Axinte10's Blog

Mi se pare o enormitate lipsită de logică sau una de o rea credinţă evidentă să urli în gura mare că „de astazi orice judecator/ procuror care nu convine puterii, care nu da sentintele potrivite, poate fi anchetat de sectia pentru magistrati, care a devenit stat in stat, fara ca procurorul general sa poata interveni”!
1. Procurorii din  sectia nou înfiinţată pentru investigarea infracţiunilor din justiţie , inclusiv procurorul şef, sunt numiţi in aceste funcţii de către Consiliului Superior al Magistraturii, printr-o procedura transparentă, prevazută de lege.
2. Nu există nicio implicare a puterii politice în procedura de numire a acestor procurori.
3. Nici Ministrul Justiţiei, nici Preşedintele României, nici Senatul, nici Camera Deputaţilor, nici Guvernul României nu au vreo implicare în această numire.
4. Procurorii din Secţia pentru investigarea infracţiunilor din justiţie sunt încadraţi la aceasta secţie prin concurs, la care au dreptul să se înscrie toţi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 88 indice 5 din Legea 304/ 2004, asa cum a fost modificată prin legea 207/2018.
5. Concursul, la care au dreptul să se înscrie toţi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, constă într-un interviu, transmis în direct şi arhivat pe pagina de internet a CSM, pe care absolut orice locuitor al Planetei Terra, care are acces la internet, îl poate vedea, precum şi într-o evaluare a activităţii profesionale din ultimii 5 ani de activitate şi a unor lucrări profesionale întocmite de candidaţi.
6. Niciun procuror din România nu face parte din vreun partid politic şi evident nici procurorii din această secţie nu sunt membri ai vreunui partid politic.
7. Procurorul şef al acestei secţii a fost numit de Consiliul Superior al Magistraturii prin concurs, la care au avut dreptul să se înscrie toţi procurorii din România care îndeplineau condiţiile prevăzute de lege.
8. Componenţa comisiei de concurs a fost prevăzută de lege la art. 88 indice 3 alin. 2 din Legea 304/2004 (3 membri judecători şi un membru procuror).
9. Toată procedura de numire a procurorilor din aceasta secţie, inclusiv a procurorului sef, este una care garantează deplina independenţă a acestor procurori.
10. Numirea procurorilor în DNA, inclusiv a celor din secţia care a anchetat infracţiunile săvârşite de magistraţi, până în 23 iulie 2018 s-a făcut printr-o procedură netransparentă, prin interviu susţinut în faţa procurorului şef DNA.
11. Procurorul sef DNA (ca de altfel şi Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie), era şi este în continuare numit cu implicarea factorului politic: propus de Ministrul Justiţiei şi numit prin decret al Preşedintelui României.
12. Directia Natională Anticorupţie a fost şi este organizată ca structură autonomă în cadrul Ministerului Public şi este doar în coordonarea Procurorului General.
13. Niciun act procedural întocmit în trecut de procurorii din cadrul secţiei pentru investigarea magistraţilor din cadrul DNA nu putea fi verificat de Procurorul General.

În concluzie, ca judecător în funcţie, declar că am deplină încredere că procurorii din noua secţie pentru investigarea infracţiunilor din justiţie îşi vor îndeplini atribuţiile prevăzute de lege cu imparţialitate, profesionalism şi în condiţii de totală independenţă faţă de puterea politică!

Forumul Judecătorilor a descoperit apa caldă!
Deşi cunoaşte foarte bine că toţi procurorii, judecătorii, personalul asimilat acestora si magistratii-asistenti, care sunt detasati sau delegati in alta localitate decat cea de domiciliu, beneficiaza, pe toata durata delegarii sau detasarii, de diurna in cuantum de 2% din indemnizatia de încadrare brută lunară, dar nu mai puțin decât cuantumul prevăzut pentru personalul din unitățile bugetare, şi că în această situaţie sunt probabil sute de persoane, în special în cadrul structurilor de parchet, Forumul Judecătorilor a fost interesat doar de indemnizaţiile de delegare ale procurorilor din cadrul Secţiei nou înfiinţate la Pachetul General.
Mi se pare absolut odios și descalificant, pentru o asociaţie profesională, să încerce să arunce oprobriul public asupra unor magistraţi care beneficiază de aceleaşi drepturi, prevăzute de lege, ca şi multe alte zeci de magistraţi, aflaţi cu precădere în structurile de parchet, şi despre care Forumul Judecătorilor până la acest moment nu a avut a spune nimic.
De indemnizaţiile de delegare încasate până în luna octombrie 2018, de unii procurori din structura centrală a DNA, nu s-a interesat Forumul Judecătorilor.
Brusc i s-a trezit interesul la momentul înfiinţării noii secţii pentru investigarea infracțiunilor din justiție.

Indemnizaţia de delegare de 2 % din indemnizaţia de încadrare brută lunară a fost introdusă prin OUG nr. 27/2006, act normativ adoptat în timpul când doamna Monica Macovei era  Ministru al Justiției,  ministru care a și contrasemnat ordonanța.
În acea perioadă domnul judecător Cristi Danileţ era consilier personal al doamnei ministru Macovei și foarte probabil  că a fost și beneficiar al acestei dispoziții, fiind detașat la Ministerul Justiției.

Domnul general Dumitru Dumbravă, șeful Direcției juridice din cadrul Serviciului Român de Informații afirma, în interviul acordat în 30.04.2015 pentru juridice.ro,  „Concret, dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze. „

O ordonanță de clasare publicată într-un articol publicat pe site-ul Lume Justiției, pare să dovedească existența câmpului tactic în Justiție, despre care a vorbit domnul general.

Pe scurt:

Inculpat trimis în judecată  de DNA în 17 iunie 2015.

După trimiterea în judecată inculpatul face contestație împotriva măsurii preventive și  un judecător admite contestația.

După admiterea contestației, DNA se sesizează din oficiu pentru o presupusă faptă de luare de mită ce ar fi avut drept urmare admiterea contestației.

După sesizarea din oficiu și începerea urmăririi penale în rem, DNA cere unui judecător de drepturi și libertăți luarea unor măsuri de supraveghere tehnică constând în interceptarea comunicațiilor, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, supravegherea video, audio sau prin fotografiere, pe momente operative, supravegherea audio-video, în mediul ambiental, pătrunderea în spațiul privat pentru activarea/dezactivarea mijloacelor tehnice, față de judecător și soția acestuia.

Cererea DNA este admisă.

DNA cere prelungirea cu încă 30 de zile a măsurilor de supraveghere și judecătorul de drepturi și libertăți o admite.

Deși nu exista niciun indiciu  că judecătorul a luat mită, dosarul se clasează abia  la  2 ani și 9 luni de la data sesizării din oficiu, în temeiul art. 16 lit. a) Cod de procedură penală (fapta nu există).

Acesta este unul dintre miile de dosare înregistrate la DNA, care privesc judecători și procurori în funcție.

Cred că este absolut obligatoriu ca secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să dispună ca Inspecția Judiciară să facă verificări pentru a stabili dacă sesizarea din oficiu, solicitarea luării unor  măsuri de supraveghere tehnică față de judecător și întârzierea soluționării dosarului de urmărire penală, în lipsa oricăror indicii că fapta de corupție ar fi existat, n-au avut ca scop intimidarea judecătorului sau poate chiar mai mult.

Într-un comunicat de presă, domnul Președinte Iohannis  a anunțat că a refuzat toate cele 5 propuneri făcute de Ministrul Justiției pentru funcții de conducere din cadrul unor structuri de parchet.

Deși Legea 303/2004 îl obliga pe domnul Președinte să motiveze refuzul, în comunicat a indicat doar  două articole din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, respectiv art. 54 alin. (2) și art. 48 alin. (10) și (12), ceea ce este practic echivalent cu o nemotivare.

Speculând însă pe baza articolelor de lege indicate, dacă refuzul s-a bazat pe împrejurarea că nu au fost anexate propunerilor adeverințe emise de CNSAS, care să ateste că fiecare persoană propusă nu ar fi fost lucrător sau colaborator al serviciilor de informații înainte de 1990, cred că Administrația Prezidențială ar trebui să publice în integralitate toate actele anexate propunerilor anterioare, de la data investirii în funcția de Președinte al României, pentru a elimina orice suspiciune de folosire a dublei măsuri în evaluarea legalității propunerilor pe care le-a avut în față de-a lungul mandatului.

Trebuie precizat că toți judecătorii și procurorii născuți înainte de 1970 au fost verificați de CNSAS la cererea Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu anul 2005, iar adeverințele care atestă necolaborarea sunt disponibile pe site-ul instituției .

Consiliul Superior al Magistraturii, într-un comunicat publicat astăzi, pare să îl contrazică pe domnul Președinte Iohannis, afirmând că  „la emiterea avizelor au fost avute în vedere toate aspectele de legalitate a procedurii.”. Cu alte cuvinte, Consiliul Superior al Magistraturii nu a identificat nicio nelegalitate în procedura de numire a procurorilor.

Comisia de la Veneţia nu a înţeles că pensionarea judecătorilor şi procurorilor înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani, cu o vechime în magistratură de 25 de ani, dar şi pensionarea la 60 de ani cu o vechime în magistratură de cel puţin 20 de ani, exista în Legea 303/2004 încă din 2007, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. Nr. 100 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.

Aşadar ceea ce spune Comisia că ar reprezenta „Noul mecanism de pensionare anticipată”, este în vigoare de 11 ani!

Traducerea din Opinia Comisiei:

„151. Noul mecanism de pensionare anticipată a judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţilor-asistenţi de la Curtea Constituţională şi personalului de specialitate juridică asimilat (articolele 82 și 83 din Legea nr.303/2004 modificate) permit pensionarea la vârsta de 60 de ani, pentru o vechime de 25 de ani și chiar pentru o vechime între 20 și 25 cu o pensie ușor mai mică. Propunerea pare să răspundă unei cereri concrete din partea magistraților, susținuți de Consiliul Superior al Magistraturii, deși nu pare să fi fost precedată de o evaluare a impactului său asupra structurii de personal a instanțelor și parchetelor.”

Textu  din OUG nr. 100/2007:

„ART. I
Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

6. Articolul 82 se modifică şi va avea următorul cuprins:

ART. 82
(1) Judecătorii şi procurorii cu o vechime de cel puţin 25 de ani în magistratură se pot pensiona şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
(2) Judecătorii şi procurorii se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător şi procuror.
(3) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, şi judecătorii şi procurorii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în magistratură.”

Textul art. 82 în vigoare până la modificarea adusă prin Legea nr. 242/2018:

„ART. 82
(1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.
(2) *) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi se pot pensiona la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţia de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi. La calcularea acestei vechimi se iau în considerare şi perioadele în care judecătorul, procurorul, magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi judecătorul, procurorul financiar şi consilierul de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.
#M6
(3) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei de 60 de ani, şi judecătorii şi procurorii cu o vechime în magistratură între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1), pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală în magistratură.”

          Ce au spus, până în prezent,  autorităţile semnatare despre Protocoalele de cooperare dintre SRI şi Parchetul de pe lângă ICCJ:

     A existat un singur protocol, dar s-au semnat 3: unul in 2009 (secret) şi 2 în decembrie 2016 (unul secret si unul nesecret).

        În ianuarie 2017 nu mai exista niciun protocol, dar pare că toate s-au denunţat în februarie 2017 sau martie 2017.

           Protocolulul secret din 2009 şi-a încetat efectele la data publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 51/2016 (14 martie 2016), dar a fost „abrogat” în 8 decembrie 2016.

          Protocolul secret din 2016 nu a produs niciun efect, dar practica lucrului după protocoale s-a oprit în februarie 2017 şi efectele sale au încetat la 13.03.2017.

        Deşi Protocolul secret din 2016 s-a denunţat în 2017, în corespondenţa oficială a Parchetului de pe lângă ICCJ din martie şi aprilie 2018 era consemnat  că  este în vigoare.

1. Serviciul Român de Informații – comunicat de presă din 15 septembrie 2017 

„Precizăm încă o dată că a existat un singur Protocol de cooperare cu PICCJ care prevedea, ca domeniu al colaborării, activitatea de valorificare a informaţiilor din domeniul prevenirii şi combaterii infracţiunilor contra securităţii naţionale şi a celor de terorism, precum şi a altor infracţiuni grave, așa cum erau definite în lege.

Obiectivele cooperării erau schimbul de informaţii relevante şi utile, precum şi asigurarea îndeplinirii atribuţiilor ce reveneau PICCJ în vederea punerii în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică”

2. Directorul Serviciului de Informații, Eduard Hellvig –declarație de presă din 24 august 2018:

„Va reamintesc, că în februarie anul trecut, am denunțat oficial toate acele protocoale controversate, oprind o practică existentă în trecut.„

„Imediat, în februarie 2017, am demarat un proces de denunțare a protocoalelor cu parchetele și instituțiile din justiție.

Nu mai există în vigoare nici un protocol care să aibă legătură cu înfăptuirea justiției în România.”

3.   Parchetul de pe lângă ICCJ – Comunicat de presă din 20.01.2017 (referitor doar la Protocolul secret din 2009):

„Protocolul în discuţie şi-a încetat efectele în momentul publicării Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, ce nu mai prevedea posibilitatea ca serviciile de informaţii să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică emise în dosare penale, mai puţin în cele privind infracţiuni de terorism şi contra securităţii naţionale.”

 Comunicat de presă din 25 ianuarie 2017 (referitor la un singur Protocol, cel din 2009):

„Având în vedere continuarea dezbaterilor în spațiul public cu privire la prevederile Protocolului dintre Ministerul Public și Serviciul Român de Informații, Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este împuternicit să facă următoarele precizări:”

„Protocolul în discuţie şi-a încetat efectele în momentul publicării Deciziei nr. 51/2016 a Curţii Constituţionale, ce nu mai prevedea posibilitatea ca serviciile de informaţii să pună în executare mandatele de supraveghere tehnică emise în dosare penale, cu excepția celor  privind infracţiuni de terorism şi contra securităţii naţionale, pentru care SRI are competență.”

 – comunicat de presă din 24.08.2018

„La data de 08.12.2016, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație a încheiat 2 protocoale cu Serviciul Român de Informații:

1. Protocol privind cooperarea pentru stabilirea condițiilor concrete de acces la sisteme tehnice ale Centrului Național de Interceptare a Comunicațiilor (NESECRET),  publicat pe site-ul Ministerului Public.
2. Protocol privind organizarea cooperării între Serviciul Român de Informații și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru îndeplinirea sarcinilor ce le revin potrivit legii (clasificat secret de stat, nivel SECRET).”

Cu privire la acest protocol arătăm:

1. Obiectul Protocolului se referă la cooperarea privind infracțiunile contra securității naționale, a infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor săvârșite de cadre militare ale Serviciului Român de Informații, sesizarea parchetului cu privire la infracțiunile constatate de S.R.I. și comunicarea de  informații în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991 privind securitatea națională a României, ale Legii nr. 14/1992 privind organizarea și funcționarea S.R.I. și ale Codului de procedură penală.
2. Protocolul și-a încetat efectele la 13.03.2017, prin acordul instituțiilor semnatare. La aceeași dată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat Serviciului Român de Informații să comunice dacă menține caracterul clasificat al documentului.
3. La 22.03.2018, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție  a inițiat demersurile pentru declasificarea protocolului și a solicitat S.R.I. acordul în acest sens.”

4. Procurorul General al Parchetului de pe lângă ICCJ, Augustin Lazăr – Mesaj de presă din 25 august 2018 (referitor la Protocolul din 2016):

„Acest protocol nu și-a produs efectele fiind denunțat la data de 13.03.2017 în contextul dezbaterilor publice privind protocoalele.

De altfel, așa cum s-a arătat, existența protocolului și inițierea demersurilor privind declasificarea acestuia au fost aduse la cunoștința ministrului justiției și de asemenea a Consiliului Superior al Magistraturii printr-o informare realizată la data de 20.03.2018.”

Un comunicat de presă al Inspecției Judiciare a produs șoc în societatea românească!

De la 1 ianuarie 2014 și până în 30 iulie 2018 Direcția Națională Anticorupție a soluționat un număr de 1965 de cauze, privind 3420 de magistrați (2193 de judecători și 1227 de procurori), și mai are în lucru 415 cauze, privind 474 de judecători și 346 de procurori.

Așadar, în doar 4 ani și jumătate Direcția Națională Anticorupție a cercetat fapte  penale reclamate a fi fost săvârșite de un număr de 2193 judecători și 1227 procurori , aproximativ 50 % din numărul total al judecătorilor și procurorilor (4479  judecători  și 2622 procurori în funcție  la 1 ianuarie 2017, potrivit Raportului CSM privind starea justiției 2017).

Este foarte posibil ca, în foarte multe dosare, judecătorii şi procurorii vizaţi  să nu fi avut nicio calitate, în sensul că nu s-a început urmărirea penală împotriva lor, astfel încât nu au putut lua cunoştinţă de conţinutul plângerii, de vechimea dosarului, de probele administrate dar nici măcar de soluţia dispusă (dacă a fost de clasare), astfel încât din punct de vedere legal nu aveau nici un motiv de abţinere.

Într-un editorial de presă, asupra acestei situaţii se exprimă următoarea opinie, cu care sunt întrutotul de acord:

„Intr-o proportie covarsitoare, judecatorii si procurorii care au avut si au dosare penale in ultimii patru ani sunt victimele unor plangeri. Indreptatite sau neindreptatite. Plangeri facute de cetateni de buna sau de rea credinta. Plangeri penale. Directia Nationala Anticoruptie ar fi avut obligatia sa dovedeasca o celeritate deosebita fata de toate plangerile penale, care ii au drept subiecti pe judecatorii si procurorii aflati in functie. Pentru ca daca acestia se fac vinovati de savarsirea unor infractiuni, data fiind meseria lor si puterea pe care o au asupra destinelor unor oameni, ei trebuie de urgenta trasi la raspundere, scosi din sistem si sanctionati drastic pentru faptele lor. Daca, dimpotriva, acesti judecatori si procurori sunt nevinovati si sunt doar victime ale unor plangeri penale facute cu rea credinta, atunci, din nou, celeritatea anchetatorilor DNA trebuie sa fie maxima, pentru ca asupra acestor oameni, care participa la actul de Justitie, sa nu planeze nicio suspiciune. Concret, este firesc ca cetateni Romaniei sa nu mai aiba incredere in Justitie, de vreme ce mai bine de jumatate dintre persoanele care fac anchete si impart dreptatea poarta, conform presedintelui Klaus Iohannis, stigmatul de „penali”.

Cred că este absolut necesar să se analizeze cu maximă responsabilitate, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, care au fost cauzele care au determinat acest fenomen de reclamare în masă a judecătorilor şi procurorilor la Direcţia Naţională Anticorupţie, dar mai ales modul în care a fost gestionat acest fenomen, începând de la durata de soluţionare a unei cauze şi până la măsuri ce ar fi putut fi luate pentru a sancţiona persoanele de rea-credinţă care au formulat denunţuri sau plângeri pentru fapte nereale.

Potrivit art. 285 alin. 2 Cod de procedură penală: „Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică”!

Dacă procedura din cursul urmăririi penale este nepublică, asta înseamnă că este o încălcare a legii informarea publicului, în cadrul unor conferințe de presă ad-hoc, despre probele ce se administrează sau urmează a se administra într-un dosar de urmărire penală.

Nu este legală o asemenea informare publică nici măcar asupra unui dosar aflat în curs de judecată. Procedura de judecată este publică, în sensul că ea se desfășoară într-o sală de judecată, în care accesul publicului este permis, nu în sensul că judecătorul cauzei ar  avea dreptul de a organiza conferințe de presă sau de a  răspunde unor întrebări ale ziariștilor pe treptele  de la intrarea instanței, în care ar explica ce probe s-au administrat sau se vor administra și care sunt tezele probatorii.

Obiectul urmăririi penale îl constituie strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea persoanelor care au săvârșit o infracțiune și la stabilirea răspunderii penale a acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată (art. 285 alin. 1 cod de procedură penală).

Până la terminarea urmăririi penale, în sensul de a se fi administrat toate probele pentru aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurărie cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului, procurorul fiind obligat să strângă și să administreze probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului (art. 5 alin. 1-2 Cod de procedură penală), procurorului îi este interzis să se pronunțe asupra aspectelor esențiale ale cauzei sau asupra cauzei în ansamblu, în sensul existenței vinovăției sau unor împrejurări care înlătură caracterul penal al  faptei sau alte asemenea, în această situație existând suspiciuni rezonabile că imparțialitatea procurorului este afectată, fiind dat cazul de incompatibilitate prevăzut de art. 64 alin. 1 lit. f) cod de procedură penală.

Totodată dispozițiile art. 99 alin. 1 lit.  b), i) și j) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor interzic procurorului să devoaleze publicului date despre urmărirea penală, care este nepublică, să încalce prevederile legale privitoare la incompatibilități și să nu se abțină în situațiile prevăzute de lege, art. 10 alin. 1 din aceeași lege instituind interdicția ca  judecătorii şi procurorii să nu își exprime public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul ( „Judecătorii şi procurorii nu îşi pot exprima public opinia cu privire la procese aflate în curs de desfăşurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat parchetul”)

Domnul Președinte Iohannis, într-un mesaj adresat națiunii române aseară, a declarat că a „cerut deja Procurorului General anchetarea faptelor antisociale produse în piață, iar ancheta trebuie dusă urgent până la capăt”.

Dacă citim cu maximă atenție Constituția României și Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor găsim o  singură dispoziție, în Constituția României, art. 109 alin. 2, care conferă dreptul Președintelui de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului, pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor.

Așadar, nicăieri în Constituția României, dar nici în Legea nr. 303/2004 nu se prevede că Președintele României are dreptul de a da vreo dispoziție procurorilor pentru a ancheta vreo faptă penală, cu excepția arătată mai sus, sau de a interveni în vreun dosar penal aflat în instrumentare la procuror, în sensul de a cere urgentarea soluționării acestuia.

Trebuie remarcat că, deși în  România procurorii sunt sub autoritatea Ministrului Justiției,  Curtea Constituțională, interpretând dispozițiile art. 123 alin. 1 din Constituție, a statuat că „actele procurorului în situații individuale/concrete ale activității sale judiciare nu sunt supuse niciunui control al ministrului justiției, ci procurorului ierarhic superior sau instanței judecătorești competente, după caz, tocmai pentru că autoritatea ministrului justiției nu vizează și se delimitează de această ipoteză” (Decizia Curții Constituționale nr. 358 din 30 mai 2018).

Prin urmare, solicitarea Președintelui României, adresată Procurorului General, de a se ancheta faptele antisociale produse în piață și de a se urgenta soluționarea lor, reprezintă o încălcare a statutului procurorilor, procurorii fiind singurii în măsură să aprecieze, în mod liber, neinfluențați de vreo sugestie sau ordin direct venit de la Președintele României,  Ministrul Justiției sau Procurorul General, de a se sesiza din oficiu despre săvârșirea unor infracțiuni, sau de a stabili ritmul în care se vor desfășura actele de urmărire penală.

Este absolut surprinzător că, până la această oră, nicio organizație profesională a procurorilor, nici un procuror în mod individual și nici Secția pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii nu au avut vreo reacție față de această încălcare a statutului procurorilor, încălcare care a produs deja consecințe, din moment ce procurorii fac apeluri publice ca toți cei care se consideră victime să se prezinte pentru a depune plângeri penale.

Din mesajul Președintelui mai aflăm că participarea la mitinguri neautorizate, împreună cu copii minori ținuți în brațe, la care se scandează cuvinte obscente, se aruncă cu borduri și cu alte obiecte contondente înspre jandarmi, unii jandarmii sunt loviți cu bâte, pumni și picioare, iar unii sunt pur și simplu linșați, se incendiază mobilier stradal și flăcări înalte de câțiva metri luminează capitala țării, reprezintă „atitudini civice”, „eminamente pașnice cu excepția unor instigatori”.

Potrivit art. 80 alin. 2 din Constituția României, Președintele României veghează la respectarea Constituției, iar art. 1 alin. 5 din Constituție  prevede că :” În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie”.

Iată ce spune legea din România:

1) Legea 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice:

art. 1 alin. 2  „Adunările publice – mitinguri, demonstrații, manifestații, competiții sportive, procesiuni și altele asemenea -, ce urmează să se desfășoare în piețe, pe căile publice ori în alte locuri în aer liber, se pot organiza numai după declararea prealabilă prevăzută de prezenta lege.”

art.2 ” Adunările publice trebuie să se desfășoare în mod pașnic și civilizat, cu protecția participanților și a mediului ambiant, fără să stânjenească folosirea normală a drumurilor publice, a transportului în comun, cu excepția celor autorizate, funcționarea instituțiilor publice sau private, a celor de învățământ, cultură și sănătate, a unităților economice ori să degenereze în acțiuni turbulente de natură a pune în primejdie ordinea și liniștea publică, siguranța persoanelor, integritatea corporală, viața sau bunurile acestora ori ale domeniului public, și nu pot fi continuate după ora 23,00, caz în care intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată.”

