Axinte10's Blog

Am fost exclusa de pe grupul de discutii forumuljudecatorilor (unde sunt inscrisi peste 2.000 de magistrati) de un administrator al grupului, judecator la CA Timisoara.
Sigur, acest lucru s-a intamplat dupa ce am publicat interviul pe lumea justitiei si astazi am postat pe acelasi grup un indemn adresat judecatorilor si procurorilor de a participa la intalnirea organizata de CSM pentru a discuta despre Memorandumul pentru Justitie.
Am scris in mesaj ca participarea judecatorilor la aceasta intalnire este esentiala, in conditiile in care au fost invitati doar reprezentantii asociatiilor profesionale si presedintii Curtilor de Apel, iar majoritatea presedintilor de Curte de Apel nu au convocat Adunarile Generale pentru adoptarea Memorandumului.
Cu alte cuvinte, au fost convocati sa discute despre Memorandum, in majoritate, magistrati care nu au declarat ca sustin Memorandumul.
Reprezentantii Asociatiilor profesionale nu trebuie lasati singuri la aceasta intalnire, ei trebuie sustinuti de judecatorii si procurorii care au adoptat in Adunarile Generale Memorandumul privind Justitia!

Un ziarist, într-un articol referitor la utima gafă a ambasadorului Hans Klemm, spunea că  va rămâne o îndoială în legatură cu pregatirea și capacitatea de analiză a ambasadei SUA, locul de unde până acum se credea că se dă ora exactă în România.

Eu aș spune că destul de târziu se îndoiește ziaristul asupra pregătirii și analizei Ambasadei SUA.
Fotografia incriminată a dezvăluit ceva ce un ziarist ar fi trebuit să observe demult, anume că aproape tot discursul și manifestările publice ale ambasadei SUA, de ani buni, au fost găunoase și un amestec nepermis în treburile interne ale României.

Cu toate acestea, la ambasada SUA se înghesuiau politicienii, membrii CSM, președintele ICCJ, procurorul șef DNA și mulți alții.

La ambasada care ne dădea lecții de democrație, dar pentru care respectarea prezumției de nevinovăție nu are nici o valoare, la ambasada care trasa direcții Parlamentului României despre ce legi sau modificări legislative ar trebui să adopte, la  ambasada care sugera cetățenilor României pe cine ar trebui să voteze  la alegerile locale și exemplele pot continua.

Într-o declarație de presă recenta, dată la Cluj Napoca, dar și în cadrul unei emisini televizate, Ministrul Justiției, Raluca Prună, pune la îndoială hotărâri judecătorești definitive, pronunțate în materia liberării condiționate, afirmând că ar exista un blocaj „la nivelul instanţelor care amână aceste persoane în mod repetat, de câteva ori, astfel încât instituţia eliberării devine neinteresantă”.

Aceste declarații afectează credibilitatea  Justiției, care se realizează prin intermediul instanțelor judecătorești și nu prin structurile Ministerului Public (Parchete), dar ar putea fi calificate și presiuni  asupra judecătorilor instanțelor de executare penală, iar Consiliul Superior al Magistraturii ar fi trebuit să anunțe într-un comunicat de presă că a sesizat Inspecția Judiciară pentru a cerceta aceste aspecte.

Din păcate, Consiliul Superior al Magistraturii, mai ales în ultimii ani ai mandatului actual, s-a preocupat aproape în mod exclusiv de apărarea reputației și credibilității unei structuri specializate a Parchetului, nu și de apărarea independenței Justiței, deși rolul de garant al independenței justiției este consacrat atât de lege cât și de Constituția României

Judecătorul Lăcrămioara Axinte este omul care, în anul 2009, având grad de judecător de tribunal, proaspăt obținut ca urmare a promovării pe loc, a hotărât să accepte o provocare, să-și schimbe specializarea penală, să devină judecător sindic și membru al colectivului de judecători în Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Botoșani, pentru că din această secție se pensionaseră doi judecători și nu exista o altă variantă optimă pentru a funcționa corespunzător.

La Tribunalul Botoșani, în primii doi ani după transfer, am petrecut week-end-urile studiind dosarele repartizate, iar Crăciunul, Paștele și toată vacanța judecătorească motivând hotărârile judecătorești, băiatul meu, adolescent fiind acum, reproșându-mi adesea că mă aștepta cu orele, până se întuneca afară, să mă întorc acasă.

