea cerinței de redactare?
Răspunsul necesită delimitarea actului profesional de contractul încheiat între părți.
Nu este justificată concluzia că nulitatea activității profesionale ar determina automat nulitatea contractului civil. O asemenea consecință ar trebui să rezulte dintr-un temei legal clar.
Dar nici raportul dintre cele două norme nu este suficient lămurit în proiect.
Legiuitorul ar trebui să precizeze expres că eventuala nelegalitate a serviciului de redactare nu afectează validitatea contractului dintre părți decât în cazurile în care legea prevede această sancțiune.
O asemenea clarificare ar proteja securitatea circuitului civil și ar evita ca părțile contractante să suporte consecințele încălcării unor reguli privind exercitarea profesiei de către un terț.
8. De la monopol profesional la extinderea indirectă a incriminării
Problema centrală a proiectului nu constă numai în rezervarea redactării anumitor contracte în favoarea avocaților.
Ea constă în faptul că această rezervare este introdusă într-un sistem normativ în care exercitarea fără drept a activităților profesionale este incriminată.
Astfel, modificarea articolului 3 alin. (1) lit. c), combinată cu noua redactare a alineatului (2), poate determina extinderea sferei activităților a căror exercitare fără drept intră sub incidența articolului 25.
Este vorba despre o posibilă extindere indirectă a domeniului de aplicare al unei norme penale.
O asemenea tehnică legislativă necesită o atenție deosebită.
Principiul legalității incriminării nu interzice ca o normă penală să fie completată prin dispoziții extrapenale. Dar ansamblul normativ trebuie să fie suficient de clar și previzibil.
În cazul analizat, dificultatea provine din utilizarea unor formulări generale precum „redactarea de acte juridice și contracte” și „activitățile prevăzute la alin. (1) se exercită numai de avocat”.
Aceste formulări trebuie interpretate în raport cu natura profesională a activității, cu drepturile persoanelor de a-și întocmi propriile acte și cu competențele conferite altor profesii.
Dacă legiuitorul dorește să rezerve exclusiv avocaților anumite servicii de redactare, ar trebui să definească exact prestațiile vizate.
De asemenea, ar trebui să distingă între redactarea propriilor acte, ajutorul ocazional acordat altei persoane și prestarea profesională a serviciilor juridice către terți.
În absența acestor delimitări, aplicarea normei penale ar putea depinde de interpretări neuniforme ale noțiunii de activitate specifică profesiei de avocat.
9. Protecția profesiei și libertatea contractuală: unde trebuie trasată limita?
Protejarea profesiei de avocat împotriva exercitării fără drept urmărește un scop legitim.
Avocatul este supus unor cerințe de calificare, independență, confidențialitate, răspundere profesională și disciplină.
Aceste garanții justifică existența unor activități rezervate.
Dar protecția profesiei trebuie delimitată de autonomia persoanelor în raporturile civile.
Dreptul unei persoane de a-și redacta propriul contract și dreptul unui profesionist de a presta servicii juridice pentru terți sunt situații juridice diferite.
În primul caz, persoana își exercită propria libertate contractuală.
În al doilea, se pune problema accesului la o activitate profesională reglementată.
O legislație coerentă trebuie să permită protejarea celei de-a doua fără restrângerea nejustificată a celei dintâi.
Această delimitare este relevantă și din perspectiva articolului 45 din Constituție, care garantează accesul liber la o activitate economică și libera inițiativă, în condițiile legii.
De asemenea, articolul 1 alin. (5) din Constituție impune cerințe de claritate și previzibilitate a normelor juridice.
În materie penală, aceste cerințe sunt cu atât mai stricte cu cât consecința încălcării legii poate fi aplicarea unei pedepse.
Din această perspectivă, proiectul trebuie evaluat nu numai prin prisma utilității asistenței juridice, ci și prin efectele sale asupra drepturilor civile și asupra sferei faptelor susceptibile de răspundere penală.
10. Ce ar trebui clarificat înainte de adoptarea proiectului?
Pentru a evita dificultățile identificate, ar fi necesare câteva intervenții legislative.
În primul rând, trebuie consacrată expres distincția dintre redactarea propriilor acte juridice și prestarea profesională a serviciilor de redactare pentru terți.
În al doilea rând, trebuie stabilit dacă rezervarea activității privește numai redactarea profesională sau și întocmirea materială a înscrisului de către părți.
În al treilea rând, trebuie corelate dispozițiile articolului 3 din Legea nr. 51/1995 cu atribuțiile recunoscute altor profesii și cu normele speciale aplicabile diferitelor categorii de contracte.
În al patrulea rând, trebuie clarificat raportul dintre articolul 25 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 și noul articol 1242 alin. (3) propus pentru Codul civil, pentru a evita incertitudinile privind validitatea contractelor.
În sfârșit, legiuitorul trebuie să examineze explicit consecințele penale indirecte ale modificării articolului 3.
O expunere de motive care justifică rezervarea unei activități prin necesitatea protejării beneficiarilor nu este suficientă dacă nu analizează și efectele incriminării exercitării fără drept a acelei activități.
11. Libertatea contractuală nu poate fi analizată separat de libertatea persoanei de a acționa în nume propriu
Istoria dreptului privat european arată că recunoașterea autonomiei de voință a reprezentat o evoluție fundamentală a raporturilor juridice dintre persoane.
Această autonomie nu este absolută. Statul poate impune formalități și poate rezerva anumite activități unor profesioniști, atunci când există motive suficiente de interes public.
Dar o obligație generală de redactare a contractelor prin avocat trebuie justificată prin raportare la natura actelor vizate, riscurile concrete și efectele asupra libertății persoanelor.
Propunerea legislativă analizată depășește problema obișnuită a reglementării unei profesii.
Prin modificarea articolului 3 din Legea nr. 51/1995, corelată cu dispozițiile articolului 25 din aceeași lege, ea poate influența și delimitarea conduitei licite de cea susceptibilă să constituie infracțiune.
Această consecință nu trebuie exagerată: redactarea propriului contract nu devine automat infracțiune, iar răspunderea penală presupune întrunirea tuturor condițiilor legale.
Dar nici nu poate fi ignorată.
O reglementare care rezervă o activitate unei profesii și sancționează penal exercitarea ei fără drept trebuie să definească precis granița dintre activitatea profesională și exercitarea drepturilor proprii ale persoanei.
În forma analizată, proiectul nu realizează suficient de clar această delimitare.
Protecția profesiei de avocat și securitatea circuitului juridic sunt obiective legitime. Ele nu ar trebui însă realizate prin dispoziții susceptibile să creeze incertitudine asupra libertății cetățeanului de a-și întocmi propriile acte juridice.
După mai bine de două secole de dezvoltare a dreptului civil modern, problema fundamentală rămâne aceeași: în ce măsură poate statul să condiționeze exercitarea autonomiei contractuale de intervenția obligatorie a unui profesionist?
Iar atunci când încălcarea rezervării profesionale poate atrage răspunderea penală, această întrebare dobândește o gravitate suplimentară.
Libertatea contractuală nu poate fi protejată printr-o reglementare care lasă neclară limita dintre exercitarea ei și exercitarea fără drept a unei profesii.