art. 9 „Sunt interzise adunările publice prin care se urmărește:

a) propagarea ideilor totalitare de natură fascistă, comunistă, rasistă, șovină sau ale oricăror organizații terorist-diversioniste, defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la ură națională sau religioasă, incitarea la discriminare, la violență publică și la manifestări obscene, contrare bunelor moravuri;

b) organizarea unei lovituri de stat sau altei acțiuni contrare siguranței naționale;

c) încălcarea ordinii, siguranței sau moralității publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor ori punerea în pericol a sănătății acestora.”

„Art. 17. –

În cazul în care adunările publice își pierd caracterul pașnic și civilizat, poliția și trupele de jandarmi vor interveni pentru împiedicarea sau neutralizarea manifestărilor ce tulbură grav ordinea și liniștea publică, pun în pericol viața, integritatea corporală a cetățenilor, a trupelor de ordine sau amenință cu devastări ori distrugeri de clădiri și alte bunuri de interes public sau privat.

Art. 18. –

În cazurile prevăzute de art. 17, organele de ordine vor interveni folosind, în condițiile legii și în raport cu situațiile create, mijloacele tehnice din dotare.

Art. 19. –

(1) Intervenția în forță va fi aprobată de prefect sau de înlocuitorul acestuia la solicitarea comandantului forțelor de jandarmi care asigură măsurile de ordine publică la locul adunării publice.

(2) Aprobarea intervenției în forță nu este necesară în cazul în care asupra forțelor de ordine se exercită violențe care pun în pericol iminent viața, integritatea corporală sau sănătatea acestora ori a altor persoane sau când există indicii temeinice că participanții pregătesc sau au comis o faptă ilegală.

Art. 20. –

(1) Folosirea forței se va face numai după avertizarea și somarea participanților de a se dispersa de către ofițerul de jandarmi desemnat ca șef al dispozitivului de ordine. Pentru executarea dispersării se lasă la dispoziție participanților un timp corespunzător, determinat în raport cu numărul acestora și cu căile de afluire.

(2) Avertizarea și somarea nu sunt necesare în cazul în care asupra organelor de ordine se exercită violențe ori acestea se află într-un pericol iminent.

Art. 21. –

Avertizarea constă în folosirea de semnale sonore sau luminoase și atragerea atenției participanților, prin mijloace de amplificare sonoră, asupra necesității dispersării lor și respectării legii.

Art. 22. –

(1) Dacă, după avertizare, participanții nu s-au împrăștiat, se spun prin mijloacele de amplificare sonoră cuvintele: „Prima somație: Atențiune, vă rugăm să părăsiți . . ., vom folosi forța”, urmate de semnale sonore și luminoase.

(2) Dacă, după trecerea perioadei de timp necesare pentru împrăștiere, se constată că prima somație a rămas fără rezultat, se trece la folosirea ultimei somații, prin rostirea cuvintelor: „Ultima somație: Părăsiți . . ., se va folosi forța”, urmate de semnale sonore și luminoase.

(3) Pentru perceperea somațiilor de către toți participanții, înainte de folosirea mijloacelor de împiedicare sau constrângere, se emite un semnal luminos prin rachetă de culoare roșie.

Art. 23. –

În caz de absolută necesitate, când se impune folosirea armelor de foc de către organele de ordine, în condițiile legii, se repetă, în prealabil, ultima somație și semnalul luminos prin rachetă de culoare roșie.

Art. 24. –

Folosirea mijloacelor de împiedicare sau constrângere va înceta de îndată ce s-a realizat degajarea spațiilor, împrăștierea participanților și s-a restabilit ordinea publică.

