Autoritatea Electorală Permanentă a publicat, la 21 august 2026, un proiect care urmărește să înlocuiască integral Legea partidelor politice nr. 14/2003. Este cea mai amplă reformă propusă în acest domeniu în ultimii ani și conține o serie de soluții necesare pentru modernizarea regimului juridic al partidelor.

Proiectul aduce însă și o schimbare fundamentală: competența de a înregistra, de a constata modificările și, în anumite situații, de a dizolva partidele politice ar urma să fie transferată de la instanțele judecătorești la Autoritatea Electorală Permanentă.

Această modificare ridică o întrebare care depășește cu mult domeniul organizării administrative:

Poate o autoritate administrativă să decidă asupra înființării sau dispariției unui partid politic, urmând ca instanța să intervină numai ulterior, dacă hotărârea este contestată?

Răspunsul trebuie căutat atât în Constituția României, cât și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

O schimbare necesară: pragul de înființare a partidelor

Una dintre soluțiile pozitive ale proiectului este reducerea obstacolelor impuse persoanelor care doresc să înființeze un partid politic.

Proiectul stabilește un prag de cel puțin 100 de membri fondatori, fără obligația ca aceștia să provină dintr-un anumit număr de județe.

Soluția este compatibilă cu dreptul de asociere garantat de art. 40 din Constituție și ține seama de Decizia Curții Constituționale nr. 75/2015. Prin această decizie, Curtea a declarat neconstituțională vechea condiție care impunea existența a 25.000 de membri fondatori, repartizați în cel puțin 18 județe și în municipiul București.

Curtea Constituțională a constatat că un asemenea prag era excesiv și împiedica exercitarea efectivă a dreptului de asociere politică.

Din această perspectivă, proiectul actual reprezintă un progres. Pragul de 100 de membri permite apariția unor formațiuni politice noi, inclusiv a unor partide locale sau regionale, fără a elimina necesitatea unei minime susțineri colective.

Există, totuși, o problemă de claritate. Proiectul prevede că lista fondatorilor trebuie „să asigure reprezentarea ambelor sexe”, dar nu stabilește o proporție minimă și nici criteriul concret prin care această condiție va fi verificată.

În forma actuală, ar putea fi suficientă prezența unei singure persoane de sex diferit sau, dimpotrivă, autoritatea ar putea pretinde o reprezentare mai echilibrată. O condiție de înregistrare a unui partid trebuie însă formulată suficient de precis, pentru ca aplicarea ei să nu depindă de aprecierea discreționară a autorității.

Schimbarea esențială: înregistrarea partidelor trece la AEP

În prezent, înregistrarea unui partid politic este decisă de Tribunalul București, iar hotărârea poate fi atacată la Curtea de Apel București.

Noul proiect propune ca cererile să fie soluționate de „completuri” alcătuite din cinci angajați ai Autorității Electorale Permanente. Aceștia ar analiza documentele, ar desfășura ședințe publice și ar întocmi un raport final, iar hotărârea ar fi adoptată de AEP.

Persoanele nemulțumite ar putea formula plângere la Curtea de Apel București. Instanța nu ar mai fi însă autoritatea care decide inițial asupra înființării partidului, ci numai organul care controlează ulterior legalitatea hotărârii administrative.

La prima vedere, soluția poate părea una de simplificare și specializare administrativă. AEP deține experiență în materie electorală, iar înregistrarea unor persoane juridice nu trebuie realizată întotdeauna de o instanță.

Partidele politice nu sunt însă persoane juridice obișnuite.

Ele reprezintă instrumentele prin care cetățenii participă la formarea și exprimarea voinței politice. Existența lor este direct legată de pluralism, de libertatea de asociere și de funcționarea democrației constituționale. Din acest motiv, condițiile în care statul poate permite, refuza sau pune capăt existenței unui partid trebuie să fie însoțite de garanții mai puternice decât cele aplicabile unei simple înregistrări administrative.

Este procedura din fața AEP o jurisdicție administrativă obligatorie?

Constituția stabilește, prin art. 21 alin. (4), că jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.

Caracterul facultativ înseamnă că persoana interesată nu poate fi obligată să parcurgă o procedură administrativ-jurisdicțională înainte de a avea acces la o instanță. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a arătat în mod constant că o asemenea procedură trebuie să constituie o opțiune, nu singura cale disponibilă.

Or, proiectul califică procedura desfășurată de AEP ca fiind administrativ-jurisdicțională, dar nu oferă posibilitatea sesizării directe a instanței. Parcurgerea procedurii administrative devine obligatorie atât pentru dobândirea personalității juridice, cât și în materia modificării sau dizolvării partidului.

Autorii proiectului ar putea susține că accesul la justiție este garantat prin posibilitatea contestării hotărârii AEP la Curtea de Apel București. Acest argument nu este lipsit de fundament: Constituția nu interzice autorităților administrative să emită acte supuse ulterior controlului judecătoresc.

Problema este însă alta. Dacă procedura AEP are într-adevăr caracter administrativ-jurisdicțional, obligativitatea sa intră în tensiune cu art. 21 alin. (4) din Constituție. Dacă este considerată o procedură pur administrativă, trebuie justificat de ce o autoritate administrativă primește competența de a decide asupra existenței unui partid politic, inclusiv asupra dizolvării sale.

Prin urmare, simpla existență a unei plângeri ulterioare nu înlătură automat toate obiecțiile de constituționalitate.

Cea mai gravă problemă: AEP ar putea iniția și soluționa dizolvarea

Riscul devine considerabil mai mare în materia dizolvării partidelor.

Potrivit proiectului, AEP s-ar putea autosesiza în anumite situații, precum:

• caracterul ilicit al scopului sau al activității partidului;
• desfășurarea altor activități decât cele prevăzute de statut;

• utilizarea unor mijloace ilicite pentru realizarea scopului statutar;

• desfășurarea unor activități politice interzise în cadrul instituțiilor publice;

• inactivitatea partidului.

Aceeași autoritate ar putea, așadar, să inițieze procedura și să adopte hotărârea de dizolvare.

Proiectul încearcă să introducă unele garanții: completuri colegiale, repartizarea aleatorie a cauzelor, obligații de imparțialitate și posibilitatea abținerii. Aceste măsuri sunt utile, dar nu rezolvă integral problema.

Membrii completurilor rămân angajați ai AEP, desemnați prin hotărârea aceleiași autorități. Ei nu beneficiază de garanțiile de independență specifice judecătorilor, precum inamovibilitatea, independența statutară și protecția împotriva ingerințelor ierarhice.

Problema nu presupune neapărat existența unei părtiniri efective. În materia procesului echitabil este relevantă și imparțialitatea obiectivă, adică existența unor garanții instituționale suficiente pentru a exclude o îndoială legitimă cu privire la neutralitatea organului care decide.

Atunci când aceeași instituție sesizează existența unei presupuse încălcări și hotărăște asupra dizolvării, aparența de imparțialitate poate fi serios afectată.

Riscul unei utilizări partizane

AEP este o autoritate administrativă autonomă, dar conducerea sa este desemnată printr-o procedură în care intervin autorități politice. În plus, persoanele numite la conducerea instituției pot proveni din mediul politic.

Această împrejurare nu dovedește, prin ea însăși, că viitoarele competențe vor fi exercitate abuziv. O analiză juridică riguroasă trebuie să distingă între existența unei afilieri politice anterioare și dovada unei conduite părtinitoare.

Legea trebuie însă evaluată și din perspectiva riscurilor structurale pe care le creează.

Atribuirea către o autoritate cu o conducere desemnată politic a puterii de a decide asupra înregistrării și dizolvării unor partide poate genera suspiciunea că mecanismul este utilizat împotriva formațiunilor concurente sau incomode.

Într-un stat de drept, garanțiile instituționale nu sunt construite numai pentru situația în care autoritățile acționează cu bună-credință. Ele trebuie să prevină și posibilitatea folosirii partizane a puterii.

Standardul Curții Europene a Drepturilor Omului

Articolul 11 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului protejează libertatea de asociere, inclusiv constituirea și funcționarea partidelor politice.

Curtea Europeană a subliniat că partidele au un rol esențial în menținerea pluralismului și în funcționarea democrației. Din acest motiv, dizolvarea unui partid reprezintă una dintre cele mai grave ingerințe în libertatea de asociere.

În cauze precum Partidul Comunist Unificat din Turcia și alții împotriva Turciei, Refah Partisi și alții împotriva Turciei sau Partidul Republican al Rusiei împotriva Rusiei, Curtea a stabilit câteva principii esențiale:

• excepțiile de la libertatea de asociere trebuie interpretate strict;

• marja de apreciere a statului este redusă în materia partidelor politice;

• dizolvarea poate fi justificată numai în cazuri grave;

• măsura trebuie să răspundă unei nevoi sociale imperioase și să fie proporțională;

• motivele invocate de autorități trebuie să fie pertinente și suficiente;

• procedura trebuie să ofere garanții corespunzătoare gravității măsurii.

Prin urmare, nu este suficient ca o hotărâre de dizolvare să poată fi contestată formal. Controlul judiciar trebuie să fie efectiv și suficient de amplu pentru a permite examinarea completă a motivelor și a proporționalității măsurii.

Proiectul prevede termene foarte scurte pentru contestarea și soluționarea hotărârilor AEP. În același timp, nu rezultă cu suficientă claritate că efectele unei hotărâri de dizolvare sunt suspendate de drept până când instanța se pronunță definitiv.

În lipsa unei asemenea suspendări, s-ar putea ajunge la situația în care un partid să suporte efectele dizolvării înainte ca un judecător să examineze fondul cauzei. Într-o materie care privește direct pluralismul politic, un asemenea risc nu poate fi tratat ca un simplu detaliu procedural.

