Cerere de anulare a alegerilor


Către,

Curtea Constituțională

Stimate Domnule Președinte Marian Enache,

            Subsemnatul, ……………………………, CNP:………………………., domiciliat în………………………………………………….. calitate de cetățean român cu drept de vot,

            în temeiul art. 146 lit. f) din Constituția României, republicată, coroborat cu prevederile art. 52 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, formulez prezenta

CERERE DE ANULARE A ALEGERILOR

            prin care vă solicit să constatați că procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au avut un efect convergent de desconsiderare a principiilor esențiale ale alegerilor democratice și să dispuneți anularea acestuia,

            pentru următoarele

MOTIVE:

La data de 4 mai 2025 a avut loc primul tur pentru alegerea Președintelui României.

În urma acestui tur de scrutin, care a avut o prezență la vot de 53,21%, candidații aleși să participe în turul al doilea au fost domnii George-Nicolae Simion, care a obținut un scor de 40,96% din voturi, și Nicușor-Daniel Dan, care a obținut un scor de 20,99% din voturi.

În perioada cuprinsă între ziua votului din turul întâi și data începerii campaniei electorale pentru turul al doilea, a început o operațiune de dezinformare a electoratului și de denigrare a candidatului George-Nicolae Simion, care a continuat și după data începerii campaniei electorale (9 mai 2025) și care s-a desfășurat inclusiv în data de 18 mai 2025, ziua alegerilor, cu scopul de a insufla frică în electorat.

Aceste scenarii au făcut referire la o eventuală apropiere a partidului Alianța pentru Unirea Românilor (în continuare, Partidul sau AUR) și a candidatului George-Nicolae Simion de Rusia, la faptul că ar avea presupuse viziuni pro-ruse, pro-legionare ori pro-fasciste, la faptul că AUR ar dori scoaterea României din UE și din NATO (aspecte combătute în mod repetat în toate declarațiile publice), la faptul că alegerea candidatului George-Nicolae Simion în calitate de Președinte al României este susținută de serviciile de informații românești, respectiv că eventuala alegere ar fi de natură să distrugă democrația din România.

– Astfel, au fost utilizate și falsificate, într-un mod iresponsabil, noțiuni și elemente de natură istorică (e.g., Mineriada din iunie 1990) în scopul dezinformării și denigrării și a inducerii unei stări de frică generalizată în mentalul populației României.

Propagarea agresivă către populația României a unor teorii cvasi-conspiraționiste ce susțineau revenirea la putere a unor mișcări extremiste, distrugerea democrației din România ori ieșirea României din UE, reprezintă acuze de o gravitate extraordinară ce au fost inoculate alegătorilor și care au condus la inducerea lor în eroare, prin insuflarea unei stări de frică în rândul cetățenilor.

– Universitatea din București a efectuat un sondaj pe platforma de socializare Facebook.com, care reprezenta, de fapt, un îndemn la vot pentru contracandidatul Nicușor-Daniel Dan.

– Cu nerespectarea legislației în vigoare privind materialele de propagandă electorală, au fost mobilizați formatori de opinie (influenceri) importanți în susținerea candidaturii lui Nicușor-Daniel Dan, printre care persoane notorii precum Delia Matache, Mihai Bendeac, Imogen, Andreea Suciu, Irina Rimes, Lora Official etc.

– În această campanie nelegală desfășurată în favoarea dlui. Nicușor-Daniel Dan și-au adus aportul și persoane din mediul de afaceri, cum ar fi, cu titlu de exemplu, Florin Talpeș – fondatorul și CEO-ul Bitdefender.

– În timp ce reclama subminarea rezilienței și supunerea la manipulare din partea „interferenței internaționale străine”, Emmanuel Macron și-a arătat, în mod indirect, susținerea față de Nicușor-Daniel Dan, punctând că alegerile din 18 mai 2025 sunt extrem de importante pentru bunul parcurs european al României.

– Fondatorul aplicației de mesagerie Telegram, Pavel Durov, susține că serviciile franceze de informații externe i-ar fi cerut acces la adrese IP ale suspecților de terorism, în cadrul unei întâlniri care ar fi avut drept pretext combaterea terorismului și a pornografiei infantile. Cu toate acestea, potrivit lui Durov, tema principală a discuției ar fi fost însă de natură geopolitică și a vizat țări precum Republica Moldova, România și Ucraina.     

– Președinta Republicii Moldova și-a arătat public susținerea față de Nicușor-Daniel Dan,

– Liderul opoziției spaniole și președintele Partidului Popular din Spania (PP), Alberto Núñez Feijóo, a transmis un mesaj de susținere pentru Nicușor-Daniel Dan,

– În presa din Statele Unite ale Americii se reclamă intervenții și presiuni din partea unor state din UE referitor la procesul electoral din România, în sensul că „voința poporului a fost călcată în picioare de o uniune de tehnocrați, presiuni ale serviciilor de informații străine și decrete judiciare.

Motivele de drept

În ceea ce privește argumentele de drept de natură să conducă la admiterea prezentei contestații, vă învederez că, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. f) din Constituție, ale art. 37 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, și ale art. 3 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 650 din 12 septembrie 2011, Curtea Constituțională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și confirmă rezultatele sufragiului.

            Nicușor-Daniel Dan a beneficiat și de un tratament preferențial pe platformele de social media, ceea ce a avut ca efect denaturarea manifestării de voință a alegătorilor, astfel, odată cu începerea celui de-al doilea tur de scrutin, urmare a plângerilor formulate de AUR și de filiala AUR Brașov, respectiv de mai multe  persoane fizice, au fost emise sute de decizii prin care s-a dispus în același sens: eliminarea conținutului ilegal.

Totodată, vă învederez că statul român a fost incapabil de a acționa împotriva conturilor inautentice, fapt dublat de pasivitatea platformelor online de a suspenda ori elimina conturile vizate de conținutul ilegal.

Probele

În dovedirea susținerilor formulate în prezenta contestație, vă solicit administrarea probelor cu înscrisurile și mijloacele materiale de probă anexate prezentei.

Concluziile

Pentru toate aceste considerente, vă solicit respectuos să constatați că procesul electoral privind alegerea Președintelui României a fost viciat pe toată durata desfășurării lui și în toate etapele de multiple neregularități și încălcări ale legislației electorale care au avut un efect convergent de desconsiderare a principiilor esențiale ale alegerilor democratice principiilor esențiale ale alegerilor democratice și să dispuneți anularea acestuia.

21.05.2025 Semnătura

Acest articol a fost publicat în Uncategorized. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu