Despre amanarea repetata, prin ordonante de urgenta sau legi, a posibilitatii de a executa silit unele hotarari judecatoresti si respectarea Constitutiei Romaniei

Publicat pe septembrie 25, 2011 de judecator Lacramioara Axinte

Executarea silita a unora dintre  hotararile judecatoresti, pronuntate de instantele din Romania, a fost amanata de puterea executiva pentru prima data, dupa cunostinta mea, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 75/2008, care privea doar pe cele obtinute de personalul din sistemul justitiei, si apoi continuata si extinsa la intreg personalul din sistemul bugetar prin: OUG. nr. 71/2009, OUG nr. 18/2010, OUG nr. 45/2010 si OUG nr. 113/2010.

Daca, in prima ordonanta in discutie, imposibilitatea  legala a executarii silite a unor hotarari judecatoresti se limita la 18 luni de la data intrarii in vigoare, urmatoarele ordonante au extins-o succesiv,  executarea silita integrala a tuturor hotararilor judecatoresti privind drepturi salariale obtinute de personalul bugetar devenind  imposibila pana in anul 2014.

Recenta decizie a Comisiei Buget, finante,  banci, din cadrul Camerei Deputatilor, de a adopta unele amendamente, propuse de Comisia juridica a aceleiasi Camere, decizie care, daca va fi imbratisata de Plenul Camerei Deputatilor, va face si mai indepartata speranta creditorilor de a obtine realizarea concreta a drepturilor obtinute prin hotarari judecatoresti,  cred ca readuce in actualitate compatibilitatea acestor dispozitii legale cu Constitutia Romaniei.

I. Raportand dispozitiile  din Ordonantele de Urgenta in discutie, ca si amendamentele propuse de Comisia juridica a Camerei Deputatilor, la dispozitiile art. 1 alin. 4 din Constitutie, care prevad  ca: “Statul se organizeaza potrivit principiului separatiei si echilibrului puterilor – legislative, executive si judecatoreasca – in cadrul democratiei constitutionale”, se constata ca Guvernul Romaniei (si, se pare, in curand chiar Parlamentul) intervine in actul de justitie, stabilind, prin ordonante de urgenta sau legi, daca si cand pot fi executate silit unele dintre hotararile judecatoresti.

In considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 188 din 2 martie 2010, prin care au fost respinse obiectiile de neconstitutionalitate privind OUG nr. 71/2009, s-a
retinut ca nu ar exista nici o imixtiune in actul de justitie, intrucat: “Guvernul
nu refuză aplicarea hotărârilor judecătoreşti, ci, din contră, le recunoaşte şi
îşi ia angajamentul ferm de a le executa întocmai potrivit criteriilor rezonabile şi obiective stabilite în actul normativ contestat” si ca “nu este o măsură prin care se interzice nici măcar temporar executarea unei hotărâri judecătoreşti”.

In realitate, insa, Guvernul si-a incalcat “angajamentul ferm” de a executa hotararile judecatoresti, asa cum s-a prevazut in OUG. Nr. 71/2009, respectiv ca:

“  a) în anul 2010 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2011 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2012 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu”, din hotararile judecatoresti devenite executorii pana la 31 decembrie 2009.

Dupa ce Decizia Curtii Constitutionale a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei (la data de 14.04.2010), iar   considerentele acesteia au ajuns la cunostinta publicului si trebuiau cunoscute si de Guvernul Romaniei,  la data de 19 mai 2010, a adoptat o alta ordonanta de urgenta, OUG nr. 45/2010,  modificand art. 1 din OUG nr. 71/2009 si  stabilind ca plata  hotararilor judecatoresti devenite executorii pana la 31 decembrie 2009 se va face dupa un alt calendar, respectiv:

“a) în anul 2012 se plăteşte 34% din valoarea titlului executoriu;

b) în anul 2013 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu;

c) în anul 2014 se plăteşte 33% din valoarea titlului executoriu”.

In prezent, Parlamentul Romaniei, prin Legea de aprobare a OUG nr. 71/2009, intentioneaza sa modifice din nou “angajamentul ferm” luat de Guvernul Romaniei, prin OUG. Nr.71/2009,  ducand in derizoriu plata acestor drepturi,
respectiv:

a) in anul 2012 se plateste 5% (ce nu acopera nici macar indexarea cu indicele preturilor de consum, care a fost intre ian.2010 si pana in august 2011 de 108,33%);

b) în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu,

c) în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu,

d) în anul 2015 plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu,

e)      în 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu”

Aceasta noua amanare echivaleaza, in fapt,  cu lipsirea unor hotarari judecatoresti de efecte, atata timp cat  cel care a obtinut recunoasterea unui  drept in fata unei instante judecatoresti nu-si poate valorifica dreptul pe calea executarii silite.     

In eventualitatea sesizarii cu o obiectie  de neconstitutionalitate  a legii de
aprobare a OUG. nr. 71/2009,  sau cu o exceptie de neconstitutionalitate a OUG. Nr. 45/2010, va decide Curtea Constitutionala ca legea sau ordonanta nu incalca principiul separatiei puterilor in stat, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constitutia Romaniei?

II.  Raportand prevederile din Ordonantele de Urgenta in discutie, ca si amendamentele propuse de Comisia juridica,  la dispozitiile  art. 16 alin.1 si 2 din Constitutia Romaniei, care consacra principiul egalitatii in drepturi, se constata ca  prin acestea se instituie o dubla discriminare intre cetatenii acestei tari.

Pe de o parte, discriminarea se instituie intre creditorii   salariati sau fosti salariati ai institutiilor statului ce detin hotarari judecatoresti prin care au obtinut drepturi natura
salariala,  creditori care nu-si pot valorifica aceste aceste drepturi prin executare silita asupra institutiilor statului  si creditorii care au obtinut prin hotarari judecatoresti recunoasterea unor drepturi de alta natura, care au dreptul de a cere executarea silita
contra institutiilor statului, cum ar fi: restituirea unor taxe incasate cu
incalcarea legislatiei comunitare, plata unor prestatii efectuate in baza unor
contracte, etc.

Pe de alta parte, se instituie o discriminare intre creditorii posesori ai altor titluri executorii, cum ar fi: acte notariale, contracte de asistenta juridica incheiate de avocati, contracte bancare, contracte de leasing, bilete la ordin sau cec-uri, creditori care isi
pot obtine drepturile prin executare silita, si creditorii posesori ai unor
hotarari judecatoresti. Astfel, o hotarare judecatoreasca  prin care s-a obtinut un drept de natura salariala contra unei institutii publice nu are nici o valoare in Romania, pe
cand chiar inscrisurile sub semnatura privata, cum sunt unele dintre cele
enumerate anterior,  au o insemnatate maxima, putand fi puse in executare oricand.

Faptul de a lipsi  doar pe unii cetateni ai Romaniei
de dreptul de a se bucura de  bunurile obtinute printr-o hotarare judecatoreasca,  respectiv doar pe cei  de detin creante salariale contra
institutiilor publice, in conditiile in care criza economica, invocata ca justificare a masurii, a afectat pe toti cetatenii Romaniei, pe toate persoanele fizice si juridice din Romania: salariati, particulari, societati comerciale,  institutii publice, etc. poate  fi considerata ca avand un scop legitim si ca pastrand un raport rezonabil intre mijloacele folosite si scopul urmarit?

Va decide Curtea Constitutionala din Romania, sesizata cu o eventuala exceptie de necontitutionalitate,  ca aceasta masura este  conforma cu art. 14 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si jurisprudenta  Curtii pentru Apararea Drepturilor Omului?

III. Dispozitiile Ordonantelor de Urgenta aratate mai sus, ca si iminenta modificare a acestora, ce se preconizeaza a fi adusa prin legea de aprobare, incalca in mod flagrant si dispozitiile art. 21 alin. 1-3 din Constitutia Romaniei,  privind accesul liber la justitie.

Potrivit jurisprudentei Curtii pentru Apararea Drepturilor Omului, de la Strassbourg, dreptul de a putea recurge la executarea silita pentru respectarea unei hotarari judecatoresti  reprezinta o garantie a dreptului de acces la justitie, consacrat in art. 6 din Conventie: “Dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părţi” (Immobiliare Saffi împotriva Italiei, Sandor împotriva României)

In Romania acest drept este ingradit prin ordonantele in discutie, desi art. 21 alin.2 din
Constitutia Romaniei prevede in mod expres ca nici o lege nu poate ingradi
exercitarea acestui drept.  Dreptul de acces la o instanta trebuie sa fie efectiv si nu pur teoretic, iluzoriu, cum se intampla in Romania de la adoptarea primei ordonante de suspendare a executarii silite a unor hotarari judecatoresti, respectiv OUG nr. 75/2008.

Prin dispozitii legale neconstitutionale, hotararile judecatoresti sunt transformate  in
hartii fara nici o valoare, drepturile obtinute prin aceste hotarari neputand fi executate  silit vreodata, pentru ca, an de an, executarea silita se  amana.

Curtea Constitutionala, examinand conformitatea OUG. Nr. 71/2009,  cu disp. art. 21 alin.1-3 din Constitutia Romaniei, in considerentele Deciziei aratate mai sus retinea: “Faptul că acesta îşi execută creanţa într-o perioadă de 3 ani nu reprezintă o durată excesivă a executării unei hotărâri judecătoreşti, datorită caracterului sistemic al problemelor apărute în legătură cu executarea titlurilor executorii ale personalului bugetar. De altfel, chiar şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, soluţionând Cererea nr. 60.858/00 şi pronunţând Decizia de admisibilitate din 17 septembrie 2002 în Cauza Vasyl Petrovych Krapyvnytskiy împotriva Ucrainei, a apreciat că un termen de 2 ani şi 7 luni de executare a unei hotărâri judecătoreşti nu este excesiv în condiţiile concrete ale cauzei, respectiv lipsa vădită de fonduri a unităţii militare debitoare. Totodată, în Cauza Burdov împotriva Rusiei, 2002, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o autoritate statală nu ar putea să invoce
lipsa de lichidităţi pentru a justifica refuzul de a executa o condamnare. Or, în cauza de faţă, Guvernul român nu numai că nu refuză executarea hotărârilor judecătoreşti, ci se obligă la plata eşalonată a sumelor prevăzute prin acestea”

Amanarea executarii unei hotarari judecatoresti, devenita executorie in anul 2007 sau 2008, pentru inca 4 ani, prin OUG nr. 45/2010, adica pana in 2014, sau pentru inca 2 ani, cum se intentioneaza in prezent, adica pana in 2016, va putea fi considerata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, sesizata inca din 2009 cu plangeri ale cetatenilor  romani pentru refuzul statului de a executa unele hotarari judecatoresti, ca o durata  rezonabila de executare?

Curtea Constitutionala din Romania, sesizata cu o asemenea obiectie de neconstitutionalitate,  va decide ca este un termen rezonabil de executare a unei hotarari judecatoresti cel  pur teoretic, incalcat pana in prezent de mai multe ori, de 7 sau 9 ani de la data cand a devenit executorie? 

IV. Raportand ordonantele in discutie la prevederile
art. 1 din Protocolul 1  aditional la Conventie, se constata ca,  prin amanarea perpetua a posibilitatii  de fi  executate silit hotararile judecatoresti prin care au fost  recunoscute drepturi salariale, posesorii acestor hotarari sunt lipsiti de dreptul de a se bucura de aceste bunuri.

In considerentele aceleasi Decizii, Curtea Constitutionala retine ca, in ce priveste dreptul de proprietate: “Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că despăgubirea recunoscută printr-o decizie definitivă şi executorie constituie un bun în
sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale; neexecutarea plăţii într-un termen rezonabil constituie, deci, o atingere a dreptului reclamantului la respectarea bunurilor, ca şi faptul că lipsa de lichidităţi nu poate justifica un asemenea comportament (Ambruosi împotriva Italiei, 2000, Burdov împotriva Rusiei, 2002). Guvernul,
prin adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate, nu neagă existenţa şi
întinderea despăgubirilor constatate prin hotărâri judecătoreşti şi nu refuză
punerea în aplicare a acestora. Măsura criticată este mai degrabă una de garantare a dreptului de proprietate asupra bunului dobândit în sensul Convenţiei, fiind, deci, o aplicare a art. 44 alin. (2) din Constituţie, în condiţiile unei crize financiare accentuate.”

          Amanarea executarii unei hotarari judecatoresti prin care au fost obtinute drepturi salariale, drepturi ce constituie bunuri in sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventie,  prin promisiuni anuale de plata, cu prelungirea termenului de executare la fiecare noua promisiune, ajunsa in prezent la  peste 7 sau 9 ani de zile, va fi considerata de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, in plangerile cu care a fost sesizata, ca fiind o masura de garantare a proprietatii sau una de lipsire in mod ilegal de bunuri, contrara art. 1  alin.1 din Protocolul nr. 1 al
Conventiei?

Care va fi opinia Curtii Constitutionale din Romania?  

Intrebarile din prezentul material se impun cu atat mai mult cu cat Ministerului Justitiei a initiat  un proiect de lege  de modificare a Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor prin care este  introdusa in sfera abaterilor disciplinare nerespectarea Deciziilor Curtii Constitutionale, fara a face distinctie daca aceste decizii sunt de admitere sau de respingere.

Constitutia Romaniei consacra in art. 21 dreptul fundamental al cetatenilor de a avea acces
liber la justitie iar art. 20 alin. 2 din Constitutie prevede ca in caz de neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. In juramantul depus la
intrarea in profesie, judecatorul din Romania jura sa respecte Constitutia si legile tarii, drepturile si libertatile fundamentale ale omului.

Pentru a nu se ajunge ca judecatorii din instantele din Romania, sub sanctiunea excluderii din magistratura,  sa respecte decizii  contrare Constitutiei si  tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului si sa-si incalce juramantul, iar cetatenilor romani sa nu le fie respectate drepturile fundamentale, Curtea Constitutionala din
Romania trebuie sa dea aceleasi raspunsuri pe care le-ar da (in unele cazuri
chiar le va da) si Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Judecator

Lacramioara Axinte

Tribunalul Botosani

Presedinte al Filialei
Botosani a Asociatiei Magistratilor dinRomania

 

Publicat în asociatii profesionale, Constitutie, drepturi fundamentale, judecator, Justitie, raspundere magistrati | 5 comentarii

Independenta justitiei – „experiment” esuat?

Publicat pe iunie 13, 2011 de judecator Lacramioara Axinte

Joi, 9 iunie 2011, Ministrul Justitiei  a sustinut o conferinta de presa, in care anunta ca va propune guvernului un proiect de lege privind raspunderea disciplinara a magistraţilor şi consolidarea Inspecţiei Judiciare.

Acest proiect inca nu a fost facut public, ministrul  afrmand  ca  se afla “ în stadiu de finalizare şi corectură şi va fi pus în dezbatere publică cel târziu marţi, 14 iunie”.

Potrivit Ministrului,  actiunea disciplinara impotriva magistratilor va fi exercitata nu de catre  comisia de disciplina, cum prevede Legea 317/2004 in present ( formata din 3 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători şi, respectiv, 3 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori) ci de Inspectorul sef al Inspectiei judiciare, Inspectori, Presedintele ICCJ sau Procurorul General al Parchetului de pe langa ICCJ  (in functie de calitatea de judecator sau procuror al celui impotriva  caruia se exercita actiunea disciplinara) precum si  de catre Ministrul Justitiei.

Totodata va fi extinsă sfera abaterilor disciplinare şi se va modifica sistemul de sancţiuni disciplinare.

Dupa parerea mea, atribuirea dreptului de a exercita actiunea disciplinara impotriva unui judecator Ministrului Justitiei reprezinta o grava incalcare a principiului independentei judecatorilor, consacrat in 124 alin.3 din Constitutia Romaniei.

Nu va  putea fi judecator independent acela care va avea de solutionat o actiune in care una dintre parti este o institutie publica, una guvernamentala sau chiar Ministerul Justitiei. Daca solutia pronuntata nu va fi pe placul guvernului, actiunea disciplinara va putea fi promovata de Ministrul Justitiei in scop evident sicanator si de intimidare a celor care vor mai indrazni sa miste in front.

Ministrul afirma ca “în statele europene, ministrul Justiţiei este titular al acţiunii disciplinare, calitate partajată sau nu, în funcţie de sistemul adoptat de fiecare stat. Soluţia din legea noastră din 2004, în care ministrul Justiţiei nu este titular al acţiunii disciplinare este o particularitate în Europa şi a reprezentat o soluţie greşită, care şi-a produs efectele nedorite în ultimii ani în special.” Este o simpla afirmatie, fara nici o valoare, in lipsa dovezilor ca in toate statele Europei, Ministrul Justitiei ar fi titular al actiunii disciplinare pentru judecatori si, prin urmare, Romania ar fi o exceptie.

Chiar daca afirmatia s-ar dovedi adevarata, trebuie examinat contextul in care au fost adoptate cele trei legi ale justitiei, in anul 2004.  Romania se pregatea de intrarea in Uniunea Europeana iar independenta justitiei reprezenta un adevarat calcai al lui Ahile si a fost necesara adoptarea acestor legi pentru ca Romania sa incheie in 2004, in cadrul utimelor 9 capitole de negociere, Capitolul Justitie si Afaceri Interne.

Cu toate ca Romania a aderat la UE la 1 ianuarie 2007 au rămas unele neajunsuri în domeniul reformei în justiţie şi al luptei împotriva corupţiei care au fost considerate ca  ar putea împiedica aplicarea efectivă a legilor, politicilor şi programelor UE. În aceste domenii au fost incluse prevederi speciale în Tratatul de aderare (articolele 37 şi 38 din Tratatul de aderare a României) si Comisia a creat un Mecanism de Cooperare şi Verificare (Decizia Comisiei 2006/928CE din 13 decembrie 2006, JO L 354, 14.12.2006, p. 56) pentru a ajuta România să remedieze aceste neajunsuri şi pentru a verifica progresul măsurat prin cele 4 obiective stabilite pentru reforma justiţiei şi pentru lupta împotriva corupţiei.

In rapoartele anuale al Comisiei, cum ar fi cel din 2008  se arata ca  “Performanţa sistemului judiciar din România este împiedicată de insecuritatea juridică, ce se datorează mai multor factori, inclusiv aplicării neuniforme a legii şi recurgerii excesive la ordonanţele de urgenţă. “

          Pe ministrul justitei  Catalin Predoiu, in functie din 2008, nu l-a preocupat in nici un mod asigurarea mijloacelor financiare si logistice pentru ca sistemul judiciar sa faca fata avalansei de litigii cu care este investit, promovand hei rupist cele patru coduri, despre care nu se cunoaste ce impact vor avea asupra sistemului judiciar, desi atat in Raportul Comisiei din 2009 cat si in cel din 2010, guvernul era trecut cu restanta in acest domeniu.

 Vine insa cu o idee, de-a dreptul retrograda, aceea ca Ministrul Justitiei sa fie titular al actiunii disciplinare pentru judecatori, reintorcandu-ne cu 19 ani in urma, la dispozitia din art. 69 alin.1 din Legea 92/1992 privind organizarea judecatoreasca, potrivit careia : “Actiunea disciplinara, in cazul abaterilor savirsite de un judecator, cu exceptia judecatorilor si a magistratilor-asistenti de la Curtea Suprema de Justitie, se exercita de catre ministrul justitiei, iar in cazul abaterilor savirsite de procurori, actiunea se exercita de ministrul justitiei sau procurorul general.”
   

In legatura cu Inspectia judiciara, potrivit afirmatiilor ministrului, proiectul de lege prevede ca  aceasta va funcţiona în continuare pe lângă CSM, dar va avea personalitate juridică şi va fi ordonator principal de credite, lucrările cu care va fi  sesizată inspecţia vor fi repartizate aleatoriu, iar procedurile vor fi simplificate.

In cadrul unei emisiuni tv, ministrul Predoiu explica de ce  prin acest proiect se intentioneaza ca Inspectia judiciara sa aiba buget propriu, citez: “dorim să aibă o autonomie financiară care se va reflecta oarecum şi în independenţa ei faţă de Consiliu, faţă de alte instituţii, faţă de Ministerul Justiţiei, de ce nu”. 

Daca autonomia financiara este o premisa a independentei, Ministrul Justitiei ar trebui sa raspunda de ce refuza predarea bugetului instantelor catre ICCJ.

 Inspectia judiciara trebuie sa fie independenta chiar si  fata de CSM, de care apartine in prezent si  din punct de vedere financiar, dar instantele trebuie sa fie dependente din punct de vedere financiar de Ministrul Justitiei, de Puterea executiva?  Instantele judecatoresti nu trebuie sa fie independente?

Daca punem alaturi de acest demers al ministrului Predoiu si afirmatia generala facuta de Presedintele Romaniei, de asemeni intr-o conferinta de presa , potrivit careia  „niciodată justiţia vreunui stat al Uniunii Europene n-a făcut atâta rău ţării pentru care lucrează cât a făcut justiţia română”, cred ca intelegem cu totii ca executivul nu-si doreste cu adevarat o justitie independenta, ci una timorata, care sa raspunda comandamentelor momentului de oportunitate bugetara.

Publicat în Inspectia judiciara, judecator, Justitie, raspundere magistrati | 26 comentarii

Este Romania stat de drept?

Publicat pe iunie 7, 2011 de judecator Lacramioara Axinte

Destul de prompt, Ministrul Justitei, Catalin Predoiu, s-a simtit dator sa dea o replica ambasadorului Olandei la Uniunea europeana, fata de afirmatiile acestuia conform carora Romania nu este stat de drept.
Cum Justitia a devenit vinovatul de serviciu, fiind cea care a facut cel mai mare rau Romaniei, cum s-a exprimat cel mai inalt demnitar al statului intr-o conferinta de presa, ministrul Predoiu s-a grabit sa precizeze ca ambasadorul a confundat reforma justitiei cu statul de drept.
Eu cred ca ministrul nu poate combate argumentat afirmatia ambasadorului decat raspunzand urmatoarelor intrebari:
Poate fi considerat un stat de drept acela in care guvernul hotaraste cand pot fi executate silit hotararile judecatoresti?
Este un stat de drept acela in care reprezentanti ai puterii executive intervin in actul de justitie prin declaratii publice, incercand sa impuna o anumita practica judiciara?
Este un stat de drept acela in care statutul judecatorului a devenit instabil si imprevizibil?
Este stat de drept acela in care drepturile si libertatile fundamentale ale omului pot fi incalcate, prin lege, sub pretextul “securitatii nationale”?

Publicat în Uncategorized | Etichetat | 16 comentarii

Consideratii despre conduita judecatorului

Publicat pe aprilie 29, 2011 de judecator Lacramioara Axinte

Zilele acestea a reaparut in  discutiile din spatiul public cazul judecatoarei Elena Turcu, de la Tribunalul Dambovita.

Dincolo de jena evidenta, pe care cred  ca  au simtit-o toti colegii judecatori  la revederea imaginilor filmate acum cativa ani, cred ca ar trebui sa ne punem intrebarea  care ar fi calea  de urmat in cazul in care ar ajunge la cunostinta opiniei publice o conduita  inadecvata, fara legatura cu atributiile de serviciu.

Se cunoaste deja un alt caz cand o inregistrare video a unui gest indecent, facut intr-un spatiu privat, a ajuns pe ecranele tuturor televiziunilor si s-a soldat cu excluderea din magistratura a judecatorului respectiv.

Judecatorii sunt si ei oameni,  ar putea sa se enerveze in trafic si sa injure sau sa gesticuleze nervos, ar putea fi scosi din sarite si sa vocifereze sau ar putea “gresi” savarsind o contraventie prevazuta de Codul rutier, cum ar fi  conducerea unui autovehicul de catre o persoana avand in sange o alcoolemie sub 0,80 g/l.

Are dreptul omul judecator la respectarea prezumtiei de nevinovatie?

Rularea pe ecranul televizoarelor, ore in sir,  a unor imagini  care lasa sa se inteleaga ca judecatorul respectiv a comis o infractiune, incalca prezumtia de nevinovatie, consacrata de chiar Constitutia Romaniei?

Daca reputatia unui judecator este patata de mediatizarea unei conduite inadecvate avuta intr-un spatiu privat, poate fi acesta exclus din magistratura pentru ca nu mai indeplineste conditia bunei reputatii?

Poate fi considerat ca intrand in normalitatea unei societati democratice un sondaj de opinie cu intrebarea: “Judecatorul X mai poate fi considerat demn de aceasta functie?”.

Care ar fi reactiile adecvate ale asociatiilor profesionale in cazul in care un judecator sau procuror se afla in vizorul public, fiind suspectat ca a savarsit o infractiune sau a avut o conduita inadecvata?

Nu stiu daca am raspunsurile corecte la toate aceste intrebari, insa cred ca fiecare magistrat ajuns intr-o asemenea situatie ar trebui sa evalueze riscurile personale vis-à-vis de riscurile sistemului insusi.

O demisie sau pensionare (de ce nu, daca sunt indeplinite conditiile)  in cazurile  destul de evidente, cel putin de incalcare a legislatiei contraventionale, cum este cazul repus pe tapet in aceste zile, ar minimiza efectele fata de sistemul judiciar in ansamblu dar asta presupune exprimarea vointei magistratului  in cauza inainte de a fi terminata cercetarea disciplinara sau ancheta judiciara.

In acelasi timp cred ca ar trebui sa strangem randurile, sa fim alaturi de colegii care ar fi expusi oprobriului public pentru conduite private,  care nu au legatura cu atributiile de serviciu.

Totodata, cred ca asociatiile profesionale ar trebui sa comunice opiniei publice, in toate situatiile cand un magistrat este cercetat penal, ca savarsirea unor fapte penale este dezaprobata de corpul magistratilor,  dar si ca magistratului cercetat, ca si oricarui alt cetatean al Romaniei, i se aplica prezumtia de nevinovatie si ca dezbaterea insistenta in media a cazului respectiv poate aduce atingere dreptului persoanei cercetate la un process echitabil.

Mai cred insa ca asociatiile profesionale ar trebui sa aduca in atentia opiniei publice nu numai incalcarea drepturilor unui magistrat cercetat penal ci si incalcarile drepturilor altor persoane,  respectarea legii, a Constitutiei Romaniei si a drepturilor fundamentale ale cetatenilor fiind o obligatie pe care am jurat, la intrarea in profesie,  sa o respectam.

Publicat în asociatii profesionale, judecator, Justitie | 36 comentarii

Asistentii judiciari in prag de epuizare

Publicat pe martie 27, 2011 de judecator Lacramioara Axinte

Mica reforma a ministrului Predoiu, trambitata ca o mare realizare, despre care voi vorbi pe larg intr-un post viitor, cu care s-a mandrit si in fata Comisiei europene, a adus asistentii judiciari in pragul epuizarii.

Prin modificarea adusa art. 55 din Legea 304//2004 privind organizarea judiciara, completul pentru solutionarea in prima instanta a cauzelor privind conflictele de munca si asigurari sociale se constituie dintr-un singur judecator si 2 asistenti judiciari, in loc de 2 judecatori si 2 asistenti judiciari.

La tribunalul Botosani functioneaza 2 asistenti judiciari care, pana la 27 octombrie 2010, intrau in doua sedinte de judecata saptamanal, fiind constituite doua complete de acest fel. De la data intrarii in vigoare a Legii 202/2010 privind unele masuri pentru accelerarea solutionarii proceselor,    s-au constituit 4 complete, asistentii judiciari fiind obligati sa  intre in 4 sedinte de judecata saptamanal iar vinerea este dedicata amanarilor de pronuntare din cele 4 complete.

Situatia creata este absolut inumana pentru asistentii judiciari, acestia devenind practic prizonieri ai tribunalului, pleaca acasa  in fiecare zi seara tarziu, vin la serviciu si in week-end, starea de oboseala punandu-si amprenta pe chipul lor si ma tem ca, in curand, starea de sanatate le va fi grav afectata.

Ministrul Predoiu nu s-a gandit la consecintele acestei modificari, urmarind doar “accelerarea” solutionarii litigiilor de munca, fara a lua in calcul si necesitatea dublarii numarului asistentilor judiciari, cu toate ca numirea acestora o face insusi Ministrul Justitiei, potrivit art. 110 din Legea 304/2004, e drept la propunerea Consiliului Economic si Social si, fiind initiator al legii accelerarii solutionarii proceselor, avea obligatia de a intreprinde toate demersurile atat  la nivelul guvernului Romaniei cat la la nivelul CES pentru a asigura numarul corespunzator si necesar de asistenti judiciari, tinand cont si de cresterea  “exploziva”  a cauzelor de acest fel, datorita masurilor de austeritate asumate.

Consultand ordinea de zi a Plenului CSM din 24.03.2011, am constatat ca Tribunalul Constanta se confrunta cu o situatie inca si mai grava, au constituite 8 complete de litigii de munca si doar 2 asistenti judiciari.  Solutia sugerata de Plenul CSM, in sensul ca pentru evitarea blocarii activitatii acestor complete s-ar putea recurge la delegarea sau detasarea asistentilor judiciari, pare o gluma, atata vreme cat in toate tribunalele din tara s-a dublat numarul acestor complete iar numarul asistentilor judiciari a ramas acelasi.

Daca nu se iau masuri urgente pentru corectarea acestei erori grave, comise de Ministrul Predoiu, in cazul in care asistentii judiciari se vor imbolnavi sau vor demisiona (cazul de la Constanta), se va ajunge la blocarea totala a activitatii de judecata in aceste cauze.

Publicat în Justitie, Mica reforma | 12 comentarii

Este obligat Consiliul Superior al Magistraturii sa dea intotdeauna aviz pozitiv pentru arestarea unui magistrat?

Publicat pe februarie 12, 2011 de judecator Lacramioara Axinte

O ampla si dura polemica a fost pornita in interiorul profesiei de recentul aviz negativ, dat de actualul CSM,  la cererea procurorului de  incuviintare a arestarii preventive a judecatoarei de la Iasi, impotriva careia s-a pus in miscare actiunea penala pentru infractiunea de luare de mita, conform unui comunicat al DNA.

Pe de o parte este criticata  lipsa transparentei institutiei, in sensul ca nu s-au facut publice motivele care au condus la aceasta solutie, despre care am aflat ca s-a dat cu majoritate de voturi in Sectia pentru judecatori, formata din 10 membri: 1 de drept- presedintele ICCJ si 9 alesi in cadrul Adunarilor Generale ale magistratilor (2 din partea ICCJ, 3 din partea CA, 2 din partea tribunalelor si 2 din partea judecatoriilor) si, pe de alta parte, este pusa la indoiala consecventa unor membri care, anterior investirii cu aceasta demnitate, au afirmat public, in cazuri similare, ca nici o institutie nu are dreptul de a interveni in actul de justitie, avizul negativ fiind, in fapt, o obstructionare a actului de justitie, impotriva careia au fost vehementi in trecut.

Doi dintre membrii CSM au justificat, pe un grup privat de discutii, ca nu au fost facute publice motivele avizului negativ pentru ca urmarirea penala are caracter secret  si nu s-a vrut a compromite instrumentarea cauzei de catre procurori (aceasta ultima remarca, astfel formulata, imi apartine).