Art. 26. –

(1) Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să întrunească elementele constitutive ale unor infracțiuni:

a) organizarea și desfășurarea de adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise;

b) nerespectarea orelor de desfășurare, traseelor de deplasare sau locului și perimetrului destinat adunării publice;

c) neluarea de către organizatori a măsurilor de întrerupere a adunării publice, când constată că au intervenit fapte de natura celor prevăzute în art. 2;

d) participarea la adunări publice nedeclarate sau interzise și urmate de refuzul părăsirii locurilor de desfășurare a acestora, la avertizările și somațiile organelor de ordine făcute potrivit legii;

e) instigarea prin orice mijloace, inițierea sau recurgerea la acțiuni violente sau alte manifestări, cu intenția de zădărnicire ori tulburare, în orice mod, a adunărilor publice;

f) refuzul de a părăsi imediat adunarea, dacă măsura a fost dispusă de conducătorii acțiunilor;

g) organizarea sau participarea la contramanifestații desfășurate în același timp și în același loc cu adunările publice declarate, indiferent de modul lor de exprimare;

h) introducerea sau desfacerea băuturilor alcoolice în locurile destinate desfășurării adunărilor publice, pe toată durata acestora;

i) refuzul de a părăsi imediat adunarea la solicitarea organelor de ordine, potrivit legii.

(2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei, iar cele prevăzute la lit. d), e), f), g), h) și i), cu amendă de la 500 lei la 5.000 lei.”

2) Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului:

art. 22 alin. 4 „Copiii nu pot fi folosiți sau expuși de către părinți, reprezentanți legali sau alte persoane responsabile de creșterea și îngrijirea lor, în scopul de a obține avantaje personale sau de a influența deciziile autorităților publice.”

art. 135 alin. 1 lit.i) (1) Constituie contravenții următoarele fapte:

i) nerespectarea prevederilor art. 22 alin. (2)-(4) și ale art. 83;

alin. 2 lit.d) (2) Contravențiile prevăzute la alin. (1) se sancționează astfel: d) cu amendă de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei, cele prevăzute la lit. e) și i).

3) Codul penal: 

„Art. 257 – Ultrajul
(1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al funcţionarului public.
(4) Faptele prevăzute în alin. (1) – (3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.”

„Art. 253 – Distrugerea
(1) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun aparţinând altuia ori împiedicarea luării măsurilor de conservare sau de salvare a unui astfel de bun, precum şi înlăturare măsurilor luate se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

(4) Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuinţare a unui bun, săvârşită prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc şi dacă este de natură să pună în pericol alte persoane sau bunuri,se pedepseşte cu închisoarea de la 2  la 7 ani.
(5) Dispoziţiile prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se aplică chiar dacă bunul aparţine făptuitorului.
(7) Tentativa faptelor prevăzute în alin. (3) şi alin. (4) se pedepseşte.”

„Art. 368 – Instigarea publică
(1) Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, să săvârşească infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) este comisă de un funcţionar public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentruinfracţiunea la săvârşirea căreia s-a instigat.
(3) Dacă instigarea publică a avut ca urmare comiterea infracţiunii la care s-a instigat, pedeapsa este cea prevăzută de lege pentru acea infracţiune.”
„Art. 369 – Incitarea la ură sau discriminare
Incitarea publicului, prin orice mijloace, la ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

„Art. 371 Tulburarea ordinii şi liniştii publice
Fapta persoanei care, în public, prin violenţe comise împotriva persoanelor sau bunurilor ori prin ameninţări sau atingeri grave aduse demnităţii persoanelor, tulbură ordinea şi liniştea publică se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.”

Așadar, sunt încălcări ale legii toate „atitudinile civice” prin care: se participă la mitinguri neautorizate, se scandează pe străzi și în piețe publice lozinci obscene, prin care se instigă la ură și se proferează amenințări cu acte de violență, copii minori sunt folosiți de părinți pentru a obține demisia unei persoane publice, se lovesc și se amenință jandarmi aflați în exercițiul funcției, se distruge mobilierul stradal și se incendiază în piețe publice, se blochează circulația pe drumurile publice, se produc zgomote puternice, în timpul nopții, după ora 23.

În concluzie, în România respectarea legii nu trebuie să devină un moft,  fiind absolut contrar atribuțiilor constituționale ale Președintelui României să fie încurajată nerespectarea legii.

P.S. După publicarea articolului, astăzi 14 august 2018, la ora 15:58, Consiliul superior al Magistraturii a dat publicității un comunicat prin care se face  „un apel public către toate instituțiile și autoritățile publice de a se manifesta echidistant până la finalizarea procedurilor judiciare, pentru ca astfel de atitudini să nu poată constitui elemente de presiune externă ori internă în activitatea judiciară”.