Anul trecut am avut cel mai mare rol din toată instanța, pe toată linia: intrate, total de soluționat,  soluționate, redactate, închise, dar și multe restanțe la redactate,  deși am petrecut cel puțin 2 weekend-uri pe lună la serviciu și am plecat seara acasă, când termina și băiatul meu orele de clasă (a învățat după-amiază), fără să primesc vreun ban în plus și fără posibilitatea a mi se acorda timp liber corespunzător.

Judecătorul Lăcrămioara Axinte este omul care, intrat în sistem, a constatat de foarte devreme că, uneori, părțile, nemulțumite de hotărârile pronunțate, reclamă judecătorul făcând sesizări calomnioase, cum ar fi aceea că ar fi fost „de notorietate” că un judecător stagiar dă câștig de cauză numai celor ce își „cumpără” dreptatea, deși judecătorul, străin în localitatea în care fusese repartizat, pronunțase abia câteva   zeci de hotărâri.

E drept că, pe acea vreme, exista suficientă înțelepciune în sistem, încât unei asemenea sesizări să nu i se dea nici un curs, chiar dacă Inspecția judiciară aparținea de Ministerul Justiției, fiind trimisă spre atașare la dosarul de recurs, ce nu fusese încă soluționat.

Altă dată a constat că părțile ar face orice pentru „a scăpa” de un judecător care nu le este pe plac, cum ar fi să propună în apărare, inculpați fiind, un martor care, după ce a jurat cu mâna pe Biblie că va spune adevărul, a declarat că a auzit pe partea vătămată, care îi avea ca adversari pe fiii unui cunoscut om de afaceri, că va câștiga sigur procesul, deoarece „a aranjat” cu judecătorul,  sau să formuleze o cerere de recuzare în care să afirme că nepotul de soră al judecătorului este angajat la avocatul părții adverse, deși singurul nepot de soră al judecătorului era minor de 14 ani.

Judecătorul Lăcrămioara Axinte este omul care a constatat că, uneori, chiar prietenii pot afirma că în magistratură se intră doar dacă dai bani, deși cunosc bine că provii dintr-o familie de oameni simpli și n-ai fi avut în veci bani să cumperi un concurs organizat la nivel național,  sau că familia îți poate reproșa că ai salariu prea mare, deși cunoaște bine ce implică acest statut.

Mai zilele trecute, Ministrul Pîslaru  (de la min.29) afirma că magistrații, printr-o interpretare abuzivă a dispozițiilor OUG nr. 20/2016, ar solicita majorări salariale de 18 % (absolut fals, întrucât nici un judecător sau procuror nu a solicitat majorări salariale), raportându-se la hotărâri judecătorești individuale, care produc efecte doar între părțile care s-au judecat.

Adevărul este însă că, în România, Ministerul Justiției nu a respectat nici  hotărârile judecătorești rămase irevocabile în care a fost parte.

Astfel, deși mai mulți judecători dețin hotărâri judecătorești rămase irevocabile, prin care ordonatorii de credite secundari sau terțiari au fost obligați, alături de ordonatorul principal de credite, Ministerul Justiției, să plătească indemnizațiile magistraților calculate cu indexarea prevăzută de OUG nr. 10/2007 și pentru viitor, precum și consemnarea în carnetele de muncă a indemnizațiilor astfel calculate, aceste hotărâri nu au fost puse niciodată în executare de către Ministerul Justiției așa cum obliga dispozitivul.

Mai exact, de la data rămânerii irevocabile a acestor hotărâri indemnizațiile judecătorilor nu au fost calculate, lună de lună,  cu includerea indexării prevăzute de OUG nr. 10/2007, nu s-au înscris în carnetele de muncă și nici nu s-au emis ordine de salarizare in baza acestor hotărâri, ci au fost calculate, doar până la 31 decembrie 2009, diferențele dintre drepturile plătite efectiv și cele cuvenite în baza hotărârilor, diferențe care au fost plătite eșalonat în  perioada 2012-2015.

Cu alte cuvinte, nu numai că nu am beneficiat lună de lună de indexarea prevăzută de OUG nr. 10/2007, deși aveam dreptul acesta recunoscut chiar de la pronunțarea hotărârilor, dar nici măcar nu au mai fost calculate,  după 31.12.2009,  ca diferențe  dintre drepturile efectiv plătite și cele cuvenite.

Din câte cunosc, în alte sectoare bugetare hotărârile judecătorești, prin care ordonatorii de credite au fost obligați să plătească și pentru viitor anumite drepturi sau sporuri, au  fost executate în mod corespunzător, în sensul că s-au plătit lună de lună drepturile stabilite prin hotărâri judecătorești, după data la care hotărârile au rămas irevocabile, și s-au plătit eșalonat, în baza OUG succesive de eșalonare, doar diferențele calculate până la data punerii în plată lunare.

În baza acestor hotărâri judecătorești, prin care s-a recunoscut magistraților dreptul la indexarea prevăzută de OUG nr. 10/2007, foarte puțini judecători au contestat ordinele de salarizare emise de Ministrul Justiției, solicitând ca indemnizația de încadrare să aibă ca bază valoarea de referință sectorială calculată cu includerea indexării.  Acești judecători, în baza noilor hotărâri judecătorești, rămase definitive, de la data emiterii ordinului de salarizare beneficiază lună de lună de această indexare.

Asociațiile profesionale ale magistraților, judecătorii și procurorii semnatari ai Memoriului pentru aplicarea nediscriminatorie a OUG nr. 20/2016, ordonanță al cărei scop a fost tocmai înlăturarea inechităților din sistemul de salarizare al personalului plătit din fonduri publice, au solicitat ca Ministrul Justiției să aplice acest act normativ  și judecătorilor, pentru că, până la data semnării Memoriului, Ministrul Justiției nu emisese nici un ordin de salarizare în baza acestei ordonanțe, deși existau și alte inechități rezultate din aplicarea legilor de salarizare anuale, necorectate prin hotărâri judecătorești.

Asociațiilor profesionale ale magistraților, judecătorilor și procurorilor semnatari ai memoriului li se pare inacceptabil să existe diferențe între indemnizațiile stabilite prin ordine de salarizare semnate de aceeași persoană, Ministrul Justiției, pentru judecători cu același grad profesional, aceeași vechime în magistratură și aceeași vechime în muncă, sau între judecători și procurori aflați pe același palier profesional, aceeași vechime în magistratură și aceeași vechime în muncă.

Prin urmare, încercarea Ministrului Pîslaru de a ne denigra public, prezentându-ne ca persoane fără scrupule, de rea credință, care, printr-o interpretare abuzivă a OUG nr. 20/2016, am solicita să ni se majoreze salariile, în mod mincinos prezentate de ministru, de peste 10.000 lei, când Guvernul abia reușește să adauge în plus la salariul asistentului social 100 de lei, mi se pare absolut nedemnă și are ca scop revărsarea unui val de ură asupra magistraților, pentru a acoperi adevărul că Ministerul Justiției  nu a respectat și nu respectă hotărârile judecătorești, dar și  incapacitatea Gvernului României de a gasi resursele financiare necesare înlăturării tuturor inechităților salariale  din sistemul public.

Ministrul Pîslaru a mințit când a afirmat că intenția Guvernului a fost să înlăture inechitățile salariale produse ca urmare a unor acte normative, nu și acelea produse ca urmare a aplicării unor hotărâri judecătorești  individuale, unele admise, iar altele respinse de instanțe.

În aceeași ședință de Guvern de ieri, potrivit comunicatului de presă, au fost adoptate „Procedurile de aplicare necesare plății diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat preuniversitar și universitar, pentru perioada 1 octombrie 2008-13 mai 2011, care nu a obținut aceste drepturi prin hotărâri judecătorești.”

Prin urmare, pentru personalul didactic au fost luate măsuri pentru eliminarea discriminărilor create ca urmare a faptului că drepturile au fost obținute prin hotărâri judecătorești, dar pentru magistrați, care se află fix în aceeași situație, nu se poate.

Ministrul a mințit și  când s-a referit la indemnizațiile magistraților, ca fiind „de peste 10.000” lei.  Asemenea indemnizații se întâlnesc doar la structurile specializate din DIICOT și DNA, dar și la ICCJ, nu la magistrații de rând.