Frustrarea unor magistrati, vis-à-vis de aceasta justificare, este indreptatita, dupa parerea mea, cel putin partial, fiind  greu  de inteles  de ce nu s-a aratat, cat mai succint posibil, fara detalii ale dosarului de u.p., ce s-a avut in vedere, cu atat mai mult cu cat este primul aviz negativ dat de la infiintarea CSM si asteptarile celor care i-au ales pe noii membri, cat mai ales al celor care nu i-au votat, sunt foarte mari, fiindu-le  urmarita indeaproape activitatea, pentru a se convinge ca nu s-au inselat cand le-au acordat, sau nu, increderea.

Cei doi membri ai CSM nu au dezvaluit nici cum au votat, pentru sau  impotriva, ori poate s-au abtinut, desi au clamat, in cursul campaniei electorale, ca militeaza pentru desecretizarea votului.

Totodata, au fost si opinii in sensul ca CSM nu trebuie sa verifice nimic intre actele trimise de procuror, fiind “obligat” sa dea aviz pozitiv, caz in care, dupa parerea mea, dintr-un veritabil filtru instituit de lege pentru apararea independentei magistratilor,  ar fi o simpla formalitate, ca o stampila pusa peste semnatura reprezentantului unei institutii.

Aceste opinii au provenit,  mai ales, din randul judecatorilor penalisti si nu din randul procurorilor, cum poate ar fi fost de asteptat,  care au considerat ca li  s-a pus la indoiala corectitudinea.

Alte opinii au fost in sensul ca CSM nu este obligat sa dea aviz pozitiv, ca avizul poate fi si negativ, in cazul existentei  unor indicii de “imixtiune politica” sau “sicana” la adresa judecatorului impotriva caruia se cere avizul, indicii care trebuie sa reiasa din actele depuse odata cu cererea, fiind de domeniul absurdului sa ne imaginam ca se va scrie in cerere, de chiar procuror, “este o imixtiune politica” sau “este sicana”.

Redau mai jos, dispozitiile legale aplicabile in  cauza, respectiv art. 95 din legea 303/2004  privind statutul  judecatorilor si procurorilor:

“(1) Judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) În caz de infracţiune flagrantă, judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii fiind informat de îndată de organul care a dispus reţinerea sau percheziţia.”

Dupa cum se poate observa, textul  nu instituie obligatia pentru sectiile CSM de a incuviinta  arestarea preventiva a magistratilor, ci obliga procurorul ca, inainte de a se adresa judecatorului cu propunere de arestare preventiva, sa ceara incuviintarea Sectiei pentru judecatori sau  procurori, dupa caz, incuviintarea  fiind astfel o conditie de admisibilitate a propunerii de arestare preventiva.

Avizul negativ dat de  Sectia de judecatori sau procurori nu obstructioneaza in nici un mod justitia, intrucat prin acesta nu se dispune scoaterea de sub urmarire penala sau achitarea magistratului cercetat, procurorul putand efectua nestingerit toate actele de urmarie penala necesare si poate administra orice proba utila cauzei, urmand ca, in final, doar el sa dispuna trimiterea in judecata prin rechizitoriu, cauza fiind astfel dedusa judecatii, sau scoaterea de sub urmarire penala, in cazurile prevazute de Codul de procedura penala.

Mai trebuie adaugat ca, potrivit art. 62 alin.1 din Legea 303/2004,  odata cu punerea in miscare a actiunii penale, prin ordonanta sau rechizitoriu, judecatorul sau procurorul este suspendat din functie, moment de la care el nu mai beneficiaza de nici o indemnizatie, fiind de discutat in ce masura prezumtia de nevinovatie, consacrata de chiar Constitutia Romaniei,  ii este aplicabila.

Publicat în Justitie | 14 comentarii

Perplexitatea la varful justitiei continua?

Publicat pe februarie 3, 2011 de judecator Lacramioara Axinte

Curtea Constitutionala a dat publicitatii astazi motivarile celor doua decizii prin care au fost declarate neconstitutionale Hotararile Plenului Senatului de validare a  listei cu magistratii alesi  si a listei reprezentantilor societatii civile in Consiliul Superior al Magistraturii.

Din tacerea ce “se aude” dinspre CSM,  care, cel putin la nivel teoretic, are totusi  6 membri: 3 de drept si 3 alesi (neafectati de deciziile Curtii), pare ca motivarea nu e suficient de limpede, astfel ca starea de perplexitate continua.

Este cu atat mai surprinzatoare aceasta lipsa de reactie, cu cat, potrivit declaratiilor Presedintelui ales in 7 ianuarie 2011, pana la publicarea deciziilor in Monitorul Oficial, CSM a  functionat normal, ceea ce ar  fi presupus gandirea unor solutii pentru iesirea din blocaj, fie si prin modificarea de ultim moment a Regulamentului de organizare si functionare.

Premierul Boc a declarat ca asteapta motivarea Curtii Constitutionale pentru a gasi solutii pentru depasirea starii de avarie in care se afla CSM.

Este premierul mai interesat de rezolvarea situatiei  din justitie decat membrii CSM?

Cred ca, in momentul de fata,  Presedintelui  Inaltei Curti de Casatie si Justitie, ca membru de drept in CSM si reprezentat al Puterii judecatoresti, asa cum este caracterizat in  art. 3 lit.c) in Legea 317/2004, ii revine sarcina de a incerca urgentarea reluarii procedurii de validare in Senatul Romaniei ca si aceea de a initia orice demersuri interinstitutionale pentru rezolvarea blocajului fara a fi afectata independenta sistemului judiciar sau de a cere sa fie consultat, in cazul unor rezolvari „gandite” de executiv.

Publicat în Justitie | 3 comentarii

Perplexitate si ingrijorare in justitie

Publicat pe ianuarie 29, 2011 de judecator Lacramioara Axinte

Decizia recenta a Curtii Constitutionale a provocat  deopotriva perplexitate si ingrijorare in sistemul judiciar.

Incapacitatea Consiliului Superior al Magistraturii, in componenta rezultata in urma alegerilor din 2010, de a avea vreo reactie la aceasta decizie, inclusiv gasirea unor solutii pentru depasirea blocajului, fie si la nivelul unor consultari cu celelalte puteri, in asa numitele relatii institutionale, despre care am fost informati ca noua conducere  le-ar fi inceput, la care se adauga ingrijorarea magistratilor de rand ca executivul va incerca incalcarea independentei justitiei, prin preluarea unor atributii de catre Ministerul Justitiei, ne obliga sa gandim care ar fi pasii de urmat in cazul unor variante de scenarii posibile.