Ce se întâmplă cu patrimoniul partidului dizolvat?

Proiectul prevede că activul net rămas după lichidarea partidului intră în proprietatea statului. O regulă asemănătoare este stabilită pentru fundațiile politice rămase fără succesor.

Transferul activului către stat nu este, în sine, neconstituțional sau contrar Convenției. Partidele sunt persoane juridice de utilitate publică și pot beneficia de finanțare importantă din bugetul public. În plus, Curtea Europeană a acceptat, în anumite condiții, transferul către stat al patrimoniului unui partid dizolvat.

Legalitatea acestei măsuri depinde însă de legalitatea și corectitudinea procedurii de dizolvare.

Dacă dizolvarea este decisă printr-un mecanism care nu oferă suficiente garanții de independență și imparțialitate, și transferul patrimoniului devine vulnerabil. Deficiența procedurală inițială se propagă asupra măsurii patrimoniale.

Alte formulări care trebuie clarificate

Proiectul mai conține norme care pot genera interpretări neunitare.

Un exemplu este dizolvarea pentru inactivitate atunci când partidul nu a desemnat candidați la două scrutine succesive organizate la termen. Textul nu precizează dacă trebuie să fie vorba despre scrutine de același tip.

Să presupunem că un partid a fost creat pentru reprezentarea intereselor unei comunități locale. Ar putea fi dizolvat pentru că nu a participat la alegerile prezidențiale și la cele pentru Parlamentul European, deși intenționează să participe la următoarele alegeri locale?

În absența unei distincții între alegerile locale, parlamentare, prezidențiale și europene, norma poate produce efecte disproporționate.

O altă problemă privește motivele de dizolvare referitoare la scopul sau activitatea ilicită a partidului. Acestea trebuie delimitate cu atenție de competența exclusivă a Curții Constituționale de a hotărî asupra contestațiilor care au ca obiect constituționalitatea unui partid politic.

Proiectul păstrează formal această competență a Curții, dar unele motive asupra cărora ar urma să se pronunțe AEP sunt suficient de largi încât să creeze riscul unei suprapuneri funcționale.

Cum poate fi corectat proiectul?

Problemele identificate nu sunt imposibil de remediat. Proiectul conține soluții utile și poate fi corectat în cursul procedurii de transparență decizională și al dezbaterii parlamentare.

Există două opțiuni principale.

Prima ar fi păstrarea unei căi directe de sesizare a instanței. Procedura în fața AEP ar putea exista ca alternativă facultativă, fără a deveni o etapă obligatorie pentru exercitarea dreptului de asociere politică.

A doua opțiune, mai sigură din punct de vedere constituțional, ar fi limitarea rolului AEP la:

• verificarea formală a documentelor;

• administrarea registrelor oficiale;

• monitorizarea îndeplinirii obligațiilor legale;

• sesizarea instanței atunci când există motive de dizolvare.

Decizia de fond privind înregistrarea sau dizolvarea ar rămâne în competența instanțelor judecătorești.

În materia dizolvării, posibilitatea de autosesizare a AEP ar trebui eliminată. Sesizarea ar putea aparține Ministerului Public, așa cum prevede actuala Lege nr. 14/2003, iar soluția ar fi pronunțată de o instanță independentă.

De asemenea, proiectul ar trebui să prevadă expres suspendarea efectelor oricărei măsuri de dizolvare până la pronunțarea definitivă a instanței.

Concluzie:

Noul proiect al Legii partidelor politice, inițiat și pus în dezbatere publică de o autoritate administrativă care nu are drept de inițiativă legislativă, pornește de la o premisă corectă: regimul juridic actual trebuie modernizat, iar constituirea partidelor nu trebuie împiedicată prin condiții excesive.

Reducerea pragului la 100 de membri și eliminarea dispersiei teritoriale obligatorii reprezintă soluții compatibile cu dreptul de asociere și cu jurisprudența Curții Constituționale.

Problema majoră apare atunci când proiectul transferă către Autoritatea Electorală Permanentă nu doar operațiuni administrative de evidență, ci puterea de a decide asupra înființării și dizolvării partidelor.

Într-o democrație constituțională, autoritatea care administrează procesul electoral nu ar trebui să devină, în același timp, autoritatea care poate decide existența actorilor politici ce participă la acest proces.

Miza nu este protejarea unui anumit partid, ci protejarea pluralismului politic ca valoare constituțională. Tocmai de aceea, înființarea și, mai ales, dizolvarea unui partid trebuie să rămână supuse unei decizii judiciare independente, pronunțate într-o procedură care oferă garanții efective de imparțialitate, contradictorialitate și control al proporționalității.

Modernizarea legislației este necesară. Dar eficiența administrativă nu poate înlocui garanțiile judiciare atunci când este în joc însăși existența unui partid politic.