Trebuie subliniat că hotărârile pronunțate de instanțe, indiferent că acestea au privit pe profesori, personal medical, funcționari publici sau alte categorii de bugetari, au fost date  în baza legilor în vigoare, pentru că institutiile angajatoare au refuzat aplicarea corectă a legii.

Un comunicat semnat de unii dintre Președintii de Curți de Apel ne anunță că au o solicitare.

Numai că acestei solicitări îi lipsește un element esențial: nu are destinatar!

Este o „solicitare” care nu se adreseaza nimănui, e facută așa, de ochii lumii și dacă ar fi înregistrată la vreo instanță, pentru că nu are pârât, trebuie regularizată, apoi anulată, dacă reclamanții, președinți de curți de apel, nu indică numele pârâtului. Bineînțeles, „cu drept de reexaminare”.

Am să continui cu penalul pentru că a fost prima mea dragoste, dar și pentru că un cititor al articolului s-a întrebat ce părere au candidații despre unele citate celebre referitoare la justiție.

Omul Lăcrămioara Axinte este omul care, fiindu-i repartizat un dosar în care  inculpatul, fără antecedente penale, persoană fără adăpost, ce își ducea zilele cerșind într-un tren personal sau în satele din apropierea haltelor CFR,  cu mai multe internări într-un spital de boli cronice pentru un retard cognitiv mediu, inculpat care nu a fost de găsit în timpul judecății, deși s-a emis mandat de aducere, a avut îndoieli cu privire la vinovăția inculpatului, trimis în judecată pentru două infracțiuni de furt calificat, comise într-un sat în care fusese văzut cerșind, deși la urmărirea penală exista o declarație de recunoaștere, însă prea elaborată pentru o persoană cu retard psihic, precum și un proces-verbal de reconstituire, dar nu au fost găsite amprente la locul faptelor.

 Pentru a-și spulbera îndoielile, judecătorul a solicitat mai multe relații de la Spitalele de boli cronice din zonă, ba chiar și copii după caietul de însemnări ale asistenților medicali la predarea turelor, îndoială care nu a fost înlăturată pentru că, în ce privește una dintre fapte, inculpatul figura la data săvârșirii faptei internat în spital (e drept că ar fi putut părăsi spitalul fără acord medical, cum se întâmplase și altă dată),  iar în caietul asistenților medicali nu se menționase lipsa inculpatului, astfel încât, făcând aplicarea principiului in dubio pro reo, judecătorul a dispus achitarea, pe temeiul că faptele nu au fost săvârșite de inculpat (art. 10 lit.c din  CPP).

În mâinile judecătorului ar fi putut sta și o hotărâre de condamnare cu suspendare, soluție absolut confortabilă în condițiile în care procurorul ar fi fost multumit că s-a obținut o condamnare, iar inculpatul n-ar fi făcut apel, pentru că, nefiind de găsit, comunicarea hotărârii s-ar fi făcut la sediul Consiliului local de la locul săvârșirii faptei.

Judecătorul însă nu are un drept discreționar asupra inculpatului sau altor părți din dosar, el este obligat să respecte legea, iar principiul potrivit căruia orice persoană este considerată nevinovată, până până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti de condamnare, este, în opinia mea, alături de cele ale supremației legii,  separației puterilor în stat și de libertatea de exprimare, unul dintre cei mai importanți piloni ai unui stat democratic.

O hotărâre  de condamnare, în condițiile în care judecătorul avea dubii serioase asupra vinovăției incupatului, dincolo de nelegalitatea vădită, ar fi putut însemna și bulgărele de zăpadă care să antreneze condamnări ulterioare mult mai probabile, pentru că situația inculpatului ar fi devenit cu totul alta, din persoană fără antecedente penale s-ar fi transformat într-o persoană cu antecedente penale.

Cred cu tărie în principiile statului de drept, cred în libertatea de exprimare pe care ne-am câștigat-o cu prețul atâtor vieți în Revoluția din 1989, cred că prezumția de nevinovăție trebuie respectată în primul rând de  procuror și de judecător, dar și de membrii celorlalte puteri în stat, de politicieni în general, de presă dar și de publicul larg.