Situatia reluarii procedurii alegerilor, pentru toate categoriile de instante si societatea civila, ar lasa Consiliul Superior al Magistraturii doar cu membrii de drept: Presedintele ICCJ, Procurorul general al Parchetului de pe langa ICCJ si Ministrul Justitei si cei trei magistrati care si-au prelungit mandatele: Ana Labus,   Gratiana Isac si  Bogdan Licu. Fara indoiala, in aceasta componenta,cu 6 membri in loc de 19,  Consiliul Superior al Magistraturii nu va putea sa-si indeplineasca atributiile.

Constitutia Romaniei, in art. 134, stabileste care sunt atributiile CSM:

-propune Presedintelui Romaniei numirea in functie a judecatorilor si procurorilor, cu exceptia celor stagiari;

-indeplineste rolul de instanta de judecata, prin sectiile sale, in domeniul raspunderii disciplinare a judecatorilor si procurorilor;

-indeplineste si alte atributii stabilite prin legea sa organica, in realizarea rolului sau de garant al independentei justitiei.

Rezulta asadar ca, in materia numirilor si raspunderii disciplinare, textul constitutional nu permite ca aceste atributii sa fie preluate de alte institutii, cum ar fi MJ.

Totodata, orice modificare a Legii 317/2004 nu poate avea loc decat printr-o lege organica, exclusa fiind astfel adoptarea unei ordonante simple (art. 115 alin.1 din Constitutia Romaniei interzice aceasta posibilitate) cat si a unei ordonante  de urgenta, intrucat acelasi art. 115, in alin.6, stabileste ca ordonantele de urgenta nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului, Consiliul Superior al Magistraturii find una dintre acestea.

Singura rezolvare a blocajului institutional actual, avand in vedere ca durata  mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi mai mare de 6 ani (text constitutional – art. 133 alin.4),   ar fi doar validarea ca membri interimari a  judecatorilor de la ICCJ si CA, precum si a unui procuror de la parchetele de pe langa tribunale,   care au participat la alegerile din 2004.

Rezolvarea este identica si in cazul in care s-ar relua alegerile doar la nivelul ICCJ, CA si parchetele de pe langa tribunal, sau in cazul in care ar fi invalidate doar cele trei candidaturi: Lidia Barbulescu, Dan Lupascu si Dan Chiujdea.

Aceasta din urma situatie ar fi cea mai usor de rezolvat si sper  sa fie cea care va fi sugerata in motivarea deciziei CC, altfel ar fi sanctionati  judecatorii si procurorii care au candidat cu respectarea conditiilor impuse de lege pentru ca altii nu au respectat legea, instituindu-se o “raspundere colectiva” pentru fapte care nu pot fi imputate decat unor anumite persoane.

Orice alta rezolvare, inafara cadrului constitutional aratat mai sus,  care ar putea duce la incalcarea independentei justitiei, va trebui sa “beneficieze” de reactia imediata a asociatiilor profesionale ale magistratilor si a intregului corp profesional.

Publicat în Justitie | Un comentariu

Pentru a-și justifica încălcarea independenței judecătorilor, Ministerul Justiției își arogă roluri pe care nu le are

Publicat pe noiembrie 22, 2010 de judecator Lacramioara Axinte

Într-un comunicat postat pe site-ul instituției, Ministerul Justiței își justifică acțiunea de intimidare a a judecătorilor care soluționează litigii de muncă, prin formularea unei sesizări disciplinare împotriva judecătorilor care au pronunțat sentințe prin care ar fi fost “ înlăturate de la aplicare dispoziíile Legii 118/2010, cu nesocotirea Deciziilor nr. 872/2010 și 874/2010, pronunțate de Curtea Constituțională”, arătând că ar avea atribuții legale și un “rol constituțional de a veghea la respectarea supremației legii în România”, invocând în acest sens art. 2 și 5 din HG nr.652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției.
Total fals! Nu există nici un articol din Constituția României care să atribuie Ministerului Justiției un asemenea rol, singura referire la acest minister fiind făcută cu privire la ministrul justiției, în art. 133 alin.2 care stabilește alcătuirea Consiliului Superior al Magistraturii.
De altfel, în Constituția României nu se regăsește în nici un articol expresia de “supremație a legii”, dimpotrivă art. 20 alin.2 prevede: “Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Nici o lege în vigoare în România nu atribuie un asemenea rol Ministerului Justiției.
Cele două articole din HG nr.652/2009, respectiv 2 și 5, nu prevăd nici ele un asemenea rol. Astfel, art.2 prevede că “Ministerul contribuie la buna funcționare a sistemului judiciar și la asigurarea condițiilor înfăptuirii justiției ca serviciu public, apărarea ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești”.
Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, a constribui înseamnă: a-și aduce contribuția (morală sau materială), a participa la o acțiune comună; a înlesni apariția sau dezvoltarea unui lucru. – Din fr. contribuer, lat. contribuere.
Prin urmare, rolul ministerului justiției se limitează la “a înlesni” buna funcționare a sistemului judiciar și a asigura condițiile înfăptuirii justiței ca serviciu public, nicidecum nu are rolul de a veghea (potrivit DEX VEGHEÁ, veghez, vb. I. 1. Intranz. A sta treaz noaptea, a nu dormi în timpul nopții. 2. Tranz. A îngriji un bolnav (stând noaptea la căpătâiul lui). 3. Tranz. A păzi, a sta de strajă. ♦ A supraveghea o activitate; a fi atent la ceva. – Lat. vigilare.) la respectarea supremației legii în România, cum în mod fals se afirmă în comunicat.
Nici art. 5 din HG nr. 652/2009 nu prevede printre funcțiile principale ale MJ aceea de “a veghea la respectarea supremației legii în România”, cum în mod fals apare în comunicat.
Ministerul Justiției afirmă că are dreptul să sesizeze Serviciul Inspecției Judiciare din cadrul CSM, în temeiul art. 45 alin. 1 din legea 317/2004, care arată că orice persoană interesată poate semnala Inspecţiei judiciare aspecte în legătură cu activitatea ori conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, cu încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori cu săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare. Potrivit acestui text de lege, Ministerul Justiției nu poate fi persoană interesată decât în cauzele în care Ministerul justiției este parte, deci în cele în care este reclamant sau pârât, astfel încât, în ce privește sesizarea privind sentința tribunalului Valcea, Ministerul Justiției nu are calitate de persoană interesată.
Deși Ministerul justiției arată că poate fi ”’orice persoană interesată”, cu toate acestea, nu este orice fel de persoană (juridică), ci este parte a puterii executive, așa încât solicitarea de verificări ale inspecției judiciare, privind sentințe pronunțate în cauze în care ministerul nu a fost parte, cu justificarea, printre altele, că ar exista pe rolul instanțelor, “un număr de 83 de dosare având ca obiect cereri formulate de personalul din sistemul justiției și sistemul penitenciar, ca urmare a diminuării veniturilor salariale în temeiul Legii 118/2010,cauze nesoluționate încă, și în care va putea exercita căile de atac prevăzute de lege, reprezintă în mod evident o încălcare a independenței justiției, încercând să exercite presiuni asupra judecătorilor care soluționează litigii de muncă, în sensul a se respinge asemenea acțiuni, pentru că, în caz contrar vor fi obiectul unor sesizări disciplinare.
Ministerul Justiției nu este la prima încercare de intimidare a judecătorilor, prima fiind în cadrul întâlnirilor pe care le-a avut ministrul Predoiu, în primăvara acestui an, cu judecătorii din cadrul mai multor curți de Apel, când au fost atenționați asupra ”responsabilității” cu care trebuie să soluțíoneze eventualele litigii generate de aplicarea legii 330/2009 și că “e posibil ca legea să aibă unele imperfecțiuni” dar trebuie ca judecătorii să țină seama de scopul urmărit de legiuitor și apoi o sesizare împotriva judecătorilor care au încuviințat executarea silită a unor hotărâri judecătorești privind drepturi salariale.
Deși comunicatul se încheie cu citarea art. 16 alin.2 din Constituția României care prevede că “Nimeni nu este mai presus de lege”, ministrul Predoiu, titular al portofoliului Justiției, membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, al cărui rol, prevăzut de chiar Constituția României, este acela de garant al independenței justiției, permite ca Ministerul Justiței să încalce independența judecătorilor, exercitând presiuni asupra acestora, pentru a nu fi admise acțiuni civile în care are calitate de pârât dar și în alte cauze în care nu are nici o calitate.
Lăcrămioara Axinte – judecător la Tribunalul Botoșani

Publicat în Uncategorized | Un comentariu

“Termene scurte, de la o zi la alta” sau cum se lauda ministrul Predoiu cu adoptarea unei dispoziții care nu poate fi aplicată în viitorul apropiat în procedura judiciară din România

Publicat pe octombrie 28, 2010 de judecator Lacramioara Axinte

Presa
a anunțat astăzi că proiectul legii micii reforme, inițiat de ministerul
justiției, a fost adoptat de plenul Camerei deputaților, astfel încât durata
proceselor din România se va scurta, judecătorii fiind obligați să dea termene
scurte, chiar de la o zi la alta.

Conștient fiind că o asemenea
dispoziție nu poate fi aplicată în viitorul apropiat datorită volumului de
activitate extrem de crescut, schemelor de personal care nu au fost actualizate,
locurilor vacante și numarului redus de săli de judecata, ministrul Predoiu a
început să caute țapi ispășitori și, într-un comunicat postat pe site-ul ministerului
justiției,  se atacă Programul pentru stabilirea volumului optim de muncă şi asigurarea calităţii
activităţii în instanţe în anul 2010.

Pentru a stârni oprobiul public asupra judecătorilor, comunicatul  vorbește despre posibilitatea unui judecător
care a îndeplinit numărul maxim de puncte de încărcare pe an calendaristic de a
refuza intrarea în ședința de judecată, ca și când acest lucru s-ar fi
întâmplat în vreo instanță,  și despre
un  volum mediu de 10-15 dosare de
soluționat pe săptămână, raportat la 44
de săptămâni active.

Ministrul justiției cunoaște, la fel de bine ca orice altă persoană care a
avut de-a face cu justiția, că, arareori, un dosar este soluționat la un singur
termen, astfel că un judecător din România nu intră în ședința de judecată,
săptămânal, cu 10-15 dosare, cum lasă să se înțeleagă comunicatul, ci cu 50,
60. 70 sau chiar suta de dosare.

La acest volum de activitate, cum ar putea judecătorul acorda termene
scurte, de pe o zi pe alta?

Cum s-ar putea acest lucru când în majoritatea dosarelor nici una sau doar
una dintre părți are termen în cunoștință, astfel încât, pentru a se îndeplini
procedura cu părțile ce au  domiciliul în
alte localități decât sediul instanței, termenul nu poate fi mai mic de 12
zile?

Cum s-ar putea da termen a doua zi când ședința  de judecată s-a terminat la ora 18, când deliberarea
a mai durat încă vreo 3-4 ore, ziua de muncă pentru judecător trecând cu mult
peste 8 ore, iar   încheierea de ședință nu este încă redactată?

Cum s-ar putea da termen a doua zi, cand nu există nici o sală de ședință
disponibilă, iar ministerul știe că
instanțele din România au  doar
câteva săli de judecată?

S-ar mai pune întrebarea pentru ce s-ar
putea da termen a doua zi? Martorii trebuie citați, citația se trimite prin
poștă, o expertiză nu se face într-o noapte, pentru studiul unei expertize și
formularea unor eventuale obiecțiuni, este nevoie de timp, dacă ceri termen
pentru apărare, avocatul angajat trebuie să consulte dosarul, nu poate veni a
doua zi doar pentru a depune la dosar delegația. Nici pentru timbraj nu se
poate  da termen a doua zi,  pentru că,   dacă se
termină ședința după ce s-a închis programul la taxe și impozite, n-are
cum  reclamantul dimineață să aducă
chitanța, apoi partea are dreptul să ceară ajutor public judiciar și pentru
asta are nevoie de o serie de acte.

Legea privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, care
aduce și modificări ale competenței instanțelor a fost adoptată fără un studiu
de impact, cum de altfel s-a întâmplat și cu cele patru coduri cu care se
mândrește ministrul Predoiu, nerealizare a Ministerului Justiției evocată ca “recomandare nesoluționată”  în Raportul din iulie 2010 al Comisiei
Europene privind progresele realizate  de
România în cadrul mecanismului de cooperare și verificare, iar prezentarea
adoptării acesteia ca soluție miraculoasă pentru scurtarea duratei de
soluționare a proceselor creează așteptări nerealiste justițiabilului.

Publicat în Uncategorized | Un comentariu